Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.99/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2021

12. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 526/2020) (retrimis comisiilor).
 
consulta fisa PL nr. 526/2020

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Continuăm cu Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice; PL-x 526/2020.

Din partea comisiilor raportoare, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică, vă rog, aveţi cuvântul, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de act normativ.

Potrivit punctului de vedere al Guvernului României, Parlamentul va decide asupra oportunităţii adoptării acestei iniţiative legislative.

În conformitate cu prevederile art. 61 coroborat cu art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege, cu un amendament respins prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Intrăm în dezbateri generale.

Dau cuvântul domnului deputat Simion, de la Grupul AUR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Am mai discutat şi luna trecută acest proiect de lege.

Este un proiect de lege benefic pentru identitatea naţională, în România, pentru simbolurile naţionale.

Are avizele necesare de la Consiliul Legislativ, are tot ce trebuie pentru ca, din punct de vedere al imnului, din punct de vedere al steagului, din punct de vedere al simbolurilor naţionale, să intrăm în ordine.

De aceea, înţeleg, Coaliţia de guvernare are anumite "angajamente" pe partea de minorităţi naţionale, dar cinstind Tricolorul, care e în comun, al tuturor minorităţilor din România, al tuturor etniilor conlocuitoare, ca şi al românilor, nu cred că aducem vreun prejudiciu relaţiilor dintre noi, ci punem lucrurile în ordine.

De aceea, vă rog, pe parlamentarii din cercul şi din arcul guvernamental, să reconsideraţi acest proiect de lege.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Nu mai sunt alte intervenţii de ordin general...

Doriţi să interveniţi?

Vă rog. (Vociferări.)

Simonis, Simion...

Vă rog, aveţi cuvântul. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

E adevărat ce spunea domnul Simion mai devreme, şi anume că, în urmă cu o lună, am mai avut acest proiect în dezbatere pe ordinea de zi.

Haideţi să vă spun ce obiect de reglementare are acest proiect.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 75/1994, în sensul incriminării profanării drapelului României, intonării imnului naţional al României cu alt text sau cu altă partitură decât cele stabilite de lege, precum şi a oricărei manifestări publice săvârşite cu intenţia de a defăima drapelul României sau imnul naţional al României.

Deci, dacă cineva îşi bate joc de stemă, de imn sau de steag, să poată fi sancţionat.

Ce face Coaliţia majoritară? Respinge acest proiect de lege.

PNL şi USR doreşte ca steagul României să poată fi călcat în picioare!

 

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

...doresc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Şi să nu cumva să fie sancţionat cel care face asta! (Vociferări.

Voci de la PSD:

Bravo! Bravo! (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Este incredibil modul în care USR şi PNL abordează acest proiect!

Prin urmare, aştept punctul de vedere al celor două grupuri, şi după aceea am să am o intervenţie pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Continuăm dezbaterile generale.

Are cuvântul domnul deputat Dan Tanasă, de la Grupul AUR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

În 2014 am înfiinţat un ONG - Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa - şi am reuşit să câştig zeci de procese în instanţele din România, prin care am îndepărtat steagul secuiesc şi drapelul Ungariei de pe instituţiile publice ale statului român.

Toate aceste procese trebuiau să fie câştigate de prefecţii din Harghita, Covasna, Mureş, nu să le câştig eu, cetăţean particular cu un ONG.

Aşa ceva nu se întâmplă în niciun stat cu apă caldă la robinet, ca un cetăţean particular să înfiinţeze un ONG ca să aplice Constituţia şi să facă ceea ce ar trebui să facă instituţiile statului român - Prefecturile! Nicăieri în lume nu se întâmplă aşa ceva!

Mie îmi e ruşine că sunt reprezentat în teritoriu de prefecţi care nu au niciun fel de respect faţă de simbolurile naţionale!

Îmi amintesc, în urmă cu mai mulţi ani, un cetăţean, într-o sală de sport din Sfântu Gheorghe, deci într-un loc public, la intonarea imnului de stat al României s-a întors cu spatele la sală - găsiţi înregistrarea video pe blogul meu - s-a întors cu spatele la sală şi a arătat gesturi obscene. N-a suferit absolut... a existat o..., n-am făcut-o eu, a existat o plângere penală. N-a suferit nici măcar o amendă, o bătaie pe umăr. Parchetul n-a putut să-i facă absolut nimic!

Înţelegeţi, dragi parlamentari de la putere, în Germania, dacă arăţi gesturi obscene în trafic, rişti cel puţin 5.000 de euro amendă; în România, dacă iei drapelul naţional al României de pe stâlp şi îl arunci în noroi, nu rişti absolut nimic.

Iar, de-a lungul timpului, ştiu că pentru oamenii politici de la Bucureşti, Harghita şi Covasna câteodată sunt la mii de kilometri de depărtare, dar să ştiţi că sunt aici, la două ore.

Am semnalat, în ultimul deceniu, nenumărate cazuri în care drapelul României a fost ori incendiat - îmi amintesc, la Târgu Mureş, drapelul României stătea incendiat, ars; n-a păţit nimeni absolut nimic!

În repetate rânduri, drapelul României este batjocorit.

Ştiu, sunt situaţii, nu suntem de acord cu ele, dar trebuie să înţelegem că respectul pentru simbolurile naţionale trebuie să fie o chestiune fundamentală, domnilor!

Nu vă cerem... (Aplauze.) ...nu vă cerem să respectaţi... (Aplauze. Vociferări.) ...drapelele unor partide politice, vă cerem să respectaţi simbolurile naţionale ale României!

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă rog să concluzionaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

O să termin, doamnă preşedinte.

Nu putem să lăsăm respectul pentru simbolurile naţionale să fie doar nişte vorbe goale! Statul român are datoria să impună respectarea legii! Să existe mecanisme pentru ca simbolurile naţionale să fie respectate!

Din păcate, da, există anumiţi cetăţeni care manifestă dispreţ faţă de simbolurile naţionale, nu e nicio problemă.

Repet, în acest moment, în România, orice cetăţean poate lua drapelul naţional al României de pe un stâlp, de pe o instituţie publică, îl poate arunca în noroi şi nu păţeşte absolut nimic!

Această situaţie este inacceptabilă şi complet, complet nescuzabilă în orice stat cu apă caldă la robinet! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Continuăm dezbaterile generale cu domnul deputat Mihai-Alexandru Badea, din partea Grupului USR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Am să-i contrazic pe antevorbitorii mei. Această faptă de insultă adusă însemnelor naţionale este incriminată. Este adevărat, nu penal, ci contravenţional.

O voce de la PSD:

Doar o amendă mică!

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

Avem o amendă. Nu ştiu, putem discuta, o putem mări. (Vociferări.)

Dacă se aplică sau nu se aplică, iarăşi, este o problemă care nu aparţine Parlamentului.

Dar, din nou, repet, fapta este incriminată contravenţional... (Vociferări.)

Incriminarea penală a fost în perioada comunistă... (Vociferări.)

 

Domnul Dan Tanasă (din sală):

Domnule, nu mai minţi!

Domnule Badea, spune, care e prevederea penală?

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

...acum suntem în Uniunea Europeană... (Vociferări.) ...şi... (Vociferări.) ...tendinţa europeană a fost de a da câştig de cauză dreptului la liberă exprimare şi de a incrimina această faptă, nu penal, ci contravenţional.

Vă mulţumesc. (Vociferări.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos şi eu.

Nu mai sunt alte intervenţii.

Domnul Halici, vă rog. (Vociferări.)

Stimaţi colegi,

Vă rog frumos să vă calmaţi, să luaţi loc în băncile dumneavoastră! (Vociferări.)

Domnule Tanasă!

Domnule Tanasă, vă rog frumos să veniţi, să avem o scurtă discuţie! (Vociferări.)

Sunteţi OK acum? (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicuşor Halici:

Da.

Pot vorbi, doamnă preşedinte de şedinţă?

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă rog.

Domnul Halici, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicuşor Halici:

În primul rând, nu e incriminată, e sancţionată. Şi atât de bine e şi sancţionată, încât vedem că valorile şi simbolurile fundamentale, ale oricărei naţii de pe acest pământ, în România sunt batjocorite de fiecare care îşi doreşte acest lucru. (Vociferări.)

N-aş fi intervenit dacă n-aş fi văzut atâta demagogie. Dar vorbeam şi mai devreme de trădare. Şi Coaliţia aceasta, de trădători - pentru că despre asta vorbim la acest proiect de lege

Voci de la PSD:

Bravo! Bravo! (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicuşor Halici:

...de a trăda valori fundamentale pentru care bunicii şi străbunicii noştri, inclusiv ai PNL şi ai USR, şi-au dat viaţa!

Nu e nicio problemă, nu vor reveni din mormânt să vă sancţioneze, dar au rămas copiii şi nepoţii lor şi o vor face! Pentru că aceste lucruri sunt de nepermis!

În condiţiile în care, în statele Uniunii Europene, la care cu atâta emfază, atunci când vă convine, vă raportaţi, şi la statul de drept, la fel, v-a convenit să vă raportaţi pentru orice nimic. Atunci când e vorba de fundamentarea statului de drept, nu vă mai convine!

Ei, în statele Uniunii Europene este incriminată, adică e faptă penală.

De ce în România să nu fie la fel?

De ce în România doar ceea ce vă convine trebuie să fie ca în celelalte state?

De ce România nu trebuie să fie un stat la fel de puternic?

Pentru că de aici pleacă de fapt puterea unui stat - din valori şi principii. Vă bateţi joc de ele, aşa cum v-aţi bătut joc şi de copii, şi de biserică!

Nu e nicio problemă, românii vă aşteaptă! (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Încheiem aici dezbaterile generale.

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

Voci de la PSD:

Spartacus! Spartacus! Spartacus!

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Este inadmisibil ce a spus domnul preşedinte al Comisiei juridice!

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Procedură, vă rog!

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Procedură.

Am dori să cerem retrimiterea la comisii, dar...

Domnule preşedinte al Comisiei juridice,

Nu, nu este libera exprimare! Să batjocoreşti Tricolorul nu înseamnă libertate de exprimare.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule deputat, haideţi să ne limităm la procedură!

 

Domnul George-Nicolae Simion:

Cer retrimiterea...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Retrimitere la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

...la comisie, pentru două săptămâni.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

În regulă.

Supun votului retrimiterea la comisii, pentru două săptămâni, a acestui proiect de lege.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

O voce de la AUR:

UDMR, la voi cum e, în Ungaria?

 

Domnul Ilie Toma (din sală):

Votaţi pentru seva poporului român! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Cu 105 voturi pentru, 94 de voturi împotrivă, două abţineri şi doi colegi sau două colege care nu votează... (Vociferări. Aplauze.) ... proiectul a fost retrimis la comisii, pentru două săptămâni. (Aplauze. Vociferări.)

Continuăm cu...

Doriţi să interveniţi, domnule Moşteanu? Nu.