|
Doamna Ana Birchall: Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată de către Biroul permanent în data de 9 martie 2015 pentru examinarea pe fond a acestui pachet de documente privind Uniunea Energetică, cunoscut sub numele COM 2015/80 final. A fost, de asemenea, sesizată Comisia pentru industrii şi servicii care a transmis punctul său de vedere. Comisia pentru afaceri europene a solicitat şi a primit informaţii de context şi de poziţie de la Ministerul Afacerilor Externe şi de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Mediului. În şedinţa din 16 iunie 2015, Comisia pentru afaceri europene a adoptat, cu unanimitate de voturi, o opinie prin care susţine comunicarea Comisiei Europene COM 2015/80, cu recomandări. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, Pentru că sunt trei puncte, 13, 14, 15, pe ordinea de zi care fac referire la acelaşi subiect, uniunea energetică, daţi-mi voie să iau cuvântul o singură dată şi permiteţi-mi să depăşesc puţin timpul acordat. Aşadar, câteva date generale despre proiectul uniunii energetice, respectiv poziţia României vizavi de acest proiect al Uniunii Europene, în opinia mea unul dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de la înfiinţare. Astfel, pe 25 februarie 2015, Comisia Europeană a publicat Strategia-cadru privind crearea uniunii energetice, acest angajament fiind afirmat şi în concluziile Consiliului European din 19 martie 2015. Printre obiectivele uniunii energetice regăsim: crearea pieţei unice de energie, promovarea colectivă a securităţii energetice, interconectarea reţelelor naţionale, creşterea eficienţei energetice, reducerea emisiilor de carbon, definirea instrumentelor financiare pentru realizarea acestor obiective. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cred că ne întrebăm cu toţii care este poziţia României, cum îşi valorifică România atuurile pe care le are în raport cu alte state membre în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor uniunii energetice, respectiv obiectivul major al României, obţinerea securităţii energetice. România, prin resursele sale, poate să-şi asigure securitatea energetică proprie, poate contribui la asigurarea securităţii energetice regionale. Din păcate, România nu reuşeşte să joace un rol activ în etapa de dezbatere privind noile acte normative şi programe europene. Din păcate, nu există o comunicare eficientă între instituţiile româneşti şi instituţiile europene. Din păcate, companiile energetice româneşti nu sunt implicate în mari proiecte regionale. Ne lipseşte, într-un cuvânt, diplomaţia energetică. Efectele sunt vizibile. Pe 8 iunie 2015, la Luxemburg, s-a semnat un memorandum de înţelegere privind securitatea aprovizionării cu energie electrică în cadrul pieţei interne europene, semnat de 12 state. Din păcate, România nu se află printre acestea. Conform poziţiei 15 de pe ordinea de zi, România şi alte state - 11 state membre - nu îndeplinesc condiţiile de interconectare electrică de 10%. România se află în mai multe procese de infringement în zona de energie. În decembrie acest an, la Paris, va avea loc conferinţa părţilor, aşa-numitul COP 21, la care România merge fără a avea o strategie energetică bine definită, fără a şti pe ce fel de mix energetic se bazează. La conferinţa părţilor, doamnelor şi domnilor colegi, de la Paris, se va stabili - aşa cum spuneau înalţi oficiali - viitorul planetei şi se va decide noua ordine mondială privind energia şi schimbările climatice. De ce România nu are o poziţie clară înaintea acestei reuniuni extrem de importante? Trist. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş vrea să ştiţi că avem în faţă o megatemă. Este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Europa în ansamblul ei şi suntem invitaţi la un proiect politic, care, în mod normal, trebuie să ne adune la aceeaşi masă toate formaţiunile, indiferent de culoarea lor, pentru că vizează direct securitatea naţională şi securitatea întregii Europe. Ca să aveţi o imagine clară a dimensiunii, o să vă spun că Uniunea Europeană plăteşte 406 miliarde de dolari în fiecare an factura energetică şi asta înseamnă 1,11 miliarde de dolari pe zi. În consecinţă, conflictul care a luat amploare în Orientul Mijlociu, focarele de conflict, peste care se suprapune cel dintre Rusia şi Ucraina, atrag atenţia asupra celei mai mari probleme a Uniunii Europene, respectiv creşterea dependenţei de materia primă de import şi imposibilitatea accesului la ea. În momentul în care Uniunea Europeană are astăzi o dependenţă de aproape 60%, 56,7, de materie primă energetică din import, a vorbi despre securitate este o poveste. Cu alte cuvinte, stimaţi colegi, prin această uniune energetică, Uniunea Europeană doreşte, în primul rând, să aibă o voce unică; în al doilea rând, vrea să-şi stabilească şi să-şi redeseneze politicile energetice adaptate la aceste provocări; şi trei, stabileşte o ordine de priorităţi. Şi spune aşa: în primul rând interconectarea sistemelor naţionale de transport pentru a putea crea o piaţă regională şi apoi o piaţă europeană. De ce se doreşte acest lucru? Pentru că atunci când ai o piaţă regională, nu mai există spaţiu pentru joc politic în stabilirea preţului. Din păcate - şi de aceea este nevoie să fim la aceeaşi masă toţi -, în ciuda tuturor opiniilor exprimate până astăzi, avem următorul tip de reacţie dintre toate statele Uniunii Europene invitate să realizeze o piaţă unică, doar România, Ungaria, Slovacia, Cehia au dus la bun sfârşit acest proiect. Culmea, Germania, Austria, Franţa, Italia, Cehia, Slovacia au refuzat să ducă la bun sfârşit acest proiect. Mai mult, avem următorul tip de reacţie în Cehia şi Polonia: investesc în dispozitive deblocarea fluxului de curgere a energiei electrice dinspre Germania spre Polonia şi Cehia, ca urmare a variabilităţii surselor de energie regenerabilă în orele de vârf de consum. Adică avem taman pe dos intenţiile uniunii energetice europene de a duce la bun sfârşit aceste proiecte. Cu alte cuvinte, în situaţii speciale, situaţii de criză, cum este aceasta, la care se adaugă manipularea preţului petrolului, care a coborât cu 50 de dolari şi care aduce un impact direct asupra producătorilor de petrol de ordinul a 50% din P.I.B., deci state precum Iranul au impact 49, Rusia 50, Venezuela 50 ş.a.m.d., deci un impact uriaş asupra PIB-ului. În aceste condiţii, ne vedem obligaţi cu adevărat să fim la aceeaşi masă pentru a ne redefini proiectele regionale şi, în primul rând, cele de interconectare, a stabili ordinea de prioritate a realizării lor şi finanţarea acestora. Până atunci, fără a fi la aceeaşi masă, prin această uniune energetică, n-o să putem da soluţii acestor provocări. De aceea, acest proiect, stimaţi colegi, este un proiect care vizează, pe de o parte, supravieţuirea economiei româneşti, nivelul de suportabilitate pentru consumatorul român, dar vizează direct securitatea energetică a Uniunii Europene. De aceea, cred că avem pe masă un proiect politic, dacă vreţi, de ţară, pe masa tuturor partidelor politice la care ar trebui să fim cu toţii invitaţi şi să dăm soluţie, cât mai repede. Mulţumesc.
|
|
Domnul Antal István: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul UDMR a susţinut şi susţine în continuare adoptarea legii şi aşteptăm cu nerăbdare ca, într-adevăr, în sfârşit, să se facă acele legături şi cu conductele de gaze, şi cu linia electrică cu ţările Europei Centrale. Aşa cum v-a explicat domnul preşedinte Iancu, în sfârşit, există o colaborare între Cehia, Slovacia, Ungaria şi România, dar pentru a fi implementată avem nevoie de finalizarea conductei Arad-Szeged, cu gaze, pentru că deocamdată nu este funcţională şi de cinci ani de zile s-a oprit linia electrică de la Oradea la Nadab pentru nişte probleme minore, din punctul meu de vedere, când ţara vecină are nevoie, pentru că e importator de energie electrică şi bineînţeles că importă de altundeva. Deci ar fi foarte bine ca aceste deziderate să fie realizate, pentru că, într-adevăr, mă leg de o singură frază, că noi suntem unicat, da, voce unică. Da, într-adevăr, dar până când, dacă - aşa cum a explicat şi domnul ministru Bode - dacă noi până în decembrie, până la Conferinţa de la Paris n-o să avem o strategie energetică clară şi foarte bine definită, o să avem din nou de suferit, pentru că avem impresia că noi singuri o să ne descurcăm. Nu de mult am dezbătut în comisie la noi şi am aprobat ordonanţa vizavi de Combinatul de Apă Grea de la Turnu Severin, situaţie deosebită, pentru că era o infrastructură foarte bine gândită pentru a susţine în primul rând cele cinci module care urmau să fie construite la Cernavodă, din care funcţionează două şi nu ştim încă dacă modulul trei sau patru va fi finalizat şi infrastructura acum este blocată, pentru că n-am avut timpul necesar sau voinţa politică necesară în ultimii ani de a finaliza acest lucru şi e mare nevoie să ştie lumea, în continuare, în următorii zece ani în ce direcţie ne îndreptăm. Deci avem o lege pentru energia regenerabilă cu biomasă şi cu tot ce avem la dispoziţie. Direcţia este asta sau continuăm să ne simţim bine ca voce unică că o să mai facem încă două module şi noi n-o să avem nevoie de nimeni, pentru că ne descurcăm singuri, aşa este, avem şi posibilitatea de a exporta, am spus-o de nenumărate ori. E nevoie urgentă de o strategie care, până la sfârşitul acestui an să fie elaborată, într-adevăr, în aşa fel încât această interconectare şi această voinţă a Uniunii, care este una inteligentă, să ne avantajeze. Vă mulţumesc.
|