Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.84/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2016

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 4 noiembrie 2015 (PL-x 80/2016). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 80/2016

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 4 noiembrie 2015.

Guvernul?

Vă rog, vă rog.

Guvernul?

Vă rog.

Prezentaţi-vă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Attila György (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Attila György, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

În baza aprobării de semnare, obţinute în şedinţa Guvernului din 3 iunie 2015, a avut loc, la Londra, pe 4 noiembrie 2015, semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal.

Prin Acord se stabilesc, între altele, sfera teritorială de aplicare a Acordului, impozitele care fac obiectul schimbului de informaţii în domeniul fiscal, modalitatea de efectuare a schimbului de informaţii şi confidenţialitatea informaţiilor.

Susţinem forma raportului comisiei.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia?

Domnul preşedinte Viorel Ştefan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Ştefan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În conformitate cu prevederile art. 75 din Regulamentul Camerei, comisia noastră a fost sesizată pentru dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, 4 noiembrie 2015.

Conform prevederilor constituţionale şi din Regulamentul Camerei, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Proiectul a primit aviz favorabil la Consiliul Legislativ.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege, în forma prezentată de Guvern, fără amendamente.

Mai fac precizarea că, în raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anton Doboş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest acord se înscrie într-un proces mai amplu de armonizare a cadrului juridic dintre România şi alte state din spaţiul extracomunitar.

Actul oferă statelor semnatare posibilitatea unei colaborări mai bune în domeniul fiscal în schimbul reciproc de informaţii, dar şi pentru combaterea fenomenelor fiscale greu de eradicat la nivel naţional.

Discuţia cred că ar trebui dusă către generalizarea acestui tip de acorduri şi cu guvernele altor state, în jurul cărora există numeroase suspiciuni de utilizare netransparentă a resurselor financiare, precum şi ideea ascunderii unor bani a căror provenienţă nu poate fi identificată.

Grupul parlamentar al PNL a votat în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi va susţine acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Ialomiţianu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sigur că vom vota acest proiect de lege. Este un proiect foarte bun, pentru că are ca obiect de reglementare schimbul de informaţii fiscale, în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.

Ar fi bine să cerem Ministerului de Finanţe sau chiar ANAF-ului să ne spună care este eficienţa utilizării acestor instrumente juridice, pentru că noi am dezbătut, am adoptat multe acorduri încheiate cu ţări unde evaziunea este mai mare, unde capitalul îşi găseşte un loc foarte bun pentru a fi utilizat în alte scopuri sau pentru a se ascunde de ochii celor care supraveghează circuitele financiare.

Cred că ar fi bine ca Ministerul de Finanţe să ne spună eficienţa utilizării acestor instrumente juridice, pentru că noi adoptăm legi de genul acesta, dar vedem că multe sunt pe hârtie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu avem amendamente. Legea merge la votul final.