|
Domnul Adrian Solomon: Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2012. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea drepturilor salariale ale personalului bugetar pentru anul 2013, precum şi promovarea unor măsuri legislative, prin care să se prevadă menţinerea unor măsuri fiscal-bugetare care şi-au încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2012. În şedinţa comună din data de 24 februarie 2014, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. În cursul dezbaterilor, au fost formulate amendamente care, în urma votului, au fost respinse. Acestea se regăsesc în anexa la prezentul raport comun. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată, proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 11 martie 2013. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: Da, într-adevăr, colegul nostru avea dreptate. Şi eu sunt de acord. Se prevăd măsuri care vizează anul 2013, dar, dacă ar fi să analizăm cu atenţie ceea ce se propune prin acest proiect, putem observa că se menţin în continuare măsuri de austeritate în domeniul salarizării, deşi premierul Ponta s-a lăudat că a avut o creştere economică extraordinară. Şi vedem că, deşi asistăm la această stabilizare macroeconomică, în loc să se regăsească în buzunarele românilor această stabilitate datorată măsurilor luate de Partidul Democrat Liberal, atunci când a fost la guvernare, dar şi datorită condiţiilor meteo bune din agricultură, aceste rezultate macroeconomice favorabile nu se regăsesc în buzunarele românilor, pentru că prin acest proiect se doreşte menţinerea, plafonarea nivelului salariilor la nivelul lunii decembrie 2012. Am văzut cu toţii că românilor, chiar şi medicilor, le-au fost propuse, medicilor rezidenţi, premii şi burse de la începutul anului şi uitaţi că suntem în luna martie şi, din păcate, acestea nu au fost primite.
|
|
Domnul Victor-Gheorghe Manea: Bună ziua, domnule preşedinte! Bună ziua, stimaţi colegi! Domnilor, se împlinesc 25 de ani de la revoluţie. Şi cam toţi de aici, nu chiar toţi, că unii puteau să fie în continuare prin funcţii, beneficiem de pe urma revoluţiei. Această ordonanţă, această lege nr.84, îngrădeşte exact dreptul revoluţionarilor. Şi chiar dacă promitem că le mărim indemnizaţiile cu 2, ... la sută, iau zero în 2010. Curtea Constituţională, prin Decizia nr.872/2010, declară ca neconstituţională tăierea salariilor şi a drepturilor câştigate prin legile speciale. De aceea, vă rog să retrimitem la comisie această lege, pentru a o analiza mai bine. Vă mulţumesc. Şi Grupul naţional liberal va vota pentru retrimiterea la comisie.
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Invocându-l pe Solomon, într-adevăr, fiecare are dreptate aici. Toată lumea are dreptate. Chiar şi domnul Neacşu are dreptate în ceea ce exprimă şi sunt convins că, până la urmă, şi eu voi avea dreptate, cu câteva observaţii. Noi, în momentul de faţă, discutăm o ordonanţă de urgenţă care vizează anul 2013 şi limitarea unor drepturi la care s-a referit şi Curtea Constituţională, atunci când s-a pus problema în ce măsură există sau nu această posibilitate de a lua nişte drepturi. Şi a mers, la momentul respectiv, Curtea Constituţională pe principiul că, pentru o perioadă strict limitată, scurtă, în condiţiile existenţei unei anumite situaţii special create, acest lucru se poate realiza. Iată, însă, că s-a schimbat şi situaţia, suntem în creştere economică, perioada nu mai este acea perioadă scurtă despre care vorbeam şi deja s-a mers mult prea departe de ea şi, mai mult de atât, noi avem acum o ordonanţă de urgenţă dată pe 27 august 2013, în care aceste măsuri se prorogă până în 2014, şi pentru 2014. Deci, problema se pune în felul următor: este o şmecherie politică pe care noi nu trebuie să o aplicăm. Dacă Guvernul este abilitat de Constituţie de a da ordonanţe de urgenţă, aceste ordonanţe de urgenţă trebuie discutate în Parlament cu celeritate şi aprobate prin lege, dacă este cazul, sau respinse prin lege, dacă este cazul. Noi, acum, vorbim despre o ordonanţă de urgenţă care deja a îmbătrânit demult. Alta este în aşteptare şi probabil că va sta până în 2015, aia, ca să-şi producă deja efectele în 2014. Şi nu mă refer numai la o lege a recunoştinţei, la revoluţionari. Mă referi şi la alte categorii care, la momentul respectiv, au fost cuprinse - şi domnul ministru Ialomiţianu încerca să ne explice de ce este necesar, că este situaţia de criză. Şi, pe undeva, poate chiar s-a înţeles. Deci, retrimiterea la comisie mi se pare normală pentru un considerent foarte simplu: să vină şi să fie discutată odată cu ordonanţa de urgenţă din 27 august 2013, care vizează anul 2014, şi să aducem Parlamentul la locul pe care-l stabileşte Constituţia, organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare. În ceea ce priveşte observaţia ultimă pe care am avut-o, unde, cu părere de rău, unul dintre colegii mei nu are dreptate, în ideea că ea se referă la anul 2013. Şi care e problema? Pentru că, la noi, Constituţia şi actele normative în vigoare reglementează situaţia în felul următor: o ordonanţă de urgenţă poate fi admisă prin lege şi ea, producându-şi efectele pe care le-a avut la un anumit moment, legea le preia şi le duce mai departe. Dar, o ordonanţă de urgenţă, doamnelor şi domnilor, poate fi respinsă; respinsă printr-o lege de respingere a ordonanţei de urgenţă. Şi ce spune Constituţia? În situaţia în care avem o lege de respingere a ordonanţei de urgenţă, în legea respectivă vor fi prevăzute şi măsurile care trebuie luate pentru eliminarea efectelor pe care ordonanţa respectivă le-ar fi produs. Deci, să nu ne ascundem sub aspectul timpului, pentru că posibilităţi legislative avem. Da, putem respinge o ordonanţă de urgenţă printr-o lege de respingere, în care să fie cuprinsă şi corectarea efectelor negative pe care acea ordonanţă le-a avut. Pentru a nu se ajunge la o asemenea situaţie, cred că este mai bine ca legea să meargă, proiectul de lege să meargă înapoi la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să le prezinte printr-un raport, odată, pe amândouă - atât pe ordonanţa de urgenţă care vizează anul 2013, cât şi pentru ordonanţa de urgenţă care vizează anul 2014. Ni s-ar părea corect, ni s-ar părea deschis, ni s-ar părea pragmatic şi ar impune, la un moment dat, celui care emite o ordonanţă de urgenţă, respectiv Guvernului României, de a veni în timp util cu ele în Parlament, pentru ca Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare, să se pronunţe asupra lor. Şi eu sunt de acord, nu am discutat cu grupul, dar eu personal voi vota retrimiterea la comisie a acestei ordonanţe. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Emil Niţă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Eu revin şi vă spun dumneavoastră că această reîntoarcere la comisie a prezentei ordonanţe nu va avea niciun efect, pentru că asupra acestei ordonanţe nu se poate interveni în comisii mai mult decât forma pe care ea o are în acest moment. E adevărat şi este real ceea ce s-a spus aici legat de revoluţionari, dar, de asemenea, nu trebuie să uităm că sunt pe rol în instanţele de judecată o sumedenie de procese, în acest moment, legate de aceşti oameni, de aceşti colegi şi aceste procese au tocmai rolul de a stabili cu exactitate care este revoluţionar şi care a fost făcut revoluţionar în condiţii care au ocolit prevederile legale. Şi este, cred, normal să lăsăm să se încheie aceste lucruri şi pe urmă să discutăm despre drepturile lor, pe care eu le susţin cu toată seriozitatea şi cu toată ardoarea, pentru că aceşti oameni merită să ia drepturile conferite de legile în vigoare referitoare la ei. Dar, repet, asupra acestei ordonanţe, a o retrimite acum la comisie, nu se poate interveni.
|