|
Domnul Stelian Duţu: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, ale Consiliului Economic şi Social şi avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, în sensul introducerii sistemului binom de tarifare a energiei termice, precum şi a introducerii modalităţii de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi în cazul adoptării de către populaţie a sistemului binom de facturare şi plată a energiei termice. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege, întrucât este necesară completarea actului normativ iniţial, astfel încât acesta să răspundă mai bine cerinţelor de protecţie socială a populaţiei. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 28 noiembrie 2005, iar în urma dezbaterilor, în şedinţa din 14 decembrie 2005, comisia propune admiterea fără modificări a proiectului de lege. Timp de dezbatere un minut pe articol.
|