Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2001

13. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2001 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind modul de acordare a sumelor de bani reprezentând ajutoare şi plăţi compensatorii de care beneficiază, potrivit legii, cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 354/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct. 61. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2001 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind modul de acordare a sumelor de bani reprezentând ajutoare şi plăţi compensatorii de care beneficiază, potrivit legii, cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere. Suntem în procedură de urgenţă. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate în fond. Reprezentantul uneia dintre aceste comisii... Domnule Priboi, aveţi cuvântul.

Domnul Ristea Priboi:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2001 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind modul de acordare a sumelor de bani reprezentând ajutoare şi plăţi compensatorii de care beneficiază, potrivit legii, cadrele militare trecute în rezervă sau în retragere, în şedinţa din 20 iunie 2001 Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi aprobare în forma prezentată de Senat, fără amendamente. În aceste condiţii, propunem pentru dezbatere trei minute, cu un minut pentru intervenţie. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aţi ascultat propunerea colegului nostru, domnul deputat Priboi.

Dacă sunteţi de acord cu repartizarea timpilor de dezbatere aşa cum au fost făcute? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cine este din partea iniţiatorului? Poftiţi, prezentaţi proiectul. Am rugămintea să vă prezentaţi, pentru stenogramă.

Domnul Emil Nae:

Domnul preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt maior Nae Emil, reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale.

Vă raportez că necesitatea abrogării ordonanţei derivă din faptul că aceasta a fost destinată pentru a acoperi lipsa resurselor bugetare la momentul apariţiei acesteia.

În condiţiile în care Ordonanţa nr. 7/1998 a fost aprobată prin Legea nr. 37/2001, a reintrat în vigoare termenul prevăzut pentru efectuarea plăţii acestor drepturi băneşti, în termen de 60 de zile de la data trecerii în rezervă, respectiv a desfacerii contractului de muncă.

Ca urmare, în scopul punerii de acord a acestor termene, a devenit şi a fost aprobată abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137.

În numele Ministerului Apărării Naţionale vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule maior.

Domnule deputat Priboi sau doamna Smaranda Dobrescu, care dintre dumneavoastră doriţi să prezentaţi raportul comisiei?

Doamna Smaranda Dobrescu:

În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2001 pentru aborgarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind modul de acordare a sumelor de bani, reprezentând ajutoare şi plăţi compensatorii de care beneficiază potrivit legii cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere, în şedinţa din 20 iunie 2001 comisiile au hotărât ca proiectul de lege mai sus menţionat să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată de Senat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri dintre dumneavoastră? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului pe textele acestora.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Textul articolului unic, care cuprinde dispoziţia de aprobare. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La textul articolului unic al ordonanţei de urgenţă dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Parcurgând proiectul de lege şi ordonanţa, urmează să o supunem votului final care va fi în prima zi stabilită de către Comitetul ordinii de zi.