|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu am luat cuvântul la explicarea votului la primul punct, dar dacă domnul Simion a ţinut să amintească chestiunea aceasta îi voi reaminti comportamentul grupului său parlamentar. Şi am aici dovezile, domnule Simion. Aţi votat împotrivă de zeci de ori, împotriva tuturor proiectelor de hotărâre prin care alte grupuri parlamentare au propus membrii în comisiile de specialitate. Şi doar câteva exemple. Pe 15 septembrie aţi votat împotriva unui proiect care prevedea ca membri ai Grupului PNL să treacă în alte comisii. Aţi votat împotrivă. Pe 15 decembrie 2021 aţi votat împotriva unor propuneri ale Grupului PNL. În data de 22 februarie 2022, domnule Simion, aţi votat împotriva unor propuneri ale Grupului PSD. Şi aţi ajuns, culmea, cu acest mod de a acţiona, să votaţi chiar împotriva propunerilor dumneavoastră, domnule Simion, în data de 21 iunie 2022 aţi votat împotriva propriilor colegi pe care i-aţi propus în diverse comisii de specialitate. Aşa că, haideţi să terminăm cu ipocrizia şi să vedeţi cum este ca celelalte grupuri parlamentare să acţioneze exact cum aţi acţionat dumneavoastră! Mulţumesc. (Aplauze.)
|