Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2024
![]() |
12. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2023 privind unele măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă către Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A. (PL-x 68/2024) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 68/2024 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2023 privind unele măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă către Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A.; PL-x 68/2024; procedură de urgenţă. Guvernul, în calitate de iniţiator, vă rog. Guvernul? |
|
|
Domnul Pavel-Casian Niţulescu (secretar de stat, Ministerul Energiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul proiect legislativ are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri necesare pentru aprobarea şi acordarea unui ajutor de stat pentru punerea în siguranţă a zăcământului de huilă din cadrul Complexului Energetic "Valea Jiului". În urma analizei riscurilor legate de închiderea unităţilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, s-a constatat că aceasta reprezintă un pericol actual pentru regiunea în care sunt localizate, fiind necesară implementarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice de siguranţă, în vederea diminuării şi eliminării riscurilor de autoaprindere, a emanaţiilor de gaze şi a inundaţiilor. Pe baza analizei riscurilor se poate concluziona că cele mai importante pericole actuale, în cazul minelor Vulcan, Lupeni, Livezeni, sunt cele de autoaprindere a cărbunelui şi a emanaţiilor de gaze, în acest sens fiind necesară securizarea imediată a zonei. Se propune acordarea unei finanţări sub formă de grant, pentru perioada decembrie 2023 - decembrie 2024, către Societatea Complexului Energetic "Valea Jiului". Obiectivele finanţării prevăzute în prezentul proiect de act legislativ sunt: eliminarea treptată a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de huilă, ţinând cont de funcţionarea sigură şi stabilă a sistemului energetic naţional, scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de huilă, îndeplinirea obiectivelor prevăzute, fără a afecta mediul social şi economic de la nivel local. Solicităm aviz favorabil pentru acest proiect legislativ. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei, pentru prezentarea raportului? Domnule Ţuţuianu, vă rog. |
|
|
Raport comun În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate, prin adresa PL-x 68 din 26 februarie 2024, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2023 privind unele măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă către Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A.. Proiectul de lege supus dezbaterii reglementează adoptarea unor măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă a Societăţii Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A. Totodată, se instituie şi unele derogări de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2023 privind unele măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă către Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A., cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumim. Dezbateri generale, domnul deputat Antonio Andruşceac. |
|
|
Dragi colegi, Haideţi să vedem cum am ajuns să subvenţionăm distrugerea propriei economii şi a producţiei pe bază de cărbune. Deci, vine o solicitare, de la Uniunea Europeană, prin care ni se spune că noi, care nu mai avem industrie, deci nu prea mai avem cu ce polua, trebuie să reducem producţia bazată pe cărbune. Fără a pune nimic în loc, noi spunem: "da" şi mai sponsorizăm două entităţi care chiar aşa se numesc: "Societatea de închidere a capacităţilor de producţie pe cărbune". Deci, înfiinţăm două societăţi din acestea, care - ce să vedeţi? - îşi fac treaba. Din şapte mine au reuşit să închidă trei deja, da? E în regulă! Acum, în loc să ne îndreptăm, ca nişte adevăraţi oameni de stat ce suntem... - bine, o mână de oameni câţi mai suntem aici, în sala asta! - către Uniunea Europeană şi să-i spunem: "Dragă Uniune Europeană, uite, noi, care nu mai poluăm, ca să dăm un exemplu celor cărora le duduie încă economia, producând pe bază de cărbune, şi aici vorbim de ţări foarte importante şi industrializate, că nu o ţară care nu mai are industrie poluează, ci o ţară care are industrie şi care foloseşte - cum e Germania, cum e Polonia - cărbunele la greu, deci - ce să vedeţi? - poluează. Deci, să le spunem: "Dragilor, facem acest efort de dragul vostru!" şi de dragul de a fi bine văzuţi şefii din actuala guvernare, de şefii lor de la Bruxelles, dar haideţi să nu o facem pe banii românilor, că nu mai au românii bani - ce să vedeţi?! Nu avem bani de şcoli, nu avem bani de pensii, nu avem bani de salarii, nu putem ţine frâu creşterile la... |
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|
|
|
...alimente şi la asta. Concluzia e următoarea: când stăm cu basca în mână şi cineva ne spune: "Săriţi!" şi noi întrebăm doar: "Cât de sus să sărim?", ar trebui ca, odată cu raportul pe care îl trimitem, că le trimitem - ce să vedeţi? - notificare, prin care le spunem:... |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
... "Să trăiţi! Am făcut ce ne-aţi spus!". În notificare să spunem: "Vedeţi că există voci care vă cer, ca şi în cazul fondurilor pentru Ucraina,... |
|
Mulţumesc, domnule Andruşceac. |
|
|
|
... să ne daţi bani de la Uniunea Europeană pentru ceea ce ne cereţi să facem în folosul Uniunii Europene şi al tuturor". (Aplauze.) |
|
|
Mulţumim. Doamna deputat Cristina Prună. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mineritul, în România, a trecut prin momente grele, şi trece încă. Sigur, se închid acum capacităţi de producţie. Culmea e că acestea sunt de stat şi acolo e o istorie lungă de căpuşare a acestor companii de stat. În continuare, inclusiv domnul Burduja am văzut că şi-a numit prieteni prin consiliul de administraţie. În fine, se dau aceşti bani, se închide activitatea de minerit din Valea Jiului. Dar să ştiţi că, acolo, în Valea Jiului, mai există o termocentrală care funcţionează pe cărbune, Termocentrala Paroşeni, şi încă nu văd vreo viziune pentru viitor, pentru că acea termocentrală a fost modernizată acum câţiva ani şi, dacă se închide mineritul, întrebarea e ce facem cu acea termocentrală care ar putea să intre în sistemul energetic, care ar putea să producă în continuare, chiar şi după închiderea minelor de acolo. Să ştiţi că sunt oameni care şi-au construit o viaţă în Valea Jiului şi care încă se uită la ce se va întâmpla după ce aceste mine se vor închide. Dar un lucru vreau să vă mai spun. Nu vedem că se pune ceva în loc. Nu vedem încă un mediu în care investiţiile în energie - că vorbim de Valea Jiului sau că vorbim de alte zone ale României - să se întâmple. Avem zilele acestea cele mai mari preţuri la energia electrică din regiune, de aici, şi chiar din toată Uniunea Europeană. Şi de ce se întâmplă asta? Pentru că nu vedem efectiv investiţii noi care să se întâmple. Şi nu mă refer la investiţii de stat, mă refer la investiţii private, la oameni care să vrea să-şi rişte capitalul, să vrea să producă energia aici. Şi de ce? Pentru că la Ministerul Energiei vedem aceeaşi viziune îmbătrânită, aceleaşi proiecte faraonice care n-o să vadă niciodată lumina zilei şi în loc să creăm un mediu în care oamenii să-şi dorească să investească în energie, vedem cum avem, în continuare, cele mai mari preţuri la energie. Asta este trist şi trebuie să punem stop acestui fel de a gestiona Ministerul Energiei. |
|
|
Domnul deputat Viorel Salan. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Depăşind contextul acesta al oratoriei de la tribuna Parlamentului României, Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" este o societate având capital integral de stat. Complexul Energetic "Valea Jiului" are ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică, având în structura sa o sucursală energetică la Paroşeni, o sucursală de prestări servicii şi patru sucursale miniere, din care două exploatări miniere care încă nu fac obiectul unui program de închidere, fiind vorba de Livezeni şi Vulcan, precum şi două unităţi miniere aflate în programul de închidere, Lonea şi Lupeni, conform Deciziei nr. 2.010/787 a Uniunii Europene. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic s-au adoptat un set de măsuri destinate sectorului energetic, prin care sunt stabilite data limită, dar şi etapele şi termenele intermediare. Or, acest proiect de lege vine să armonizeze... totodată o serie de măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a exploatărilor miniere. Reprezentantul Guvernului a prezentat cât se poate de corect argumentul. Din păcate, am văzut multă oratorie de la tribuna Parlamentului. În calitate de parlamentar de Hunedoara, vreau să vă spun că cunosc foarte bine problemele şi, din punctul de vedere al situaţiei actuale prin care trece mineritul în general, în România, dar în special mineritul din Valea Jiului şi oamenii locului de acolo. Eu i-aş invita să intre în subteran şi cred că îşi schimbau opinia ... |
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală): Am fost deja! |
|
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|
|
|
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumim. Am încheiat dezbaterile. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat. La articole? Nu. Adoptate. Dacă se susţin amendamentele respinse? Nu. Dacă la anexe sunt observaţii? La prima anexă? La a doua? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


