|
Domnul Mihai Tudose: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă prezint raportul înlocuitor asupra Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonanţei de Guvern nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulament, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege mai sus menţionat. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au examinat proiectul de lege mai sus menţionat în şedinţa din 29 mai 2007, întocmind raportul iniţial în 29 mai 2007. În urma retrimiterii am luat în dezbatere proiectul de lege mai sus menţionat în şedinţa din 12 iunie 2007. La dezbaterea acestei iniţiative, din totalul celor 23 de membri ai comisiei, au fost prezenţi 22 de deputaţi. Pe parcursul dezbaterilor au fost formulate o serie de amendamente, care, supuse la vot, au fost aprobate. În urma examinării propunerii legislative şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei, precum şi de către invitaţi, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să supunem plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonanţei de Guvern nr. 19/2002, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport. Prezentul raport înlocuieşte raportul iniţial. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|