|
Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză): Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare majorarea capitalului deţinut de România, în calitate de membru fondator, la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre. În urma majorării de capital, România va deţine 14% din capitalul subscris al băncii, înscriindu-se astfel alături de marii acţionari, Federaţia Rusă, Ucraina, Turcia, Republica Elenă, ceea ce înseamnă, evident, aceleaşi drepturi de vot şi drepturi de utilizare în proiecte a fondurilor Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, vă adresează rugămintea de a adopta actul normativ cu anexele discutate în comisie şi cu amendamentul prezentat, discutat şi aprobat de către comisia de specialitate. În consecinţă, susţinem amendamentul propus. Vă mulţumesc.
|