Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2015

13. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor (PL-x 411/2012). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 411/2012

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor.

24 de amendamente admise.

Iniţiatorul? Nu doreşte să ia cuvântul.

Din partea Comisiei pentru politică economică?

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Palaşcă:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, transmis cu adresa PL-x 411/8 octombrie 2012.

Potrivit dispoziţiilor art.75 din Constituţia României şi ale art.92 punctul 1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 2 octombrie 2012.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege cu observaţii şi propuneri.

Guvernul, prin adresele 4841/2012 şi 7935/2014, menţionează că susţine adoptarea acestei iniţiative legislative cu amendamente.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat negativ proiectul de lege.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, în sensul instituirii obligaţiei societăţilor de asigurare, altele decât cele asociate în cadrul PAID, de a transmite lunar primăriilor lista proprietarilor persoane fizice şi juridice care au încheiat o asigurare facultativă a locuinţelor care acoperă toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au dezbătut iniţiativa legislativă pe parcursul mai multor şedinţe, dezbaterile finalizându-se în şedinţa din 17 martie 2015.

Din totalul de 26 de membri ai comisiei au fost prezenţi la dezbateri 24 de deputaţi.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi şi numai două abţineri să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri.

Domnul deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Fejér László-Ődőn:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Grupul UDMR va susţine aceste modificări, completări la Legea nr.260, dar avem o observaţie, am o observaţie.

După cum vedeţi, din 2000 avem această lege care are obligativitatea asigurării locuinţelor şi se ştie că am ajuns la numai 18% acoperire. Dacă continuăm aşa, poate că peste 30 de ani o să avem toate locuinţele din România asigurate.

Eu cred că ar trebui să ne comportăm altfel noi, politicul, cât şi organele abilitate ale statului când avem o problemă în ţară. Că dacă avem catastrofă şi scoatem banul public şi nu ne uităm că avem o lege prin care ar trebui să asigurăm locuinţele, atunci tot o să ajungem în această situaţie cum suntem acum şi poate şi peste 30 de ani o să avem 30% acoperire a asigurării locuinţelor.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt.

Intrăm pe cele 24 de amendamente.

Vă propun calupuri de câte cinci, dacă sunteţi de acord. Mulţumesc. Aprobat.

1 - 5, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

6 - 10, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

11 - 15, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

16 - 20, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

21 - 24, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

Proiectul de lege merge la votul final.

Are caracter ordinar.