Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.193/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr.318/2003 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 578/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.10 - Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr.318/2003.

Legea are caracter organic.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii.

Suntem în procedură de urgenţă.

Prioritate de integrare.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul, domnul preşedinte Opriş, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Opriş (preşedintele Autorităţii Naţionale de reglementare în Domeniul Energiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de modificarea şi completare a Legii nr.318 vine să întregească şi să îmbunătăţească actualul cadru legislativ din sectorul energiei electrice şi termice având în vedere experienţa naţională şi internaţională acumulată în domeniu, şi, de asemenea, a vizat armonizarea cadrului legislativ, în special preluarea prevederilor Directivei nr.8/2004 a Consiliului Europei şi a Directivei nr.54/2003 a Consiliului Europei.

Principalele modificări au fost: eliminarea barierelor administrative şi facilitarea accesului la piaţa de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă sau din surse regenerabile de energie electrică; prevederea unui mecanism de sprijin pentru instalaţiile de cogenerare existente; reglementarea echitabilă a tarifelor de racordare la accesul la reţea; separarea funcţională şi juridică a activităţilor de distribuţie, faţă de cele de furnizare; îmbunătăţirea componentei sociale, prin introducerea noţiunii de "consumator vulnerabil" şi a "furnizorului de ultimă opţiune"; eliminarea unor alte obligaţii privind tarifele unice şi binomiale, care afectau consumatorii industriali.

De asemenea, s-au introdus nişte proceduri pentru licitarea unor capacităţi noi energetice, acolo unde nu există investitori sau nu există atracţie, şi acestea sunt necesare pentru siguranţa sistemului.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte Iulian Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am să vă cer îngăduinţa să prezint un raport un pic mai lung astăzi.

Avem o lege deosebit de importantă, cu implicaţii foarte mari de natură socială şi economică.

În conformitate cu prevederile art.195 şi art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond - în procedură de urgenţă - cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr.318.

Aş vrea să menţionez că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

De asemenea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au avizat favorabil proiectul de lege.

La comisie s-au prezentat şi au susţinut pe timpul dezbaterilor, atât ministrul Economiei şi Comerţului, secretarii de stat, principalii operatori ai sectorului, precum şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale de reglementare în domeniul energiei.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr.318, vizând îmbunătăţirea cadrului normativ existent şi armonizarea legislaţiei cu reglementările comunitare în domeniu.

Proiectul de lege vizează racordarea legislaţiei naţionale de profil la noile exigenţe şi reguli europene ce fundamentează piaţa internă de energie electrică, conţinute de Directiva nr.2003/54 a Comunităţii Europene, ce implicit statuează asupra abrogării exprese a Directivei nr.96/92 a Comunităţii Europene.

Practic, iniţial, prin finalizarea procesului de negociere asupra Cap.XIV "Energia" şi ulterior, prin Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, prin această lege - şi promovarea acestui proiect de lege - se justifică necesitatea îmbunătăţirii continue a cadrului legislativ naţional, pe măsura consolidării legislaţiei europene în domeniu.

Şi vreau să vă reamintesc că, în acest moment, prioritatea Comunităţii Europene este de îmbunătăţire a acestei legislaţii. Noua legislaţie şi noua strategie europeană în domeniu va fi pusă în discuţie la Consiliul European, în martie 2007.

Practic, prin acest nou proiect de lege, dincolo de efortul de transpunere efectivă a normelor europene mai sus-amintite, iniţiatorii şi membrii comisiei au avut în vedere la elaborarea proiectului o serie de aspecte ce vizează: stimularea mediului concurenţial aferent pieţei energiei electrice; introducerea procedurii de licitare pentru realizarea de noi capacităţi energetice; simplificarea procedurală a autorizării echipamentelor de înaltă tensiune; eliminarea barierelor administrative şi facilitarea accesului pe piaţa energiei electrice, produse în cogenerare de înaltă eficienţă sau din resurse regenerabile de energie electrică, dându-se astfel substanţă principiului subsidiarităţii.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au examinat proiectul de lege şi raportul preliminar, întocmit în 17 octombrie 2006, şi au hotărât în unanimitate adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt intervenţii la dezbaterile generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Există un număr de două amendamente respinse, şi vă consult dacă se susţin? Nu se susţin amendamentele respinse.

Lucrăm atunci pe amendamentele admise.

De la 1 - 10 dacă există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Au fost adoptate.

De la 11 - 20. Adoptate. De la 21 - 30. Adoptate. De la 31 - 40. Adoptate. De la 41 - 50. Adoptate. De la 51 - 60. Adoptate. De la 61 - 70. Adoptate. De la 71 - 80. Adoptate. De la 81 - 90. Adoptate. De la 91 - 98. Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

Mulţumim din nou Comisiei pentru industrii şi servicii pentru munca sa, ca de obicei, extrem de aplicată şi precisă. De asta nu mai avem nici dezbateri.