Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.171/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie 2018

12. Supunerea la votul final:
  12.14 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei (PL-x 542/2018); (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 542/2018

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei; PL-x 542/2018; lege organică.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei propune adoptarea proiectului de lege.

Suntem primă Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

170 de voturi pentru, 92 de voturi împotrivă, 6 abţineri, un coleg care nu votează.

Cu majoritate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat.

(Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

  ................................................
 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Cupşa, din partea Grupului PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Cupşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc, distinşi colegi, că mă ascultaţi.

Partidul Naţional Liberal nu a votat această lege şi nu o putea face.

De asemenea, vă anunţăm că vom sesiza Curtea Constituţională a României. O vom face, pentru că ne-aţi obligat. Se întâmplă, cu regularitate, prin felul în care vă comportaţi, prin felul în care se desfăşoară procesul legislativ în această Cameră, să fim constrânşi, să fim nevoiţi să apelăm la această sesizare, la sesizarea de neconstituţionalitate.

Cu regularitate, încălcaţi în procesul legislativ, tot ceea ce înseamnă normă. O faceţi, pentru că puteţi.

Din păcate, calitatea actului legislativ - am mai spus-o şi acum mai multe luni - calitatea actului legislativ este una foarte scăzută. Şi este foarte scăzută, pentru că nu puteţi.

Ordonanţa de urgenţă care a fost dată de Guvernul care vă aparţine, ordonanţă de urgenţă care a fost girată de ministrul pe care-l susţineţi, a fost una, din capul locului, neconstituţională.

S-a încălcat delegarea legislativă, s-a încălcat o normă constituţională, în mod vădit.

Domnul ministru, Guvernul Dăncilă, a înţeles să ne jignească pe noi, toţi, cei care facem parte din puterea legislativă şi să treacă această ordonanţă de urgenţă, fără măcar a motiva urgenţa.

Pentru ca acest lucru să nu rămână singular, încălcând astfel art. 115 din Constituţie, domnul ministru şi Guvernul Dăncilă au înţeles să încalce şi o decizie a Curţii Constituţionale a României şi nu o decizie veche, ci una dată acum câteva luni, Decizia nr. 45/2018. Iar domnul Tudorel Toader, de la acest microfon, de la această tribună, ne-a spus că oportunitatea învinge şi constituţionalitatea. Erau suficiente argumente pentru ca noi să votăm împotriva acestei legi.

Dar, trecând peste toate acestea, s-au adoptat 45 de amendamente, dintre care 15 amendamente sunt cele pe care le-am formulat noi, Partidul Naţional Liberal, iar 30 de amendamente au fost formulate de majoritate. Sunt încă peste 120 de amendamente care, practic, nu au fost dezbătute, au fost trecute pe repede-nainte, amendamente care erau necesare pentru a modificat Legile justiţiei, astfel încât să le facă operaţionale, pentru ca actul de justiţie, într-adevăr, să-şi sporească calitatea şi eficienţa. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Libertatea de exprimare a magistraţilor aţi călcat-o în picioare. Atunci când am vorbit despre numirea şi revocarea procurorilor de rang înalt, aţi spus: "Nici acest lucru nu este de negociat; îi vrem să fie ai noştri".

Atunci când am discutat despre magistraţi, despre resursa umană din sistemul judiciar, când era vorba, atât despre intrarea în profesie, cât şi despre ieşirea din profesie, adică de selecţie, precum şi de pensionare, aţi spus: "Vom mai vedea noi!".

Aţi amânat şi această decizie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Mă scuzaţi, domnule deputat. V-aş ruga să limitaţi... Aţi depăşit timpul, iar aceste argumente le-aţi expus la dezbaterile generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Cupşa:

În 30 de secunde o să termin.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Cupşa:

Nu aţi vrut să discutaţi câtuşi de puţin despre răspunderea magistraţilor, acolo unde trebuia, de asemenea, să intervenim.

Despre această secţie de investigaţie a infracţiunilor săvârşite în justiţie am spus ceea ce am spus ceva mai devreme, susţin şi acum, fără să repet.

Un lucru deosebit de grav, de asemenea, pe care îl introduceţi prin lege şi nu aţi dorit să-l discutăm, a fost acel control pe care-l exercită procurorul ierarhic superior, în prezent, din cauza modificărilor pe care le-aţi introdus, asupra soluţiilor - atenţie! - asupra tuturor soluţiilor pe care le vor da procurorii care lucrează în execuţie. Altfel spus, procurorul ierarhic superior va putea invalida orice soluţie pe care o dă procurorul de caz, chiar şi pe temeinicie. Este un lucru deosebit de grav, un lucru pe care, însă, sigur că-l veţi folosi pentru a întregi acest fir roşu, plecând de la revocare/numire, iar apoi control direct asupra procurorilor.

Toate aceste argumente ne-au făcut pe noi să nu votăm ...

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Am înţeles argumentele dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Cupşa:

... această lege şi, de asemenea, ne fac să ... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Aţi ajuns la aproape cinci minute.

Voiam să vă spun că este un punct de vedere... pe care, chiar dacă nu suntem de acord cu el, fiind extrem de critic, nu putem să-l criticăm din punctul de vedere al parlamentarismului, decât cu excepţia duratei şi, dacă vă veţi condensa, veţi fi un model de explicare a votului. Sper să înţeleagă şi alţi colegi.

Domnul Iordache Florin, Grupul parlamentar al PSD. (Rumoare.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Explicarea votului.

Citiţi Regulamentul! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule Iordache, am explicat votul suficient.

Vă rog frumos să încheiem discuţia. Mai avem şi alte lucruri de votat.

Haideţi să aplicăm regula pentru toată lumea şi o să rezolvăm ulterior. Vă promit eu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Uitaţi-vă în Regulament. (Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule vicepreşedinte, vă rog să luaţi loc în bancă. (Aplauze.)

Vă mulţumesc pentru aplauze. Să ţineţi minte că va trebui ca toată lumea să respecte Regulamentul!

Bun.

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, interveniţi pe procedură.

Vă rog să indicaţi articolul despre care vorbiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă solicităm, în baza art. 151 din Regulament şi art. 127, dacă-mi aduc eu bine aminte, reluarea votului la cele două proiecte de lege, pentru că Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal contestă votul, deoarece au fost înregistrate, eronat, în baza de date electronice a Camerei Deputaţilor, voturile exprimate de colegii noştri Stroe Ionuţ şi Varga Vasile, care au votat împotriva Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 şi apar înregistraţi ca abţinere.

Şi, totodată, la votul pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, domnul Gudu Vasile a votat împotriva proiectului de lege şi nu este înregistrat votul acestuia.

Ca atare, în baza reglementărilor regulamentare, vă solicităm reluarea voturilor pe care le contestăm, aşa cum, de altfel, aţi făcut şi în alte situaţii, cu altă procedură, pentru că aşa spune Regulamentul, respectiv prin apel nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Rog liderii să vină la prezidiu. (Consultări.)

Bun. Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci.

Articolul 127: "Când se constată existenţa unor disfuncţionalităţi, preşedintele solicită repetarea votului prin altă procedură. Sesizarea unor astfel de disfuncţionalităţi poate fi realizată şi de un lider de grup". Aţi sesizat acest lucru.

Se supune votului reluarea votului. Deci aprobarea reluării votului.

Votaţi.

Video in format Flash/IOS

Voturi pentru - 98, voturi contra - 146, 20 de abţineri, doi colegi care nu votează, insuficiente voturi pentru adoptarea acestei solicitări. (Vociferări.)

Am supus votului, dacă votul se reia. (Vociferări.)

Cred că nu ştim limba română. Reluarea votului nu înseamnă că votul se reia. (Râsete. Aplauze.)

Râdeţi degeaba! Vă rog să citiţi.

Trecem la punctul 16.

(Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.)

Vă rog să indicaţi articolul pe care vă bazaţi.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Dubla măsură caracterizează această guvernare şi această majoritate.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să-mi spuneţi articolul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Aş dori să vă citesc art. 127 alin. (1). Şi intervenţia mea este în baza art. 151 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dacă mai contează ceva pentru dumneavoastră.

Iar art. 127 spune: "Dacă se constată disfuncţionalităţi, se solicită plenului repetarea votului prin altă procedură". (Vociferări.) Prin altă procedură!

Avem Decizia Biroului permanent, prin care, prin faptul că eu am contestat o dată un vot al meu, personal, mi s-a spus că trebuie să vin în plenul Camerei Deputaţilor, la momentul votului, pentru a putea fi reluat votul care se consideră a fi viciat.

Deci dumneavoastră nu puteţi guverna decât prin hoţie?!

Dumneavoastră nu puteţi guverna decât prin încălcarea legii?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Bun. Tocmai aţi citit că se solicită plenului reluarea votului.

Solicitarea respectivă se aprobă sau nu de plen.

Dacă mă veţi asculta - puteţi să luaţi şi stenograma şedinţei -veţi vedea că am spus - "Sesizarea dumneavoastră nu a fost adoptată, pentru că n-au fost suficiente voturi".

Deci s-a supus votului, aşa cum scrie la Regulament...

(Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.)

Suficient, doamnă Turcan. Dacă nu înţelegeţi, nu pierdem timpul.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002...