Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.25/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2012

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei (PL-x 220/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 220/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

31. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei.

Dacă sunt intervenţii din partea iniţiatorilor?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iosif Moldovan (secretar de stat, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale):

Bună ziua.

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi deputaţi,

Legea privind modificarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei are ca scop instituirea unor măsuri de reglementare şi control al activităţilor cu caracter pornografic şi stabileşte modalităţile de acces la materialele pornografice disponibile prin intermediul sistemelor informatice, cu scopul de a pune în ordine informaţia care se prezintă în această materie şi în acest domeniu, atât pentru protejarea minorilor, precum şi a demnităţii persoanei, pudorii şi moralităţii publice, educaţia şi creşterea îndeosebi a minorilor şi a tineretului.

Prin această lege se doreşte crearea condiţiilor necesare limitării răspândirii materialelor cu caracter sexual şi erotic.

Deci, completarea acestei legi vine, de fapt, în asentimentul solicitării deputaţilor europeni privind luarea unor măsuri tehnice şi de combatere a pornografiei pe internet.

Aşadar, Guvernul susţine această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Întâi comisia, raportul comisiei, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, spre avizare fiind transmis Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a transmis un aviz favorabil, cu amendamente; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a transmis un aviz favorabil; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a avizat negativ această iniţiativă legislativă.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, în şedinţa din 26 aprilie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată.

Iniţiativa legislativă a fost dezbătută în şedinţele comisiei din datele de 7 şi 15 iunie, respectiv 7 septembrie 2011.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă îşi menţine punctul de vedere şi propune plenului respingerea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Intervenţii?

Domnul deputat Márton Árpád, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Această lege a fost retrimisă, mi se pare, de două ori la comisie.

Reprezentanţii Guvernului au fost prezenţi când s-au dezbătut elementele acestei legi.

Această lege are primordial un element practic necontrolabil. Deci, se referă la modalitatea de control a internetului, care - în forma în care a fost înaintată - este pur şi simplu inaplicabilă. Să nici nu vorbim de scandalul creat în urma acelui minunat pact Acta.

Ca atare, dacă reprezentanţii Guvernului ar fi fost atenţi la ce s-a dezbătut în comisie, n-ar mai susţine în continuare acest proiect de lege, în primul rând, pentru că, aşa cum arată el, este inaplicabil.

Vă mulţumesc. Deci, în mod evident, trebuie să fie respinsă.

Dacă se doreşte o altfel de reglementare în spaţiul internetului, atunci trebuie să se vină cu un alt proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă sunt alte intervenţii în cadrul grupurilor parlamentare?

Raportul este de respingere.

Rămâne la votul final.