|
Domnul Gabriel Andronache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 25/2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această iniţiativă legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru sănătate şi familie a avizat negativ proiectul de lege, în forma prezentată de Senat. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de domnul Panait. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|