|
Domnul Ringo Dămureanu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, PL-x 107/2017 Raport comun asupra Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate cu legea mai sus menţionată, aflată în procedură de reexaminare. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat legea pentru respingerea ordonanţei de urgenţă, aflată în procedură de reexaminare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au reexaminat legea în şedinţa din ziua de 5 mai 2021. Membrii Comisiei pentru constituţionalitate au examinat legea şi documentele anexate în şedinţa din data de 2 iunie 2021. Membrii celor două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, actul normativ face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|