Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2014

12. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului (Pl-x 34/2014). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 34/2014

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, Pl-x 34 de anul acesta. Are raport, tot aşa, de respingere a acestei iniţiative.

Prima dată, doamna deputat. Iertaţi-mă, doamna Bogdănici este iniţiator. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună ziua, dragi colegi.

Sunt unicul iniţiator al acestei iniţiative.

V-aş ruga să fiţi deosebit de atenţi la ceea ce vă spun, pentru că această iniţiativă se referă la ceea ce este extrem de grav şi cu care voi începe şi voi sfârşi, prin faptul că nu ţine cont de Constituţia României.

Ordonanţa de Guvern a schimbat un text din Legea educaţiei naţionale, în care se spunea că, în conformitate cu autonomia universităţii, fondurile pot fi folosite de către universităţi. S-a scos autonomia universitară şi s-a introdus că 5% din cuantumul încasărilor în valută - şi subliniez, numai cuvântul "în valută" - va fi dat Ministerului Educaţiei Naţionale. Şi am să vă spun câteva lucruri.

În primul rând, nu s-a ţinut cont de Consiliul rectorilor şi de Carta universităţilor.

Am în mână o adresă a unei universităţi de renume din Iaşi, care a făcut o adresă atât Guvernului, cât şi Ministerului Educaţiei Naţionale şi se adresează instanţei pentru a semnala acest lucru. Se face o discriminare între universităţile care încasează şi au venituri proprii în valută, pe de o parte, şi în lei, pe de altă parte.

Universităţile care au studenţi străini dau o parte din bani, pentru că se plăteşte în valută, universităţile care au taxe numai în lei, de la studenţii români, nu dau. Este o discriminare şi să ştiţi că şi aici legiştii au găsit o mică scăpare, pentru că, dacă studenţii străini şi-ar plăti taxa în lei, atunci această ordonanţă, acest articol nu ar mai fi valabil.

Un alt lucru: conform Hotărârii Guvernului nr.185/2013, care se referă la organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Legii nr.500/2002 care se referă la finanţele publice, toate veniturile proprii realizate de universităţi din diverse forme de şcolarizare pot fi folosite de universităţi independente. Dar ceea ce mă surprinde este respingerea de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, care spune următorul lucru: propunerea legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat. Bugetul de stat a fost publicat pe 19 decembrie 2013. Ordonanţa a fost publicată pe 30 decembrie 2013. Nu s-au prevăzut înainte, până la publicare, aceste sume, iar ceea ce este extrem de drăguţ, că s-a copiat, iniţiatorii, sunt unicul iniţiator, nu au indicat sursa de finanţare.

De aceea, vă spun un lucru: cred că se doreşte pedepsirea universităţilor care au venituri în valută, iar ceea ce este grav, nu ţinem cont de art.32 alin.(6) al Constituţiei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnă deputat, aţi vorbit 6 minute. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Am terminat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu foarte mult.

Domnule preşedinte, vă rog frumos să prezentaţi cuvântul. Reamintesc tuturor colegilor, şi ca iniţiator, articolele sunt foarte clare în regulament. Vă rog frumos, când avem un text care nu este în procedură de urgenţă, nu depăşiţi 5 minute. Sunt alte parlamente care vă limitează la 3 sau la un minut intervenţia. Legiştii nu sunt, legaliştii sunt!

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(2) al art.206 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării obligaţiilor instituţiilor de învăţământ superior de stat de a vira 5% din contravaloarea taxelor plătite de studenţii străini către Ministerul Educaţiei Naţionale.

În acest proiect, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, iar, în urma dezbaterii, comisia a propus respingerea propunerii legislative.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Doamna deputat Turcan.

Azi nu prezintă interes moldovenii şi în special neafiliaţii, deci numai doamnele...

Doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Partidul Democrat Liberal menţionează că, ulterior depunerii acestei iniţiative legislative, a fost dată pe furiş o ordonanţă de urgenţă, nr.117/2013, prin care universităţile trebuie să contribuie cu 5% din veniturile proprii la un fond-fantomă al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără o destinaţie clară a acestor bani.

Practic, prin această ordonanţă se încalcă legislaţia în vigoare, se încalcă autonomia universitară conferită de art.206 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale, prin care universităţile, în baza autonomiei universitare, pot dispune integral de veniturile obţinute din şcolarizarea studenţilor străini.

Aşadar, din nefericire, această iniţiativă legislativă nu mai este oportună, însă ea a fost înlocuită de o ordonanţă de urgenţă legiferată în Parlament şi autonomia universitară este ştirbită în acest moment în România. Şi Partidul Democrat Liberal cere suplimentar dezbaterii acestei iniţiative legislative clarificarea fondului în care se duc 5% din veniturile universităţilor din România.

Aşadar, Partidul Democrat Liberal se abţine la acest vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Dezbateri generale? Domnule deputat, vă rog frumos. Aveţi cuvântul. Cum aţi spus dumneavoastră? Din neamul Movileştilor. Domnule deputat Petru Movilă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iniţiativa colegei noastre, doamna deputat Bogdănici, este o iniţiativă corectă, pentru că, în ceea ce priveşte autonomia universitară s-a spus foarte clar: este o încălcare a acestei autonomii universitare; doi - este o discriminare şi un tratament neechitabil între universităţi, pentru că sunt universităţi care beneficiază de o imagine, un management bun şi au studenţi străini care vin şi-şi achită taxa în valută. De asemenea, sunt universităţi care rezistă doar prin ceea ce le dă statul român şi au taxe doar în lei. Însă cel mai interesant este faptul că respingerea se face pe un argument care nu există, acela că există influenţe asupra bugetului de stat în condiţiile în care, la construcţia bugetului de stat pe anul 2014, aceste sume care reprezintă 5% din încasările în valută ale universităţilor nu sunt prinse în construcţia bugetului de stat.

De aceea, eu şi colegii mei neafiliaţi din Partidul Mişcarea Populară vom vota această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale.

Proiectul... vă reamintesc că raportul comisiei sesizate în fond este de respingere a iniţiativei. Merge la votul final, conform art.104 din Regulament.