Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.173/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2015

13. Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea alin. (5) al art. 529 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (PL-x 581/2015) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 581/2015

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

11. Proiectul de Lege privind modificarea alin.(5) al art.529 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - PL-x 581/2015, caracter ordinar.

Rog, din partea iniţiatorilor, dacă doreşte să intervină cineva?

Nu doreşte nimeni.

Îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie, Corneliu-Florin Buicu, de la Mureş, da?

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere favorabil al Ministerului Sănătăţii, cu observaţiile şi propunerile acestora.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin.(5) al art.529 din Legea nr.95, în sensul reglementării numărului de mandate în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti.

Membrii comisiei au examinat proiectul. Au participat 15 deputaţi din totalul de 19.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege, cu amendamentul redat în anexa la raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

La dezbateri generale, Grupul parlamentar al PNL. Domnul Crăciunescu. Vă rog, domnule deputat, 3 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege reglementează alegerea conducerii Colegiului Medicilor Dentişti la nivel teritorial şi naţional şi se referă la numărul de mandate pe care-l pot deţine cei care sunt în conducere la aceste nivele.

Actuala lege prevede că cei din conducere nu pot avea decât maximum două mandate. Noua iniţiativă legislativă propune ca ei să nu poată deţine aceleaşi funcţii în două mandate, şi acest lucru se explică prin faptul că, dacă preşedintele, vicepreşedintele, secretarul Biroului naţional sau Biroului judeţean executiv au avut o activitate corespunzătoare sau în interesul colegilor şi cu rezultate bune, să poată candida pe alte funcţii în afara celor două mandate, cât au fost preşedinţi sau vicepreşedinţi.

Grupul Partidului Naţional Liberal va vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt intervenţii.

Mergem la raport.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt.

Articolul unic. Observaţii? Nu.

Art.529 alin.(5). Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Rămâne la votul final, caracter ordinar.