|
Domnul Petre Popeangă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare în fond Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2008 pentru modificarea art.55 alin.(8) din Legea nr.128 privind Statutul personalului didactic. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin.(8) al art.55 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării drepturilor cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene precum şi ai statelor aparţinând spaţiului economic european de a exercita profesia de cadru didactic în sistemul de învăţământ superior din România, fără nici o discriminare faţă de cetăţenii români. În urma dezbaterii, în şedinţa din 17 septembrie 2008, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, adoptarea proiectului de lege. Vă mulţumesc.
|