|
Pe ordinea de zi urmează punctul 14, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Suntem în procedură de urgenţă. Rog iniţiatorul, domnul secretar de stat de la Ministerul Muncii, să intervină în vederea susţinerii proiectului de lege. În acelaşi timp, domnule secretar, numai puţin, îi rog pe distinşii mei colegi să urmărească cu atenţie lucrările Camerei. Domnule Mircea Toader, doamna Aura, domnul deputat de la Cluj... Cereţi pauză de consultări, domnule preşedinte? Nu. Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.
|