|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului de reglementare a mecanismului financiar al fondurilor externe nerambursabile acordate României conform Memorandumului de înţelegere pentru implementarea S.E.E.; stabilirea bugetelor în care sunt cuprinse sumele pentru finanţarea diferitelor categorii de cheltuieli, conform prevederilor Legii bugetului, în vederea facilitării derulării fluxurilor financiare; stabilirea mecanismului de rambursare a cheltuielilor eligibile prin virarea fondurilor externe nerambursabile în conturile de venit ale bugetelor din care a fost efectuată iniţial cheltuiala; susţinerea investiţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local prin proiecte finanţate din acest mecanism. În urma aderării la Uniunea Europeană, a fost încheiat Memorandumul de înţelegere pentru implementarea Mecanismului financiar al spaţiului economic european 2004-2009 dintre guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein, Norvegiei şi României, potrivit căruia România beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 50,5 milioane de euro. În ceea ce priveşte impactul bugetar, având în vedere faptul că sumele alocate României, prin mecanismul respectiv, sunt în valoare de 50,5 milioane de euro, s-a estimat că promotorii de proiecte din sectorul public vor accesa aproximativ jumătate din aceste fonduri, fiind obligat să contribuie din bugetul propriu cu circa 15% din valoarea proiectelor. Impactul financiar asupra bugetului de stat în perioada 2009-2011 este de aproximativ 4,5 milioane de euro, sumele fiind deja prevăzute în bugetul de stat consolidat, astfel încât să nu se preconizeze un impact financiar suplimentar al proiectului de act normativ. Nu avem incidenţe asupra acquis-ului comunitar şi, faţă de cele prezentate, Ministerul Finanţelor Publice susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ. Vă mulţumesc.
|