|
Domnul Mircea Ciopraga: Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.76/2000, precum şi aplicarea tarifului corespunzător tonajului calculat conform Convenţiei Internaţionale asupra măsurării tonajului navelor, încheiată la Londra, la 23 iunie 1969, navelor pentru transport produse petroliere cu tancuri de balast separat, indiferent de pavilion, de către administraţiile portuare şi societăţile de pilotaj. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, conform avizului nr.739 din 18.06.2008, cu observaţii şi propuneri care au fost preluate în text. Potrivit prevederilor din Constituţia României, republicată, Camera decizională pentru acest proiect de lege este Senatul. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia pentru politică externă, conform avizului PL-x nr.464 din 12 septembrie 2008. Examinarea proiectului de lege a avut loc în şedinţa comisiei din data de 17 septembrie 2008. La dezbaterile asupra proiectului de lege au participat, în calitate de invitaţi din partea Ministerului Transporturilor, domnul Tanczos Barna, secretar de stat, şi domnul Viorel Olea, director general adjunct din partea Departamentului pentru afaceri europene. Mulţumesc.
|