Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 decembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.188/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 decembrie 2006

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale a unor bunuri (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 789/2006

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale a unor bunuri.

Din partea iniţiatorilor. Nu.

Din partea comisiei. Domnul deputat Sergiu Andon. A! Iniţiator. Vă rog. Iertaţi-mă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Huţucă (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aderarea României la Uniunea Europeană presupune şi alinierea legislaţiei fiscale naţionale la prevederile în domeniul acquis-ului comunitar. Una din cele mai importante cerinţe se referă la abrogarea oricărei alte facilităţi fiscale suplimentare faţă de cele prevăzute în acquis-ul comunitar.

Astfel, apare necesitatea abrogării Ordonanţei Guvernului nr.26/1993 privind tariful vamal de import al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi totodată, crearea cadrului juridic necesar aplicării tarifului vamal integrat comunitar. Scutirile la plata taxelor vamale prevăzute în Legea nr.332/2001 şi Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 reprezintă facilităţi fiscale care trebuie eliminate până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Întrucât în momentul aderării României la Uniunea Europeană, regulamentele comunitare vor fi direct aplicate în legislaţia naţională, apare necesitatea abrogării Ordonanţei Guvernului nr.59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale.

Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ în forma rezultată din raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei. Imediat. Procedură?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Am rugămintea atunci când o persoană mai puţin cunoscută public vine din partea Guvernului sau a iniţiatorilor să susţină un act normativ, pentru a avea şanse mai mari ca acest act normativ să şi treacă, să se prezinte, fiindcă suntem deficitari unii dintre noi la capitolul cunoaşterea tuturor personalităţilor care vin şi vorbesc aici. De exemplu, eu nu am ştiut cine a vorbit înainte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sunt de acord cu dumneavoastră, domnule deputat. Observaţia este binevenită. Mi-este şi jenă să solicit de fiecare dată, dar este obligaţia celor care nu sunt parlamentari, să se prezinte cu numele şi calitatea în care vorbesc. Vă rog să se consemneze în stenogramă această obligaţie de acum încolo.

Domnule preşedinte, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Obiectul de reglementare este cel descris de antevorbitorul necunoscut. Suntem primă Cameră sesizată. Proiectul a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ. Am dispus, de asemenea, de avizul favorabil al Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare. Am dezbătut proiectul în şedinţele din 13 şi 14 noiembrie ale comisiei, în cvorum regulamentar şi cu prezenţa la nivel de director, respectiv domnul Mihai Hură din Ministerul Finanţelor Publice şi, în urma dezbaterii, colegii au hotărât cu unanimitate de voturi să supună proiectul spre dezbatere şi adoptare distinsei Camere, cu modificările reprezentate în anexă.

Proiectul face parte din categoria legilor organice şi în încheiere vă rog să-mi permiteţi să semnalez o mică imperfecţiune tehnică la tabelul de amendamente admise şi anume, dacă se ajunge la discuţia pe articole şi sper să se ajungă, vă rog respectuos să consideraţi că la poziţia 1, la nr.crt.1, este titlul legii nemodificat şi nu direct articolul unic.

Mulţumesc respectuos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dezbateri generale. Nu.

Pe articole. Titlul legii. observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul unic. Observaţii? Nu. Adoptat.

Literele a) până la final, lit.p), nemodificate. Observaţii? Nu. Adoptat pe articole.

La vot final.

Permiteţi-mi să-i cedez locul domnului preşedinte, de fapt şi de şedinţă.