Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.192/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2005

13. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 503/2005

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Următoarea propunere legislativă este Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect crearea unui cadru care să dea posibilitatea consiliilor locale să asigure stabilitatea personalului din învăţământ, precum şi a personalului medical. Vedeţi cu toţii, în cadrul dezbaterilor la buget, că bugetul nu este capabil să fixeze acest tip de personal în mediul rural.

Prin acest proiect de lege s-ar putea oferi, cu voia dumneavoastră - în comisie se pare că nu a fost această voie - să putem acorda un cadru legal stabil consiliilor locale pentru a-şi rezolva aceste probleme prin forţe proprii.

De asemenea, domnule preşedinte, ţin să atrag atenţia că la şedinţa de comisie a domnului Fenechiu nu au fost prezentate sau nu au fost avizele care trebuiau primite de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, de la Comisia pentru învăţământ, de la Comisia pentru sănătate, precum şi de la Comisia juridică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al Comisiei pentru administraţie?

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu are rost să vă amintesc că avizele sunt consultative. Noi am primit avizul Consiliului Legislativ.

Propunerea legislativă a fost dezbătută şi analizată în fond în şedinţa din 23 noiembrie 2005.

Şi, de fapt, despre ce e vorba? Art. 38 alin. 2 lit. o) din Legea administraţiei locale, din Legea nr. 215/2001 spune că: "Autorităţilor publice locale li se pot asigura stimulente în natură şi bani precum şi alte facilităţi". Domnul deputat doreşte prevederea de a se acorda "plăţi salariale suplimentare".

Comisia a considerat că sintagma "stimulente în natură şi bani" este acoperitoare, deci, "plăţi salariale suplimentare", nu mai e nevoie să fie introdusă această terminologie. De fapt, această terminologie nu se găseşte în legislaţia privind salarizarea, aceste drepturi nefiind reglementate unitar la nivel de lege.

La lucrările comisiei au participat 22 de deputaţi, din cei 28 de membri ai comisiei: 11 au votat pentru respingere, 5 au votat împotrivă. Deci, comisia a propus şi adoptat respingerea prezentei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Domnul deputat Florin Iordache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ceea ce nu a precizat preşedintele Relu Fenechiu este faptul că avizul Consiliului Legislativ este un aviz favorabil. Şi datorită faptului că membrii Comisiei de administraţie nu au analizat, pentru că nu aveau la momentul analizei în comisie avizele de la celelalte comisii, mă refer la Comisia juridică şi la Comisia economică, eu vă propun dumneavoastră şi să supuneţi plenului retrimiterea la comisie, pentru ca membrii Comisiei de administraţie să reanalizeze această propunere. Mi se pare o propunere foarte bună şi, cu ocazia retrimiterii, avizul comisiei sper să fie un aviz favorabil.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Am o întrebare, avizul Consiliului Legislativ a venit după dezbatere? Da?

Bun, atunci, poate că... Sigur, oricum nu votăm acum, ci ar trebui să votăm săptămâna viitoare. Dar, în aceste condiţii, poate că o propunere de a se rediscuta... Pentru că, până la urmă, problema este de natură juridică, "stimulente în bani", această formulă este acoperitoare sau nu.

Am să vă rog să mergeţi la microfon, să prezentaţi acest aspect legat de punctul de vedere al Consiliului Legislativ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Ne-am oprit data trecută la cal, acum ne oprim la altă problemă. Eu nu o consider foarte importantă, nici pentru integrare, nici pentru viitor. Vreau să vă citesc din avizul Consiliului Legislativ, mot-a-mot: "Referitor la textul propus, sintagma "plăţi salariale suplimentare" este ambiguă sub aspectul beneficiilor avute în vedere de iniţiatori, ţinându-se seama şi de faptul că această terminologie nu se regăseşte în legislaţia privind salarizarea. În plus, de vreme de aceste drepturi nu sunt reglementate unitar la nivel de lege, aceste facilităţi ar crea un regim juridic diferit în raport de unitatea administrativ-teritorială, în lipsa precizării exprese a condiţiilor de acordare". Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Domnule deputat Tudose?

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fără să încerc o polemică cu colegul de la administraţie, eu chiar consider că este importantă, mai importantă decât Legea calului, problema cadrelor medicale şi a cadrelor didactice în mediul rural, fiindcă vorbim de România.

Dar, domnule preşedinte, poate că, într-adevăr, formularea completă, ar fi trebuit să o spună domnul Fenechiu, a fost avizul favorabil, sub rezerva formulării acestui drept salarial.

În altă ordine de idei, vechiul text prevedea posibilitatea acordării de stimulente. Prevederea pe care am încercat să o introducem acolo era de a avea nişte drepturi cu un anumit caracter de periodicitate şi nu din când în când, o dată pe an sau o dată pe trimestru, cineva să-şi mai facă milă de un profesor sau de un medic de la ţară.

Dacă, poate, Comisia de administraţie ar fi avut răbdare ca acest proiect de lege să treacă pe la toate comisiile care au fost sesizate pentru avize...

 

Domnul Relu Fenechiu (din lojă):

Repet, sunt consultative!

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

Aşa este, are dreptate domnul preşedinte, aceste avize sunt consultative, dar trebuie să existe. Practic, domnul preşedinte al Comisiei de administraţie a desfiinţat toată procedura de avizare simplă în comisii, nu-i trebuie! Trebuie ţinut cont, poate, acolo, la Comisia juridică sau la Comisia de învăţământ, se găsea o formulă acoperitoare sau acceptabilă, din punct de vedere al Consiliului Legislativ.

De asemenea, în acest sens, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, vă rog să supuneţi aprobării retrimiterea la comisie şi aşteptarea de avize de la toate comisiile sesizate pentru aviz.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat Manta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Pantelimon Manta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pe fond, cred că sintagma statuată în legea actuală este acoperitoare.

Pe formă, şi aici lucrurile sunt clare, avizul fiind consultativ, este obligat a fi cerut, nu este obligatoriu a se ţine seama de conţinutul lui. Aşadar, dacă a fost solicitat, legea consider eu că a fost respectată şi cerinţa legală îndeplinită. Deci, numai solicitarea avizului, şi atunci, cerinţa legală este îndeplinită.

Faptul că nu a venit avizul, pentru că el poate să nu vină niciodată, din diverse cauze, subiective sau obiective, nu poate să ducă la, eventual, o lipsă de legalitate a acestui aviz.

Aşadar, fie că nu a sosit, fie că este un aviz nefavorabil, din punctul acesta de vedere legea este acoperită.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Domnul Bogdan Niculescu-Duvăz.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

N-aş vrea să introducem o cutumă, pe care o socotesc nocivă, aş putea spune chiar periculoasă. Avizul dat de comisiile care nu sunt sesizate în fond este un aviz consultativ, dar el nu este facultativ. Din punctul acesta de vedere, este extrem de important, dacă termenul nu a fost depăşit, să spunem că, într-adevăr, comisia s-a grăbit să dea un verdict, ca să spun aşa, un punct de vedere, fără să consulte ceea ce Parlamentul a stabilit că trebuie consultat, şi anume comisiile care nu sunt sesizate în fond şi care dau, într-adevăr, un aviz consultativ.

Faptul că doar i s-a cerut, după care au decis altceva, fără să îi asculte pe colegii lor din celelalte comisii, este, de fapt, o încălcare a Regulamentului şi atunci eu cred că este justificată cererea de returnare dacă, repet, termenul nu a fost depăşit. Noi avem nişte termene în care aceste avize şi în care comisia trebuia să se pronunţe.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Avem un text, avem o propunere din partea a doi colegi. Ea a fost examinată. Chestiunea pe care am vrut să o clarificăm, dincolo de avize care vin sau nu vin din partea unor comisii, a altor colegi, deci această chestiune rămâne, până la urmă, la latitudinea colegilor din comisii, care trimit sau nu trimit la timp aceste avize. Ceea ce cred că era important era punctul de vedere al Consiliului Legislativ. Am vrut să verific această chestiune. Avizul Consiliului Legislativ a venit înainte de dezbaterea din comisie, cel puţin aşa rezultă din actele pe care le am aici. În plus, textul ca atare, deci punctul de vedere al Consiliului Legislativ pe fond este oarecum evaziv. Este pozitiv, în sensul că nu poate bloca o iniţiativă legislativă, dar, pe fond, totuşi, m-am uitat în formularea de aici, textul nu este atât de clar încât să justifice ceea ce, până la urmă rămâne, în definitiv, chiar punctul de vedere al comisiei pentru că, sigur, comisia a ţinut seama până la urmă, sau trebuia sau putea să ţină seama de acest punct de vedere al Consiliului Legislativ.

În aceste condiţii, votul final asupra propunerii de respingere va avea loc săptămâna viitoare în condiţiile unei şedinţe speciale.

Mai avem două minute, mai avem un proiect de lege pe care aş dori să-l examinăm: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea legii muzeelor şi a colecţiilor publice. Aş vrea să verificăm dacă este prezent ministrul sau secretarul de stat care se ocupă de relaţia cu Parlamentul. Şi este secretarul de stat, ştiu.

Stimaţi colegi, credeţi că putem să dezbatem acest proiect de lege acum sau îl lăsăm pentru data viitoare? Într-un minut? Sunt multe amendamente. Cred că entuziasmul meu depăşeşte astăzi entuziasmul dumneavoastră.

La ora 18,00 urmează să fie transmise la postul de radio răspunsurile Guvernului la întrebări şi interpelări.

În aceste condiţii, suspend şedinţa de dezbateri şi urmează să trecem la şedinţa de răspunsuri din partea Guvernului.

Vreau să precizez că sunt peste 20 de amendamente la legea pe care am fi dorit s-o dezbatem astăzi şi, din acest motiv, nu ar fi fost timp la şedinţa de astăzi să epuizăm acest proiect de lege.

 

(Şedinţa s-a întrerupt la ora 18,00)