Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2023

12. Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii (Pl-x 8/2022) (retrasă de pe ordinea de zi).
 
consulta fisa PL nr. 8/2022

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii; Pl-x 8/2022.

Din partea iniţiatorilor dacă sunt înscrieri?

Domnul Fălcoi?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicu Fălcoi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Avem în faţă un proiect de lege care n-a plecat neapărat de la mine sau de la cei care l-au semnat în calitate de coiniţiatori. Avem în faţă un proiect de lege care a plecat din societatea civilă şi principalii iniţiatori ai acestui proiect sunt cei de la Societatea Timişoara, adică aceea care a scris Declaraţia de la Timişoara.

E un proiect care ar putea să pară logic pentru orice om care se gândeşte că ar trebui să reprezinte interesele poporului. E un proiect de lege prin care încercam să-i facem pe cei care au fost dovediţi colaboratori ai Securităţii, printr-o decizie definitivă a instanţei, sau pe cei care au fost condamnaţi definitiv de către instanţă, chiar dacă au fost condamnaţi cu suspendarea executării, să-şi piardă decoraţiile. Decoraţii care reprezintă una dintre cele mai mari distincţii pe care le poate primi un om. Decoraţia unei ţări, o medalie a unei ţări e o onoare deosebită şi ar trebui să nu planeze absolut niciun dubiu asupra integrităţii morale a unui om.

Din păcate, deşi în primă fază acest proiect primise rapoarte de admitere din partea celor două comisii raportoare - Comisia juridică şi Comisia pentru cultură -, proiectul s-a întors la comisii şi, mai nou, a primit raport de respingere. De ce? Pentru că ar fi însemnat ca mulţi dintre colegii dumneavoastră, domnilor de la PSD şi PNL, să-şi piardă aceste decoraţii.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, vă rog, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, conform avizului nr. 905 din 5 noiembrie 2021.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil propunerea legislativă, conform avizului nr. 7.268 din 19 octombrie 2021.

Guvernul României, prin punctul de vedere transmis, lasă Parlamentului oportunitatea adoptării acestei iniţiative legislative.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Cu toate acestea, cele două comisii propun un raport comun de respingere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Stoica Ciprian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

În calitate de iniţiator al acestei legi tot zece secunde am, domnule preşedinte?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Cinci mai aveţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Să vă fie ruşine atunci! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule Simion, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

E aici pancarta profesorilor... (Arată spre sală pancarta inscripţionată: "Ciolacu, Ciucă, Iohannis - Ofertă 2.500 lei pe lună! Vă băgaţi?" Vociferări.)

Ştim, ştim, ştim!

USR... Pe USR îi lăsaţi să vină cu pancarte aici, în Parlament. Problema voastră este că nu-i primiţi pe profesori la discuţii şi îi jigniţi cu vouchere, de parcă-i consideraţi asistaţi social, de parcă-i consideraţi handicapaţi, de parcă-i consideraţi ultimii săraci cu care nu se poate discuta.

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Ăsta este Guvernul vostru, Guvernul lui Klaus Iohannis!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

V-aţi făcut simţită prezenţa astăzi în sala de plen.

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Eraţi cam trişti!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Bulai, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

Această propunere legislativă are un parcurs foarte interesant. A fost iniţiată de PNL, de USR, de mai mulţi doritori pentru schimbare, la un moment dat, în România.

Şi o să vă spun ceva interesant. Este singura propunere legislativă care are toate avizele favorabile, de la toate comisiile, şi de la toate instanţele care ar trebui să avizeze o propunere legislativă. Pentru că este nevoie să scăpăm de trecutul comunist şi de fantomele securităţii care se plimbă printre aceste rânduri şi pe coridoarele Parlamentului, şi nu numai.

N-aveam nicio aşteptare de la succesorul de drept al Partidului Comunist Român, adică de la PSD, să susţină cu mare ardoare această propunere legislativă.

Dezamăgirea vine de la "Ciuma galbenă", de la cei de pe partea dreaptă, (Aplauze.) care atunci când se erijau în apărătorii dreptăţii şi ai liberalismului, şi ai libertăţilor, şi ai transparenţei, şi ai adevărului, semnau alături de noi această propunere legislativă şi voiau transparenţă.

Acum, deodată, după ce a trecut o rundă cu toate rapoartele de adoptare, peste noapte s-a transformat într-o propunere neconstituţională!

Explicaţi-mi mie cum este posibil aşa ceva?! Tot Parlamentul să spună că e bună, că o avizăm favorabil şi, peste noapte, când nu vă mai doriţi asta, pentru că sunteţi în aceeaşi frăţie cu Partidul Comunist Român, adică cu succesorul lui, nu vă mai place!

Despre asta e vorba, PNL, de asta o să picaţi, de asta lumea nu vă vrea, de asta protestează profesorii! (Aplauze.) Că nu sunteţi consecvenţi şi pentru că aveţi o dublă morală care la final nu va fi de partea voastră! (Aplauze.)

Aţi pierdut pe ziua de astăzi şi o să pierdeţi în continuare, pentru că nu acceptaţi să vă uitaţi în oglinda istoriei. (Aplauze.)

Eliberaţi din funcţii şi din aceste poziţii, care sunt onorate cu decoraţii, pe foştii colaboratori ai Securităţii, măcar pe cei care sunt deconspiraţi, nu pe toţi cei care sunt acum în aceste bănci!

Vă mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule Roman, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Da. E multă supărare la colegii de la USR. Probabil că dânşii sunt cu gândul la domnul Mircea Dumitru, fostul ministru din Guvernul Cioloş, cel care timp de peste 14 ani a spus că nu este colaborator al Securităţii.

 

Domnul Iulian Bulai (din sală):

Ai fost în partidul lui Băsescu!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Aşa a ajuns să ocupe şi acea funcţie în Guvernul Cioloş. Şi am aflat ulterior că dânsul este chiar colaborator al Securităţii, cu acte în regulă.

În altă ordine de idei, stimaţi colegi, - ce să faci? - trebuie să învăţaţi şi voi să scrieţi proiecte de lege constituţionale.

Partidul Naţional Liberal, pe care-l huliţi, a adus în legislatura trecută şi în legislatura actuală două proiecte de lege la bun sfârşit, care practic spun acelaşi lucru, numai că sunt constituţionale. Ne referim la cei cu condamnări definitive.

Dacă dumneavoastră vă opreaţi în acest...

 

Domnul Nicu Fălcoi (din sală):

La asta se referă şi acesta!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Deci, Partidul Naţional Liberal a dus la bun sfârşit Proiectul de Lege privind neacordarea de indemnizaţii, de pensii speciale pentru cei care au condamnare definitivă, pentru torţionari. Şi Partidul Naţional Liberal a dus la bun sfârşit acel proiect de lege pentru ca cei care au făcut parte din aparatul de represiune să-şi piardă titlurile pe care le-au obţinut. Nu dumneavoastră! Dumneavoastră sunteţi cu povestea. Voi veniţi să criticaţi întotdeauna ce fac alţii. Niciodată nu ne spuneţi despre ce faceţi voi. Iar când faceţi voi ceva, faceţi neconstituţional!

Dacă vă opreaţi, stimaţi colegi, la condamnare definitivă şi nu mai înşiraţi acolo tot felul de lucruri care nu pot fi stabilite decât în instanţă, sunt convins că toată lumea îl vota.

Aşa, nu aţi făcut decât să faceţi un proiect neconstituţional, care nu putea fi niciodată lege promulgată în Monitorul Oficial.

Dar, ca de obicei, cum plângeţi de mila altora, plângeţi acum şi de mila altora, fără să faceţi ceva concret pentru ei, decât gargară şi scandal la microfon!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Vexler Silviu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Sunt sigur că iniţiatorii proiectului au avut cele mai bune intenţii şi sunt sigur, de asemenea, că se pot găsi soluţiile legislative pentru ca aceste bune intenţii să fie corecte.

Dar, proiectul, în forma în care a fost prezentat, este fundamental greşit, din punct de vedere al tehnicii legislative, şi este neconstituţional.

Voci de la URS:

Aoleo!

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler:

În primul rând, legislaţia nu poate să dispună retroactiv. Parlamentul nu poate să dispună retragerea unor decoraţii care au fost acordate de-a lungul timpului de preşedinte, în mod automat, pe baza unor reguli care au fost introduse după acordarea acelor decoraţii. Acest lucru îl poate face doar preşedintele României sau instanţele şi consiliile de onoare ale ordinelor.

2. Proiectul de lege presupunea, de asemenea, o verificare generalizată a tuturor celor care au primit decoraţii, respectiv declaraţii pe propria răspundere pentru toţi cei peste 30.000 de oameni care au fost decoraţi de-a lungul timpului.

Spre exemplu, săptămâna trecută a fost decorat preşedintele Germaniei. Merge cineva la Berlin să-i ceară declaraţia şi s-o aducă înapoi?

E o problemă. Legea nu făcea nicio diferenţiere între cetăţeni români, cetăţeni străini, persoane fizice, organizaţii, instituţii şi aşa mai departe.

3. Există un articol care se referea la cancelarul ordinelor.

Pentru cei care nu ştiu, cancelarul ordinelor are statut de consilier de stat, numit şi revocat prin ordin al preşedintelui României, asemenea tuturor celorlalţi consilieri prezidenţiali şi de stat.

Parlamentul României nu poate dispune asupra echipei din cadrul administraţiei prezidenţiale.

Cancelarul ordinelor începe din momentul când este numit de preşedinte, poate să rămână în funcţie o zi, două, cinci, şapte, zece sau poate fi revocat atunci când preşedintele României... Activitatea domniei-sale încetează în mod automat când încetează mandatul preşedintelui României.

Dacă ulterior acelaşi preşedinte, în cazul în care primeşte al doilea mandat, sau un alt preşedinte doreşte să-l păstreze pe acel om în funcţie, Parlamentul nu poate să restrângă decizia preşedintelui, oricare ar fi acesta.

Deci cred că ideea care a fundamentat legea poate fi soluţionată, şi poate fi soluţionată corect, - chiar aş fi dispus să contribui la un astfel de proiect care să nu retroactiveze, ci să privească spre viitor, - cu dispunerea corectă a măsurilor legislative.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Năsui.

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ne întrebăm ce istorie diferită ar fi avut ţara noastră dacă în anii '90 s-ar fi aplicat şi respectat Punctul 8 de la Timişoara. (Vociferări.) Punctul 8 care înseamnă lustraţie, Punctul 8 care însemna că cei care sunt acum vremelnic la putere să nu aibă nicio legătură cu fosta Securitate şi cu fostul Partid Comunist.

Genul acesta de lege este de maxim bun-simţ. Şi ca să ştie toată lumea, nu doar dumneavoastră, parlamentari din PSD şi PNL, ce votaţi: e vorba de oameni care au colaborat cu fosta Securitate, ...

 

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Taică-tu! Taică-tu! Motorola!

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

... de torţionari, de oameni care au făcut crime odioase împotriva statului român, împotriva poporului român, oameni care ne-au ţinut în bezna comunistă 45 de ani, măcar să nu fie decoraţi. Măcar atât! Măcar să nu le dăm o pensie specială! Măcar statul român de după Revoluţie, cel care v-a pus în funcţie, cel care a dat libertate poporului român să facă o groază de lucruri pe care înainte nu le putea face şi ne-a deschis orizonturile, măcar acel stat să nu se uite la ei, cei care ne-au ţinut în negura comunistă, şi să le zică: "Mulţumesc. Vă dau chiar şi o decoraţie".

Asta zice legea aceasta! Nu vă ascundeţi în spatele procedurii, nu vă ascundeţi în spatele unor probleme de tehnică legislativă pe care le-aţi putea rezolva prin amendamente, dacă într-adevăr erau corecte, dar nu sunt corecte, pentru că acest proiect are toate avizele.

Dacă într-adevăr vă doriţi lucrul acesta, să condamnăm comunismul, trebuie să votaţi pentru acest proiect, nu să-l respingeţi.

Mă întreb dacă sunt oare în PNL membri care au suferit din cauza fostei Securităţi.

Mă întreb dacă sunt şi în PSD, poate...

O voce de la PSD:

Securistule!

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Nu cred, având în vedere istoricul, dar, cu siguranţă... Poate în PNL or mai fi!

Cum vă uitaţi la ei şi le spuneţi... sau oameni care votează PNL ... şi le spuneţi că: "Da, aţi votat pentru a menţine decoraţiile foştilor torţionari!".

Oamenii aceştia nu merită nici pensie specială, nici decoraţii!

Voci din sală:

Timpul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Proiectul acesta nu face decât un lucru foarte simplu şi de bun-simţ: să le ia decoraţia. (Vociferări.)

Avem şi un proiect care să le ia şi pensiile speciale, dar măcar decoraţia să le-o ia!

E o datorie morală, măcar să nu-i premiem pe oamenii care au torturat părinţii şi bunicii noştri.

Dacă votaţi împotriva acestui proiect, să vă umpleţi de ruşine! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul deputat Ştirbu, vă rog.

Domnul Orban la urmă, este neafiliat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Bună ziua, dragi colegi!

Nu fac parte din categoria celor care vin şi varsă lacrimi aici sau împroaşcă cu noroi de fiecare dată când iau cuvântul, dar trebuie spuse câteva lucruri pentru a restabili adevărul.

Nu pot fi bănuit de faptul că am vreo apropiere faţă de cei care au făcut parte din vechile structuri ale Securităţii, mai vechi sau mai noi.

O voce de la AUR:

Ba da!

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Doar cu Virgil Popescu!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Sunt chiar iniţiatorul legii prin care s-a instituit Muzeul Ororilor Comunismului.

Dar, dragi colegi, înainte de a veni şi a arunca cu invective, înainte de a veni şi a vă jigni colegii, trebuie să ştiţi că avem nişte rigori în această instituţie şi îl felicit pe principalul iniţiator pentru idee.

 

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Când vine Virgil la "Ora Guvernului"?

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Dacă veţi face o nouă iniţiativă legislativă care să fie în termeni constituţionali, vă garantez că eu semnez alături de dumneavoastră.

Dar, până atunci, vă rog frumos să înţelegeţi că avem nişte rigori şi că trebuie respectate aceste rigori. Nu puteţi... (Vociferări.) Nu puteţi...

 

Domnul Iulian Bulai (din sală):

De ce aţi votat în primă fază, de ce aţi susţinut?

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Domnule cu calul, vă rog frumos, lăsaţi-mă să termin, că nu v-am întrerupt!

 

Domnul Iulian Bulai (din sală):

Domnule cu Tăriceanu, de ce aţi susţinut în primă fază?

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Deci, atunci când veţi face o iniţiativă legislativă care să îmbrace haina constituţională, vă garantez că vom semna alături de dumneavoastră.

Până atunci, îl rog pe antevorbitorul meu să nu mai vină la acest microfon şi să vorbească de securişti, de vechii securişti. Pentru că dacă or mai fi nişte vechi securişti prin partide, prin instituţii, nu ştiu...

Cu siguranţă, fiii vechilor securişti ştim unde se află! (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Andruşceac, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonio Andruşceac:

Stimaţi colegi,

În momentul în care această lege a primit votul dumneavoastră în toate comisiile, ştiaţi ce votaţi? Cum, în acest moment, nu mai susţineţi ceea ce cu toţii aţi votat?! Şi era OK!

Pentru care motive, după o revoluţie, în România, să decorăm, să medaliem şi să dăm bani unor trădători, unor securişti, unor delatori care au distrus această ţară, au băgat oameni în puşcărie şi au adus ei ruşii în această ţară şi pe cei care au nenorocit-o?

Cum puteţi, domnule Vexler, ca reprezentat al unei minorităţi care a fost oprimată de ocupanţi şi de securişti, să susţineţi medalierea acestora şi ţinerea lor în plată, pe diverse căi, omagierea securismului în România?

Haideţi să facem odată o mică dreptate, că dreptatea cea mare care trebuia făcută după Revoluţie, când trebuia ca nimeni dintre cei care au făcut parte din organele de represiune să nu ajungă aici, în Parlament, trebuia făcută atunci. Este tardiv, dar nici dacă facem această mică îndreptare acum nu e rău. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Vexler, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler:

Mă bucur foarte mult că domnul deputat Andruşceac îmi ţine sumarul activităţii; e o onoare pentru mine.

S-a produs atât de multă agitaţie pe această temă şi a fost interpretată foarte greşit.

Tot ceea ce am spus - şi spun în continuare - proiectul, din punct de vedere tehnic, este slab, este complet şi total inaplicabil, este un populism inutil, iar acele avize la care faceţi referire erau avize de la o serie de comisii de specialitate care probabil s-au referit la anumite aspecte, aşa cum ştiţi foarte bine.

Dacă proiectul ar fi fost scris corect, dacă proiectul era aplicabil de la început, nu ar fi avut, cred, nimeni nicio problemă în acest sens. (Vociferări.)

Acesta este sigur. (Vociferări.)

Legea, altfel, - puteţi să ţineţi câte discursuri doriţi, din partea oricui - este total şi complet inaplicabilă.

Din cei peste 25.000 de oameni care au fost decoraţi de-a lungul timpului, mai bine de jumătate dintre ei sunt cetăţeni străini.

Întrebarea mea este: cum veţi merge, cine-i va căuta prin lume ca să le aducă la acele declaraţii?

Există deja mecanismul legal, procedural necesar pentru a retrage decoraţiile celor care au fost condamnaţi pentru poliţie politică şi aşa mai departe.

Veţi genera o nebunie totală! Trimitem parlamentarii să-i caute pe decoraţi prin lume? Strângem declaraţiile pe propria răspundere, le punem pe masă?

Nu se poate să funcţioneze "la mişto" ceva atât de sigur!

Se poate rezolva corect legislativ pe viitor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Mulţumesc.

Domnul Simonis, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt timişorean, sunt deputat de Timiş şi înţeleg sensibilitatea pe această temă.

Cred că toţi cei care au luat cuvântul anterior au dreptate sau au avut dreptate; cu nişte nuanţe, evident.

Legea este prost scrisă. Legea nu poate să stabilească modul în care Parlamentul intervine peste atribuţiile preşedintelui, de exemplu. Legea nu poate să stabilească anumite chestiuni pe care iniţiatorii le-au băgat în acest text.

Pe de altă parte, stimaţi colegi..., deşi recunoaştem majoritatea dintre noi că legea este proastă şi admitem, în acelaşi timp, nevoia de a depune o nouă iniţiativă legislativă care să fie şi mai corectă, şi constituţională.

Prin urmare, să dăm astăzi un vot de respingere pe o lege care prevede şi presupune ca cei care sunt dovediţi colaboratori ai Securităţii să-şi piardă decoraţiile, să dăm astăzi un vot de respingere este un semnal extrem de prost pentru Parlamentul României şi întreaga societate.

 

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Te-ai prins!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Prin urmare, vă propun retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi şi discutarea lui, cu raport de respingere, în ziua în care noua iniţiativă depusă, corectă şi constituţională va fi adoptată.

Mulţumesc.

O voce din sală:

Retrimitere la comisie!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Scoaterea de pe ordinea de zi!

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

O secundă!

Vot, vă rog, pentru propunerea domnului Simonis, după care vă dau cuvântul.

Video in format Flash/IOS

173 de voturi pentru, 3 voturi contra, 7 abţineri.

Adoptat.

 

Domnul Iulian Bulai (din sală):

Explicarea votului!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog, domnule...

Nu există nicio explicare a votului! Exclus!

Vă rog. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Domnule Bulai, ...

Nu mai zic, că am spus!

Ca această lege să fie corectată corespunzător, conform celor care au avut dreptate, de la acest microfon, ar trebui retrimisă la comisii pentru două săptămâni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Nu se poate, că suntem Cameră decizională! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Am scos-o de pe ordinea de zi şi cer retrimiterea la comisii! (Vociferări.)

Păi, ce o să facem? O să vină peste o lună sau în septembrie, sub aceeaşi formă, pe care n-o s-o votaţi, în mod clar! Aţi votat în comisii!

De asta, retrimitem la comisii două săptămâni...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Dacă nu mai e pe ordinea de zi, ce să retrimitem?

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Eu cer retrimiterea la comisii două săptămâni a acestei legi.

E o solicitare cât se poate de statutară!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Nu mai avem ce retrimite...

 

Domnul George-Nicolae Simion:

Arlechino, linişte! (Râsete. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule deputat,

Nu mai avem ce retrimite la comisie, această propunere legislativă nu mai este pe ordinea de zi.

Domnul Orban, vă rog.

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Dacă nu mai e pe ordinea de zi, de ce îi mai dai cuvântul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Practic, aţi scos-o de pe ordinea de zi şi nu mai am la ce proiect de lege să vorbesc.

Şi, spre deosebire de ... (Vociferări.) Dar, lăsaţi-mă să vă spun, aşa, pe procedură.

Spre deosebire de cei mai mulţi dintre colegii care pur şi simplu ne-au consumat timpul degeaba astăzi, n-am să vorbesc la acest proiect de lege, pentru că nu mai am la acest proiect de lege, pentru că Regulamentul trebuie respectat.

Iar acest stil de a veni la microfon şi de a vorbi vrute şi nevrute, pe lângă subiect, călcând în picioare Regulamentul, călcând bunul-simţ, este jenant şi penibil şi este o lipsă de respect faţă de marea majoritate a parlamentarilor care au venit să voteze, să dezbată proiectele de lege, nu să vadă circuri mediatice care să scoată în evidenţă un partid politic sau altul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Oprim dezbaterile aici.

Vot final în zece minute.