|
Domnul Stelian Fuia: Raport înlocuitor asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară şi asupra Propunerii legislative pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, transmis cu Adresa nr. PL-x 624 din 15 decembrie 2009 şi înregistrată cu nr.24 din 16.12.2009, şi cu Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară, transmisă cu Adresa nr. Pl-x 671 din 9 noiembrie 2006 şi înregistrată cu nr.24/632 din 13.11.2006. La întocmirea raportului înlocuitor, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere pozitiv al Guvernului, precum şi punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice privind corelarea numerelor de inventar ale imobilelor. Proiectul de lege şi propunerea legislativă au ca obiect modificarea Anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.111/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege şi propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară fac parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. Având în vedere că proiectul de lege şi propunerea legislativă sus-menţionate au obiecte de reglementare conexe, membrii comisiei au hotărât întocmirea unui singur raport, conform prevederilor art.67 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. Întrucât prevederile din Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, respectiv Pl-x 671/2006, au fost preluate în raportul privind PL-x 624/2009, membrii comisiei propun respingerea Pl-x 671/2006. La lucrările comisiei au fost prezenţi 26 de deputaţi din totalul de 27 de membri ai comisiei. Raportul înlocuitor al comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 3 septembrie 2010. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 24 noiembrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii, comisia propune admiterea cu modificări şi completări a proiectului de lege, cu amendamentele prevăzute în anexă. Vă mulţumesc.
|