|
8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020; PL-x 434/2023. Comisia pentru buget, pentru prezentarea raportului? Comisia pentru buget, pentru prezentarea raportului? Doamnă Sandu Viorica, vă rog.
|
|
Doamna Viorica Sandu: În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, pentru dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020. Prezentul proiect are ca obiect principal de reglementare stabilirea cadrului general privind măsurile, activităţile, condiţiile şi termenele generale care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaţionale, finanţate în perioada de programare 2014-2020 din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, asigurând abordarea unitară a procesului de închidere a programelor operaţionale. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, cu amendamentele admise prezentate în anexă.
|
|
Domnul Szabó Ödön: Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Doresc să vă mulţumesc, celor din comisie, pentru că aţi adoptat o modificare esenţială pentru cadastrarea României, şi anume, în perioada următoare, deci de la 1 ianuarie, vor putea să continue acele programe de cadastrare pentru 550 de localităţi din România, care înseamnă circa 150 de milioane de euro. Deci, practic facem un pas important pentru cadastrare. Vă mulţumesc.
|