Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2021

12. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (Pl-x 214/2021) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 214/2021

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Continuăm cu poziţia 15, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; Pl-x 214/2021.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Molnar, din partea Grupului USR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Iulian Molnar:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Românii nu se mai vaccinează. Dacă în aprilie, mai aveam 80.000 de oameni care se vaccinau în fiecare zi, ritmul acesta a scăzut vertiginos. Am ajuns în 6 iunie să fie 60.000 de oameni care se vaccinează, în 12 iunie - 40.000, în 20 iunie - 20.000, din care doar 6.000 cu prima doză.

Românii sunt printre cei mai sceptici din Europa când vine vorba de procesul de vaccinare, o arată sondajele făcute în ultimele luni.

Am ajuns în situaţia foarte ciudată în care Guvernul trebuie să micşoreze numărul de vaccinuri pe care le comandă şi, mai rău, riscăm să avem vaccinuri care expiră doar pentru că nu le putem folosi.

Lucrurile acestea vor avea consecinţe foarte grave pentru România. Şi ştim asta pentru că am mai fost în scenariul acesta, vara trecută. Vara trecută, când a venit căldura, virusul a devenit mai puţin activ, a scăzut numărul de cazuri, noi toţi ne-am relaxat, deşi specialiştii ne spuneau foarte clar că urmează un nou val al pandemiei, ceea ce s-a şi întâmplat.

Acum specialiştii ne spun exact acelaşi lucru - dacă nu ne vaccinăm, în toamnă ne aşteaptă următorul val al pandemiei. Şi ştim ce înseamnă asta, dragi colegi. Înseamnă creşterea numărului de cazuri, înseamnă paturi pline la ATI, înseamnă noi restricţii asupra economiei şi - şi mai rău - înseamnă mulţi români morţi şi multă suferinţă.

Avem nevoie de măsuri clare prin care să încurajăm oamenii să se vaccineze. Legea pe care o avem acum în faţă este una dintre aceste măsuri.

Prin această lege dăm o zi liberă angajaţilor care vor să-şi ia din timp pentru a se vaccina şi părinţilor care doresc să îşi ducă copiii la vaccinare.

Este legea aceasta perfectă? Evident că nu. Nu o să convingă pe toată lumea. Nu există o măsură care să convingă toţi oamenii.

Va fi nevoie de multe măsuri specifice, fiecare ţintită pe un alt segment al populaţiei.

Dar avem acest instrument, faţă de vara trecută. Faţă de vara trecută, avem vaccinul. Şi trebuie să-l folosim. Şi trebuie să ajungem la 70%-80% din populaţie vaccinată pentru a combate această pandemie.

Vă recunosc, povara pentru această măsură va cădea din nou pe umerii antreprenorilor, care vor trebui să susţină o eventuală scădere a productivităţii muncii.

De aceea, în elaborarea acestei legi ne-am consultat. Ne-am consultat cu organizaţii patronale, cu antreprenori, cu diferiţi oameni de afaceri. Toţi până la unu au susţinut această lege. Şi bineînţeles că au susţinut-o. Oamenii aceştia ştiu şi ei că este mult mai ieftin să dai una - două zile libere angajaţilor, decât să ai angajaţi care ţi se îmbolnăvesc, stau acasă două săptămâni şi apoi tu trebuie să-ţi închizi firma, ca să nu se infecteze restul.

Dar, dragi colegi - şi cu asta închei - legea aceasta este în primul rând despre a arăta românilor că nu sunt singuri. De un an şi jumătate încoace ţara aceasta suferă. Suferă oameni în spitale, suferă familiile victimelor şi suferă mediul de afaceri. Oamenii aceştia au nevoie de măsuri concrete care să îi ajute. Legea aceasta este una dintre aceste măsuri.

Aşa că, vă rog, haideţi să votăm această lege şi să arătăm românilor că Parlamentul României este alături de ei în lupta cu această pandemie!

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu.

Din partea comisiei sesizate în fond, dau cuvântul doamnei deputat Oana Ţoiu, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea raportului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa Pl-x 214/2021 din 19 mai 2021, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea legii cu un nou articol, potrivit căruia persoanele care se vaccinează împotriva COVID urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de la frecventarea cursurilor şcolare, elevii şi studenţii care se vaccinează. De aceleaşi drepturi ar urma să beneficieze unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani ori al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.

Propunerea legislativă nu a întrunit numărul de voturi necesare în Senat, prima Cameră sesizată.

Face parte din categoria legilor organice.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: punctul de vedere favorabil al Guvernului României; avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ; avizul favorabil al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi avizele negative ale Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 21 de deputaţi.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi şi 4 abţineri.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât transmiterea prezentului raport de adoptare a propunerii legislative cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu.

Intrăm în dezbateri generale.

Dau cuvântul domnului deputat Dan Tanasă, de la Grupul AUR.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Grupul AUR consideră că acest proiect legislativ este unul populist, care nu face decât să învrăjbească oamenii şi mai mult, să-i antagonizeze - cei vaccinaţi cu cei nevaccinaţi, cei care şi-au luat liber, cei care nu şi-au luat liber, cei care au primit.

Şi, dragi colegi de la USR, vă reamintesc, aş fi vrut - ieri am luat cuvântul şi v-am atras atenţia. Preşedintele republicii a declarat clar - sunt declaraţii oficiale şi aş fi vrut să vă uitaţi. Din păcate, minţiţi. Colegii de la USR mint. Pandemia a fost învinsă. Klaus Iohannis, Preşedintele republicii, a spus foarte clar - vaccinarea este un succes, campania de vaccinare a fost un succes, pandemia, practic, a fost oprită, deci nu mai avem pandemie.

Şi aş fi vrut, dacă aveţi un minim respect faţă de şeful statului, dacă aveţi un minim respect faţă de omul care v-a adus practic la guvernare, pentru că oamenii, poporul nu v-a adus la guvernare, în niciun caz. Aş fi vrut atâta respect să aveţi, pentru omul care v-a adus la guvernare, pentru Preşedintele republicii, Klaus Iohannis, care a spus clar - campania de vaccinare este un succes. Şi, practic, pandemia a fost învinsă.

Ca atare, proiectul acesta este unul populist, doar ca să vă atrageţi voturi. El nu aduce... nu face nimic altceva decât să stimuleze nişte discuţii inutile în societate, între cei vaccinaţi, cei nevaccinaţi, cei care şi-au luat liber.

Evident, Grupul AUR nu va susţine un asemenea proiect populist.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Da.

Continuăm dezbaterile generale cu domnul deputat Adrian Wiener, de la Grupul USR.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Wiener:

Stimaţi colegi,

Vreau să vă îndrept atenţia doar spre câteva cifre ale situaţiei din luna mai, din Statele Unite - 0,1%, 1.200 din aproximativ 853.000 de oameni spitalizaţi cu COVID erau vaccinaţi complet şi doar 0,8%, 150 dintre cei 18.000 de decedaţi, erau vaccinaţi complet.

Ce ne spun aceste cifre? Cifrele nu mint. Ne spun că vaccinarea, practic, are o eficienţă de aproape 100% în a preveni formele severe, grave de COVID şi decesul.

Orice gest pe care îl facem, orice semnal pe care îl dăm poate determina, dintre persoanele care ezită să se vaccineze, 100, 1.000, 10.000, pot însemna tot atâtea vieţi salvate.

Nu este vorba de populism, nu este vorba de decizii care să atragă atenţia asupra noastră, ci este un demers - poate insuficient, categoric insuficient - care să contribuie la relansarea campaniei de vaccinare.

Aveţi în minte aceste cifre atunci când veţi vota, faptul că aproape toate decesele care vor urma în valul 4, care cu siguranţă va fi în toamnă, şi va fi cu varianta Delta, pot fi evitate.

Repet, aproape toate decesele care vor urma şi le veţi vedea în comunicările zilnice pot fi evitate.

Mulţumesc.

Şi vă îndemn să votaţi acest proiect de lege. Nu este despre zile libere, este despre vaccinare, despre viaţă şi despre speranţă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule deputat.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Sorin-Titus Muncaciu, de la Grupul AUR.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Eu nu ştiu ce fel de statistici aveţi, dar pot să vă spun că în Statele Unite ale Americii au decedat 4.000 de cetăţeni americani din cauza COVID, vaccinaţi. Deci vorbim de persoane care au decedat imediat, într-un interval scurt de timp, după vaccinare.

Deci chestiunea aceasta, că nu există mortalitate sau morbiditate cu vaccinul este absurdă; există.

După aceea, noi acum vrem să dăm un incentive, cum să spun eu, adică să favorizăm părinţii să-şi ducă copiii să se vaccineze. De ce facem lucrul acesta? Pentru o categorie de tineri între 12 şi 18 ani, care au mortalitate şi morbiditate 0, statistic. De ce facem lucrul acesta?

Acest Guvern are o politică sanitară total greşită.

În primul rând..., în primul rând că blochează celelalte tratamente. Deci noi nu putem să avem antivirale intracelulare, cum este, de exemplu, Favipiravir sau Ivermectină pe piaţă, în schimb, favorizăm şi facem tot ce putem ca să creăm o dispersie între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi.

Şi mai este o problemă. Faptul că în societatea noastră se favorizează această forţare a vaccinării este un lucru foarte grav.

În Statele Unite ale Americii, vă spun, domnule Wiener, există ceea ce se numeşte "notice of liability". Deci cei care primesc această notă este foarte clar că nu vor putea folosi în favoarea lor, în tribunal, după ce se întâmplă accidente ale vaccinării, nu pot să folosească faptul că nu au ştiut, ca apărare. Aceasta este ideea pentru "notice of liability".

Deci noi în acest moment aplicăm o politică a Guvernului care este total împotriva intereselor, din punctul de vedere al sănătăţii, poporului nostru.

Nu favorizăm alte metode decât vaccinarea - art. 1.

Şi art. 2 - vrem să vaccinăm copiii. Cu acest lucru nu pot să fiu de acord. Este o eroare gravă să vaccinăm copiii! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă rog, domnule deputat Wiener, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Wiener:

Un scurt drept la replică, prin care mai degrabă aş vrea să explic această dezinformare pe care o transmiteţi permanent, legat de vaccinarea copiilor.

Deci 70% din transmiterea acestui virus este la persoane sub 40 de ani, în timp ce 85% din mortalitate este la persoane peste 65 de ani.

În măsura în care oprim transmiterea, pentru că au mobilitate, îi protejăm de fapt pe cei vârstnici. Asta este logica vaccinării.

Sigur că formele severe şi decesele la copii, din fericire, sunt foarte rare în ceea ce priveşte COVID. În schimb, oprirea transmiterii are efect asupra mortalităţii persoanelor vulnerabile şi vârstnicilor. Aceasta este în primul rând raţiunea altruistă a vaccinării copiilor - contribuie cu umărul lor la scutul imun pe care îl facem în jurul celor vulnerabili.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Doamna deputat Ţoiu, vă rog, aveţi cuvântul, ultima intervenţie. (Vociferări.)

Vă rog, stimaţi colegi, haideţi să facem puţină linişte, să o ascultăm pe colega noastră!

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Mulţumesc. (Vociferări.)

Cred că este necesară continuarea campaniei de vaccinare, dar, în acelaşi timp, temerile, îngrijorările, semnele de întrebare ale părinţilor nu pot să fie ignorate.

De aceea, iniţiativa legislativă prevede dreptul unei zile libere pentru a însoţi copilul la vaccin, fie că asta înseamnă vaccinul la medicul de familie sau la centrele de vaccinare.

Credem că părinţii au acest drept şi avem nevoie să punem acest lucru în practică, astfel încât toate ştirile false, toate mesajele care contravin încurajării ideii de vaccinare să poată să se întâlnească cu responsabilitate de decizia pe care noi o luăm, de a asigura părinţilor acest drept - dreptul de a-şi însoţi copiii în momentul în care aceştia sunt programaţi la vaccin. Şi de aceea am prevăzut în iniţiativa legislativă şi o zi liberă pentru asta.

În ceea ce priveşte angajaţii şi angajatorii, o clarificare pe care vreau să o fac este că iniţiativa vine să încurajeze două alternative - fie angajatori care să organizeze propriile centre de vaccinare, caz în care nu mai este necesară acordarea zilei libere, fie ziua liberă acordată angajaţilor, astfel încât aceştia să poată să se vaccineze sau să poată să treacă prin simptomele care câteodată apar asociate vaccinului, fără să fie necesar să lucreze în aceeaşi zi.

Ambele prevederi sunt prevederi care pot să ne ajute să depăşim acest moment.

Ce vreau să mai spun este că, deşi în acest moment suntem pe un loc bun, dacă ne uităm la ţările care au avut rată de vaccinare mai mare, putem să observăm că Israelul a reintrodus, de exemplu, masca în spaţiile închise, deşi renunţase la ea şi are o rată de vaccinare de peste 55%. Putem să ne uităm la Singapore, care, de asemenea, are o rată foarte bună, care a ajuns din nou în lockdown, în prezenţa unor cazuri de COVID.

Faptul că noi acum ne bucurăm de un set de libertăţi şi de o relaxare a măsurilor nu înseamnă că nu este datoria noastră, atât a Guvernului, care a transmis un punct de vedere favorabil pentru această iniţiativă, cât şi a Parlamentului, să ne asigurăm cu responsabilitate că ceea ce facem astăzi nu va creşte riscul unor noi restricţii în toamnă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Antonio Andruşceac, de la Grupul AUR.

Vă rog.

Domnule deputat, avem două intervenţii/grup. Pot să vă dau un minut cuvântul, dar doar... ţineţi cont că au mai intervenit doi colegi de-ai dumneavoastră.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonio Andruşceac:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Consider că este ruşinos să îndemnăm la vaccinare folosind metode ca micul de Obor, ziua liberă pentru cel care se vaccinează şi tombolă cu nu ştiu ce premiu, în situaţia în care - vă citesc ce s-a întâmplat în cazul studentului de 22 de ani, internat de 6 săptămâni cu miocardită, după ce a făcut vaccinul Pfizer.

"Am fost înşelaţi să ne ducem la vaccinare, că nu se întâmplă nimic", reclamă tatăl lui Bogdan Dragoteanu, care este medic şi care se adresează Parchetului Militar.

Convingeţi oamenii pe alte căi! Convingeţi oamenii creând şi obligativitatea producătorului şi a celor care îi îndemnaţi pe oameni să se vaccineze, şi mai ales pe tineri!

Este o ruşine pentru noi toţi să acceptăm un soi de mită, sub orice formă - că e vorba de mititei de la Obor, că e vorba de tombolă cu nu ştiu ce premii...

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonio Andruşceac:

...sau că este vorba de zile libere! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 7 amendamente admise.

Întreb, dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt.

Dacă de la 2 la 7 sunt observaţii? Nu sunt.

Domnule deputat Lasca, aveţi intervenţie la amendamente admise? (Vociferări.)

Aveţi o intervenţie la amendamente admise? (Vociferări.)

O să vă rog să interveniţi la explicarea votului, deoarece am încheiat dezbaterile generale, acum suntem la discuţia pe amendamente admise, am crezut că aveţi observaţii aici.

Reiau.

De la 2 la 7 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Atunci, propunerea legislativă rămâne la votul final.

Continuăm cu poziţia 17 de pe ordinea de zi.

17. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 27 alin. ... (Vociferări.)

Domnule lider de grup, doriţi să îmi comunicaţi ceva?

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Doamnă preşedinte,

Prelungirea pe care am propus-o a fost până la 11,15. Cred că ar trebui să închidem şedinţa de plen de astăzi şi să trecem la votul final. Cum consideraţi şi dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule deputat, în programul pe care l-am aprobat în Biroul permanent, avem dezbateri generale între 10,00 şi 11,30. Şi am prelungit şedinţa cu 15 minute. Deci dezbaterile se vor încheia la ora 11,45.

Vă mulţumesc frumos.