Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 septembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 septembrie 2025

12. Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată (Pl-x 314/2025; L 343/2025).
 
consulta fisa PL nr. 314/2025

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

................................................

Punctul 11 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată; Pl-x 314/2025; L 343/2025; lege organică.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Petreţchi?

Vă rog.

Sunteţi iniţiator?

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Prezenta propunere legislativă completează demersurile de transparenţă deja existente la nivelul Executivului.

Extinderea acestui sistem şi la nivel parlamentar reprezintă un pas important pentru ţara noastră, reprezentând un pas în direcţia creşterii transparenţei activităţii autorităţilor publice, în acord cu cerinţele şi recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, consolidând încrederea cetăţenilor în instituţiile publice, încurajând concurenţa corectă şi aliniind România la standardele internaţionale de guvernanţă, în special în contextul aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Platforma RUTI, în Parlament, va permite monitorizarea transparentă a interacţiunilor dintre decidenţi şi societate, oferind instrumentele de analiză a domeniilor şi actorilor activi în procesul legislativ.

Totodată, domnule preşedinte, permiteţi-mi să utilizez momentul pentru a menţiona că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va susţine această propunere legislativă, susţinând paşii concreţi spre mai multă transparenţă şi responsabilitate în activitatea parlamentară.

Vă mulţumesc.

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dau cuvântul iniţiatorilor.

Fac precizarea că acum iau cuvântul iniţiatorii acestui proiect.

Dau cuvântul doamnei deputat Violeta Alexandru.

Senator, scuzaţi!

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Aş vrea să ştiţi că au ajuns la mine toate mesajele dumneavoastră, la mine şi la colegii care au lucrat asupra acestei propuneri de modificare a Legii statutului deputaţilor şi senatorilor.

Sigur că nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt, dar fac această declaraţie în faţa plenului celor două Camere pentru a vă asigura că aceste mesaje au fost, în măsura posibilităţilor - pentru că unele dintre ele erau contrare şi la un moment dat trebuia luată o decizie -, dar, în funcţie de cum vor funcţiona şi cum se va implementa acest proiect, aveţi în mine garanţia că voi fi atentă, şi eu şi colegii mei, la eventuale necesare amendamente ulterioare.

Într-un proiect de lege nu poţi să prevezi toate detaliile de funcţionare şi, ca atare, după adoptarea acestor modificări, cu siguranţă va mai urma o etapă de elaborare a normelor secundare unde, din nou, ne vom consulta.

Am să mă opresc aici, cu privire la intervenţia mea în acest punct, spunând următorul lucru. Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului a fost creată în sprijinul - aşa este şi denumirea - procesului de aderare la OCDE. De aceea, indiferent de formaţiunea politică - şi încă o dată subliniez -, ştiind că există mai multe comentarii, unele reţineri cu privire la aplicarea unor aspecte din proiect, cu privire la care voi fi atentă în perioada următoare, indiferent de formaţiunea politică, aş vrea să mulţumesc tuturor colegilor din comisia specială pentru contribuţiile pe care le-au avut de-a lungul acestor luni în care am discutat, am discutat, am avut mai multe variante de lucru şi am ţinut cont, în măsura posibilităţilor, de cât mai multe observaţii.

Nu în ultimul rând, o modificare legislativă ţine de voturi în Parlament - acesta este adevărul -, astfel încât aş vrea să mulţumesc liderilor grupurilor parlamentare, cu care, de asemenea, ne-am văzut, încercând să găsim o soluţie... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, doamnă senator.

Dau cuvântul, tot din partea iniţiatorilor, domnului deputat Mihai Ghigiu.

Domnul Alexandru-Mihai Ghigiu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Prezentul proiect vine, în primul rând, să răspundă unei priorităţi, respectiv unei condiţionalităţi pentru aderarea la OCDE - un proiect de ţară, probabil, cel mai important proiect pe care România şi l-a asumat după aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO.

Apartenenţa la această organizaţie va spori atractivitatea României pentru investiţii străine şi va reduce costurile de finanţare, îmbunătăţind în acelaşi timp percepţia despre stabilitatea României.

Proiectul vine să standardizeze interacţiunile dintre decidenţi şi persoanele juridice mandatate, pentru a asigura transparenţa şi reprezentarea tuturor celor interesaţi la procesul legislativ.

Acest Registru Unic, gestionat online şi accesibil public, va creşte calitatea politicilor publice, permiţând o dezbatere deschisă şi cu o participare largă.

Am auzit între colegi că ar fi vorba de o nouă povară birocratică. Este mai degrabă un instrument care sprijină şi consolidează democraţia şi, în acelaşi timp, vine să întărească încrederea cetăţenilor în instituţiile statului.

Deja un model similar funcţionează la Comisia Europeană -probabil că o parte dintre dumneavoastră sunteţi familiarizaţi cu el -, dar şi la Guvernul României.

Şi tot noi, aici, în plenul celor două Camere, în luna martie, cred, am aprobat un proiect de lege prin care extindem şi la alte categorii din zona Executivului acest Registru Unic al Transparenţei.

Partidul Social Democrat va susţine orice fel de iniţiativă care întăreşte încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea iniţiatorilor, dau cuvântul domnului deputat Dragoş-Fănică Ciobotaru.

Domnul Dragoş-Fănică Ciobotaru:

Bună ziua, dragi colegi!

Forma proiectului supusă dezbaterii astăzi este una, zic eu, acceptabilă şi bună, atât pentru noi, ca parlamentari, cât şi pentru obiectivul nostru de a atinge încă un jalon pentru aderarea la OCDE.

Proiectul iniţial a fost dezbătut aproximativ trei, patru luni de zile, şi evident că erau anumite elemente pe care a trebuit să le corectăm, să le supunem atenţiei dumneavoastră, a fiecărui grup, şi astăzi am ajuns la o formă care zic eu că este una decentă şi bună, şi care şi atinge obiectivul OCDE. În aşa fel încât am scos din proiectul iniţial orice întâlnire, am introdus doar întâlnirile pe marginea proiectelor deja depuse în Parlament; au fost scoase persoanele fizice, pentru că noi ne întâlnim aproape zilnic cu persoane fizice care au tot felul de idei şi ne supun atenţiei foarte multe probleme, şi au rămas doar persoanele juridice, cele care au un interes de a modifica sau de a sprijini o anumită lege. În aşa fel încât proiectul de astăzi este unul care, în acelaşi timp, transparentizează activitatea noastră, dar ne şi protejează de orice interpretări.

Ştiu că Partidul Naţional Liberal susţine acest proiect de lege, vă invit şi pe dumneavoastră.

Este foarte important să atingem acest jalon şi sper să o facem, în aşa fel încât în 2026 să intrăm în acest club select, OCDE, al democraţiilor şi economiilor dezvoltate.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Acestea au fost luările de cuvânt din partea iniţiatorilor.

În continuare dau cuvântul, pentru prezentarea raportului, domnului deputat Seres Dénes, preşedintele Comisiei pentru Statut.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Seres Dénes:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în sensul introducerii unor reguli de transparenţă şi acces corect la dezbateri şi decizii la nivelul parlamentarilor, prin menţionarea, de către aceştia, de fiecare dată, într-o platformă dedicată şi disponibilă publicului larg - Registrul Unic al Transparenţei Intereselor - RUTI -, a întâlnirilor avute cu persoane terţe pe marginea modificării/completării unor iniţiative legislative.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 29 septembrie, la lucrările comisiei fiind prezenţi fizic şi online 10 din totalul de 11 membri.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi - 7 voturi pentru, 3 împotrivă -, să propună plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în forma propusă de iniţiatori, cu amendamentele respinse prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţia României, republicată.

Stimaţi colegi,

Vă rog să fiţi de acord, pentru claritatea textului alin. (2) al art. 12, sintagma "persoanele terţe" se va citi "persoane terţe".

Mulţumesc.

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Trecem la dezbateri generale.

Avem mai mulţi colegi înscrişi.

Dau cuvântul domnului deputat Kelemen Hunor.

Domnul Kelemen Hunor:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Înainte de toate, susţinem aderarea ţării noastre la OECD.

Dincolo de oportunităţile economice, investiţionale, sigur că vom aparţine unui club select.

Avem câteva criterii şi, aici, astăzi, vorbim despre Legea RUTI.

Trebuie să vă spun că, dincolo de a susţine aderarea ţării noastre la OECD, acest proiect de lege este un proiect superficial, inaplicabil şi este un proiect care n-are nicio legătură cu realitatea.

Asta nu înseamnă că nu susţinem transparenţa totală pentru actul legislativ. Înseamnă că, dincolo de dublă măsură, fiindcă pentru ceilalţi nu există acest criteriu, dar am înţeles că cei care vin mai târziu trebuie să răspundă altor criterii, lipsesc definiţiile din acest proiect de lege. (Aplauze.)

Dacă definiţiile nu sunt corecte... (Aplauze.) dacă definiţiile nu sunt precise, orice lege lasă loc de interpretare. Şi dacă este interpretabilă o lege, se va interpreta în diferite moduri.

Nu este foarte bine definit ce înseamnă "întâlnirile online". (Aplauze.) E-mailul este "online"? WhatsApp-ul este "online"? Telefonul este "online"?

Deci, din acest punct de vedere, această lipsă, această ambiguitate va crea o grămadă de probleme, şi este o chestiune de timp până când cineva va fi încadrat în abuz de serviciu - nu a respectat legea. (Aplauze.)

Aşa cum am văzut în 25 de ani, o astfel de lege care este inaplicabilă, la un moment dat, va cere o instituţie, o autoritate, ceva care va controla parlamentarii. Se va întâmpla mâine, poimâine, e o chestiune de timp (Aplauze.) - instituţie, buget, personal, atribuţii şi rezultate.

Deci este o lege care poate fi corectată prin ghidul de aplicare.

Vom vota acest proiect de lege la votul final... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului Velcescu Florin-Bogdan, din partea AUR.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Având în vedere modul în care a decurs şedinţa de ieri din Comisia Statutului sau, mai exact, de dezbatere a Statutului, grupul parlamentar se va abţine.

Nu am înţeles câteva amănunte - le-am ridicat în cadrul comisiei, n-aţi vrut să răspundeţi la ele, aţi votat tot timpul 7 - 3, şi anume:

Alin. (5) din art. 12 - "Prin «persoane terţe» se înţelege orice reprezentant mandatat al unei societăţi înfiinţate conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societate cu obiect de activitate advocacy..."

Nu vă supăraţi, nu există cod CAEN pentru aşa ceva.

"...societate cu obiect de activitate public affairs"...

Din nou, nu există cod CAEN pentru aşa ceva; sau, dacă există, v-aş ruga sau v-am rugat, la momentul ăla, să le treceţi în limba română.

Puteaţi foarte frumos să spuneţi că e vorba de firme de lobby şi de firme de consultanţă, şi se închidea discuţia.

Prin ce-aţi făcut aici, prin artificiul ăsta, practic, i-aţi păcălit pe cei de la OCDE, spunându-le că am atins jalonul, fără să discutăm de fapt despre o lege a lobby-ului.

Înţeleg, e în regulă, suntem pentru transparentizare, dar hai s-o facem cum trebuie.

Adică - acest proiect de lege încalcă toate normele constituţionale.

Să vedem ce-o să iasă în momentul în care o să înceapă abuzurile. Pentru că la un moment dat vă veţi alerga între voi şi veţi spune: "Tu te-ai întâlnit!", "Ba nu! Nu m-am întâlnit! Stai să mă uit în RUTI!".

Nu e în regulă. Aveţi grijă! (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul, de asemenea, din partea Grupului AUR, domnului senator Petrişor Peiu.

Domnul Petrişor-Gabriel Peiu:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt câteva motive pentru care ne vom abţine să votăm acest proiect de lege.

În primul rând, daţi-mi voie să le amintesc colegilor de la putere că în limba română organizaţia, pe care o tot invocă în incantaţii din astea ciudate, se numeşte OCDE, nu OECD. OECD sunt abrevierile din altă limbă. (Aplauze.)

În al doilea rând, vreau să spun că este o treabă făcută de mântuială, şi de aici lipsesc, de exemplu, cei care au influenţat foarte mult câteva legi importante în România, şi anume ambasadorii. (Aplauze.)

Sigur, v-aţi oprit la societăţile comerciale, dar aţi uitat să puneţi acolo ambasadorii. (Aplauze.)

Dau un singur exemplu - legea care reglementa impozitul pe câştigurile extraordinare, aşa-numita taxă de solidaritate din industria de ţiţei şi gaze, a fost modelată cu intervenţia ambasadorilor.

În al doilea rând, scoateţi din cei care pot să influenţeze procesul legislativ şi care ar trebui să fie cunoscuţi de opinia publică, preşedinţii de consilii judeţene şi primarii, care fac un lobby mai ceva ca orice firmă de lobby.

După care, sigur că este interesant de comentat - fără legătură cu acest proiect făcut de mântuială, fără legătură aparentă, juridică - faptul că, din ultimele 8 întâlniri pe care preşedintele OMV le-a avut cu preşedintele României, numai 3 au fost făcute publice şi niciuna din întâlnirile cu ministrul energiei sau cu ministrul finanţelor, ale aceluiaşi preşedinte OMV, nu au fost făcute publice. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

De asemenea, dau cuvântul domnului senator Silviu-Dorin Petrea.

Domnul Dorin-Silviu Petrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am un singur cuvânt pentru această lege: dictatură.

Asta vreţi să ne impuneţi, o dictatură, pe faţă, pe spate... (Râsete. Vociferări.)

Important e să ştiţi exact ce avem de făcut.

Haideţi să vă spun un lucru. Fiecare dintre voi, cei care aveţi Facebook, TikTok, intraţi în legătură cu cetăţenii; poate unii cu 100, poate unii cu doi, trei; fiecare dintre cetăţenii care v-au votat şi care v-au trimis aici, în Parlamentul ăsta, v-au votat să vă spună, să vă sugereze ce avem de schimbat, ce avem de pus în plus şi de modificat la anumite legi; noi nu suntem ai noştri.

Iar dacă vorbesc cu un coleg de-al meu, se poate interpreta că el mă influenţează pe mine şi eu pe el.

Oameni buni, despre ce vorbim?

Trebuie să ne oprim cu dictatura asta pe care încercaţi, punct cu punct, să o insinuaţi şi să înţelegeţi un lucru: suntem trimişi aici de către cetăţeni, cu ei stăm de vorbă, indiferent dacă ei sunt reprezentanţi ai unor companii, ai unor federaţii, ai unor sindicate.

Zilele trecute, în cadrul Comisiei pentru finanţe, bănci - să vă dau un singur exemplu - la Senat, au venit asociaţiile protecţiei consumatorilor şi ne-au rugat să le susţinem nişte puncte de vedere.

Împreună cu colegii noştri, au adoptat acele puncte de vedere.

Oameni buni, cetăţenii ne-au trimis aici, noi ne facem treaba, nu stăm toată ziua să ne punem cu cine ne întâlnim pe RUTI.

Acest lucru, cu OCDE-ul... aţi înnebunit pe toată lumea. Am observat că acest guvern şi-a schimbat stăpânii. Până acum luam foaia scrisă de la FMI, acum o luăm de la OCDE, unde nu suntem încă membri.

Luaţi-o mai încet cu OCDE-ul ăsta şi nu-l puneţi la orice lege pentru că aşa ne-a zis OCDE-ul, că nu ne interesează!

Haideţi să vedem cum facem să luptăm pentru cetăţeni şi pentru România, nu pentru alţii!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei senator Nadia-Cosmina Cerva.

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

În primul rând, achiesez la observaţiile colegului de la AUR, cu privire la punctul 5. Parlamentul României are obligaţia să facă legi în limba română, pentru poporul român, nu cu traduceri copiate, neadaptate, din alte limbi.

Aşa cum spunea şi colegul meu, acele societăţi despre care se vorbeşte la punctul 5, adică reprezentanţii lor, nu există în Nomenclatorul Codurilor CAEN din România, nu există acele societăţi. Nu ştiu unde veţi încadra reprezentanţii acelor societăţi.

În ceea ce priveşte obligaţia parlamentarului de a se înregistra într-un registru, care este în subordinea Guvernului, nu face decât să băgăm Parlamentul sub Guvern.

Citiţi cu atenţie proiectul înainte să aplaudaţi!

2. Interdicţia de a lua legătura cu reprezentantul unei persoane juridice care nu se înscrie în acest registru, pentru că nu are sancţiune dacă nu se înscrie, eu nu pot să-l oblig pe reprezentantul acelei persoane juridice să se înscrie, pentru că nu există sancţiune.

Ei, pentru mine, parlamentar, există sancţiune dacă eu iau legătura cu el, el neînscriindu-se în registru.

Acesta este un mandat imperativ.

Am vrut... dar nu ştiu cât timp avem, dar vă rog să citiţi istoricul mandatelor imperative, să vedeţi ce ţări au avut mandat imperativ.

Şi vă spun doar atât - regimurile comuniste au avut mandate imperative.

Cu acest proiect, în forma asta, prin care îmi interziceţi mie, şi mă sancţionaţi, să iau legătura cu oricine, că e reprezentant al persoanei juridice, că e reprezentant al unui ONG, nu faceţi decât să transformaţi mandatul parlamentarului într-un mandat imperativ - ceea ce Constituţia României vă interzice, deciziile Curţii Constituţionale vă interzic.

Şi 2. Nu este vorba... mulţumesc domnului de la UDMR că a punctat foarte... (I se întrerupe microfonul. Vociferări. Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Dau cuvântul domnului Cristian-Emanuel Cîmpan.

Vă rog.

Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Fac parte din Comisia specială OCDE şi a fost discutat acest proiect în comisie.

Pot să spun, categoric, pot fi aduse modificări, însă astăzi avem în dezbatere un proiect de lege care ştiţi ce vizează? Întărirea transparenţei şi responsabilităţii la nivelul Parlamentului României.

Prin această modificare, practic, se propune instituirea Registrului Unic al Transparenţei Intereselor, un instrument esenţial pentru ca cetăţenii să aibă acces real şi corect la dezbaterile şi deciziile noastre.

Acest proiect nu este doar o formalitate legislativă, ci putem să spunem că este un pas concret spre implementarea recomandărilor internaţionale ale Grupului de lucru OCDE privind integritatea publică, şi se tot vorbeşte de combaterea corupţiei.

Cu alte cuvinte, este un pas înainte pentru ca Parlamentul României să devină mai deschis, mai responsabil şi mai aproape de cetăţeni.

Votul pentru adoptarea acestui proiect înseamnă că ne asumăm să lucrăm împreună în lumina transparenţei şi să consolidăm încrederea românilor în instituţiile democratice.

Vă invit, aşadar, să susţinem acest demers printr-un vot favorabil.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului senator Daniel-Paul-Romeo Gheorghe.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe:

Bună ziua, domnilor preşedinţi!

Bună ziua, stimaţi colegi!

Ordinea corectă era următoarea: Legea lobby-ului şi după, această platformă. Poate constitui o lege separată, şi nu o modificare simplă de Statut.

Susţin aderarea la OCDE, cu toate că ordinea adoptării modificărilor legislative nu are niciun fel de logică.

Această modificare poate fi atacată oricând la Curtea Constituţională.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Dau cuvântul, din partea Grupului SOS România, doamnei Verginia Vedinaş.

Vă rog.

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnilor preşedinţi de şedinţă,

Dragi colegi,

Voi face câteva precizări cu privire la motivele care ne-ar îndritui pe toţi să reflectăm atunci când vom da votul.

Primul dintre ele, conform normelor de tehnică legislativă şi principiilor consacrate de cele două Curţi Europene, legea trebuie să fie predictibilă, să fie previzibilă.

Există o întreagă jurisprudenţă a Curţii Constituţionale care declară, pe aceste argumente, legi neconstituţionale.

Însăşi Puterea, prin reprezentanţii săi, a remarcat faptul că proiectul de lege are multe vicii sub acest aspect.

În al doilea rând, trebuie să facem distincţie între parlamentari, ca demnitari, şi alte categorii de demnitari.

S-a spus aici, extrem de convingător, că parlamentarii se află în slujba poporului, nu în slujba unor autorităţi, indiferent care ar fi acestea.

3. Ne-am învăţat, de 35 de ani, că, dacă organismele străine ne cer ceva - dacă ne cer să lătrăm, începem să lătrăm cu toţii.

Trebuie să facem distincţia între transpunerea în legislaţia internă a unor norme şi rezonabilitatea reglementărilor, şi respectarea exigenţelor pe care ni le-am asumat ca stat membru al Uniunii Europene.

Există, din nou vă spun - şi am avut o experienţă cu legea privind declararea averilor, vă amintiţi, 20 de ani a funcţionat într-un anumit fel, după care Curtea Constituţională a zis că nu e constituţional modul în care funcţionează.

Pentru aceste considerente, ne vom abţine.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului senator Gheorghe Vela.

Domnul Mihai-Adrian Enache (din sală):

Pe procedură, vă rog.

Domnul Gheorghe Vela:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Eu vă propun să vedem şi partea bună a lucrurilor şi să nu fim atât de pesimişti. Transparenţa este un lucru bun pentru toată lumea, şi pentru cetăţeni şi pentru parlamentari.

Cui îi este frică de transparenţă? Celor care au ceva de ascuns, parlamentarilor care vor să ducă o viaţă căldicică, să nu se întâlnească cu cetăţenii, sau cetăţenii să ştie foarte puţine despre ei.

Oamenii care sunt cinstiţi, oamenii care sunt oneşti nu se sperie de transparenţă. Din contră, doresc să arate celorlalţi ce fac pentru comunităţile lor.

Dar cei care doresc să stea poate mai mult în întuneric - le este frică de transparenţă.

Şi Hristos spune - cel care are lucruri bune trebuie să le aducă la lumină.

De aceea, eu cred că este un proiect binevenit. Cetăţenii vor avea prima dată de câştigat, iar noi vom fi mai responsabili, pentru că lumea vede ce facem şi în numele cetăţenilor, şi mai ales cum ne facem treaba în Parlament.

Vă mulţumim frumos. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc.

(Domnul deputat Mihai-Adrian Enache solicită să ia cuvântul.)

Vă rog să-mi spuneţi, domnule lider de grup, pe ce procedură şi ce doriţi să spuneţi.

Domnul Mihai-Adrian Enache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vrem să dăm un vot pentru îndeplinirea jaloanelor de aderare la OCDE, însă, pentru a avea în faţă o lege în limba română şi o lege fără riscuri de constituţionalitate, vă rugăm să supuneţi la vot o retrimitere, pentru o săptămână, la Comisia comună pentru Statut, iar apoi să votăm cu toţii această lege de care spunem că este nevoie, dar într-o formă corectă.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Am înţeles.

Dau cuvântul doamnei senator Violeta Alexandru.

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Vă mulţumesc frumos.

Şi, încă o dată, vreau să vă asigur că am auzit tot ce aţi spus şi ce aţi sugerat, urmând să perfectăm, dacă sunt lucruri de schimbat, în continuare.

Însă, intervenţia mea de acum este despre subiectul de fond al acestui Registru Unic al Transparenţei Intereselor. Este despre transparenţă.

Chiar nu cred că trebuie să aveţi vreo frică că se întâmplă ceva dintr-o simplă menţionare, aşa cum se întâmplă la Parlamentul European, aşa cum se întâmplă în alte instituţii europene, în Parlamente europene.

Chiar nu văd de ce avem reţinere ca orice companie, orice sindicat, orice patronat, oricine doreşte să aibă acces la dumneavoastră, să vă prezinte un punct de vedere, să cunoască că şi concurenţa a avut acces la dumneavoastră, şi să poată să vă prezinte acel punct de vedere.

Este despre transparenţa şi accesul tuturor celor care au, prin mijloace democratice, să vă prezinte un punct de vedere, informaţiile urmând să fie afişate - lucru de care chiar am toată încrederea că n-aveţi de ce să vă temeţi.

Dacă sunt reglaje de făcut, în ghidurile care se vor face ulterior, în toate discuţiile pe care le vom avea şi mă voi implica să le am cu staffurile dumneavoastră, cu toţi cei interesaţi, le vom face.

Reţineţi că, pe de o parte, companiile şi toţi cei incluşi în definiţia pe marginea căreia mai putem discuta şi ulterior, în funcţie de cum arată reacţiile în implementare, se înregistrează cu o serie de date pe care e normal să le prezinte, pentru a se putea face legătura cu domeniul lor de activitate, iar dumneavoastră faceţi o simplă menţiune, o simplă menţiune, o frază - denumirea respectivei societăţi şi actul normativ pe marginea căruia vi s-a solicitat întrevederea. Nu se scrie nimic mai lung, nu se scrie nimic in extenso. Nu cred că este o problemă atâta vreme cât acceptăm reguli de transparenţă şi în Parlamentul României.

Vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră şi pentru toată încrederea. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot propunerea liderului deputaţilor AUR, de retrimitere o săptămână la comisie.

Să înceapă votul!

Mulţumesc.

Propunerea a fost respinsă.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Lucrăm pe raportul comisiei.

Comisia propune adoptarea în forma iniţiatorilor.

Raportul conţine şi amendamente respinse.

Dacă se susţin aceste amendamente?

Vă rog, domnule Ödön Szabó.

Domnul Szabó Ödön:

Stimaţi domni preşedinţi,

Onorată Cameră şi onorat Senat,

Avem două propuneri şi două amendamente la respinse.

Una se referă la spaţiul online, care, după părerea noastră, nu poate fi în forma propusă susţinută. Şi anume, dacă cineva îţi trimite un e-mail de la o persoană terţă, dacă nu este cumva înregistrată în RUTI şi ai citit e-mailul, cum îl mai ştergi din memorie? Pentru că asta ar însemna să nu ţii cont de ceea ce ţi-a trimis pe e-mail.

Deci, după părerea noastră, asta nu poate funcţiona. Şi punem punct, practic, alin. (6) la - "...desfăşurate la sediul Parlamentului, la sediile birourilor parlamentare din circumscripţii" - şi aici punct. Restul ar urma să fie şters.

Vă prezint ambele amendamente, o singură dată.

Iar următoarea modificare se referă la planificarea prealabilă.

În cazul întâlnirilor desfăşurate fără o planificare prealabilă - dacă eşti la o conferinţă şi cineva te abordează şi vrea să-ţi spună o problemă, tu spui, domnule, nu pot, pentru că trebuie să verific dacă eşti în RUTI, dacă eşti înregistrat sau nu.

Şi ce faci cu aceste tipuri de înregistrări?

Şi, dacă ţi-a spus punctul de vedere, cum îl mai înregistrezi?

Deci, sunt probleme, după părerea noastră, de aplicabilitate a acestei iniţiative.

Vă mulţumim.

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Supun la vot cele două, pe rând.

Primul amendament susţinut de domnul deputat.

Să înceapă votul!

Amendamentul a fost respins.

Al doilea amendament al Grupului UDMR.

Să înceapă votul!

De asemenea, şi al doilea amendament a fost respins.

Alte amendamente nu sunt depuse şi nu sunt susţinute.

Cu alte cuvinte, am încheiat dezbaterile.

Urmează să trecem la vot.

Vă rog să vă pregătiţi de vot.

Supun votului propunerea comisiei, de adoptare a propunerii legislative.

Să înceapă votul!

Cu 236 de voturi pentru, 13 contra, 105 abţineri, un vot "nu votez", proiectul a fost adoptat.