Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2022

12. Dezbaterea Propunerii legislative privind facilitarea încheierii contractelor de donaţie între operatorii economici şi instituţiile sociale (Pl-x 25/2019) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 25/2019

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

11. Propunerea legislativă privind facilitarea încheierii contractelor de donaţie între operatorii economici şi instituţiile sociale; Pl-x 25/2019.

Din partea iniţiatorilor dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnule Simion, nu sunteţi iniţiator.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport suplimentar asupra Propunerii legislative privind facilitarea încheierii contractelor de donaţie între operatorii economici şi instituţiile sociale.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legal care să încurajeze operatorii economici să doneze instituţiilor sociale, în beneficiul persoanelor defavorizate, în anumite condiţii, produse alimentare, îmbrăcăminte, produse de igienă în schimbul unor facilităţi fiscale.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea raportului iniţial de respingere a propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Simion.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Eu, în numele Grupului AUR, aş dori să vă solicit retrimiterea la comisii, pentru că este o lege importantă, care ar ajuta cu adevărat un domeniu văduvit, din păcate, de şanse, din start, în actuala configuraţie a statului român.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Avem propunere de retrimitere la comisii Pl-x 25/2019.

Două săptămâni, domnule Simion?

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Două săptămâni.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Pentru - 75, contra - 113, abţineri - două.

Propunerea a fost respinsă.

În cadrul dezbaterilor dacă mai sunt intervenţii? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.