|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Apreciem ca bună soluţia care a fost găsită, în sensul că a se înfiinţa astfel de centre de formare continuă în limba minorităţilor naţionale o să contribuie la creşterea calităţii învăţământului de această factură. Faptul că se foloseşte pluralul e interesant, în sensul că în momentul de faţă există un singur astfel de centru - cel pentru formare în limba germană, de la Mediaş. Asta înseamnă că putem de acum să salutăm înfiinţarea unor noi astfel de centre. Vreau să spun că acela de la Mediaş e un exemplu de bună practică. La iniţiativa minorităţii germane, cu sprijinul Guvernului României şi cel al Republicii Federale Germania, s-a creat cu mulţi ani în urmă acest centru - deja sunt 20. A dat rezultate foarte bune, aşa că nu putem decât să recomandăm ca acest exemplu de bună practică să se multiplice. Pe de altă parte, insistăm asupra faptului că această entitate cu personalitate juridică se află direct în subordinea Ministerului Educaţiei şi, în consecinţă, nu va putea să fie, ştiu şi eu, adus într-o altă construcţie administrativă, împreună cu alţii, în subordinea altora, pentru că face obiectul tratatului bilateral dintre cele două ţări, deci trebuie să rămână o entitate cu personalitate juridică de sine stătătoare. Pe de altă parte, în chestiunea legată de formarea duală. Aici, dincolo de faptul că e bizar să vorbim de formare duală făcută de stat. Dual tocmai asta înseamnă, că alte entităţi, nu statul, se ocupă de asta. Dar mai bine aşa decât nimic. E o soluţie bună pentru rezolvarea parţială a deficitului de forţă de muncă calificată. Tocmai ce am înfiinţat prin lege un centru naţional în subordinea prim-ministrului. În consecinţă, e bine să rămână acolo, să nu-l mutăm iarăşi la Ministerul Educaţiei, cunoscând de altfel aversiunea Ministerului Educaţiei pentru această formare profesională. Nu are rost să insistăm, ştim şi cine e de vină pentru asta. Aşa că, cu atât mai mult, salutăm faptul să rămână în subordinea prim-ministrului, deşi, sigur, naşte discuţii referitoare la dubla subordonare, ingerinţă a unora în treaba celorlalţi, chestiuni legate de acreditare şi aşa mai departe, amănunte care însă trebuie rezolvate prin legislaţia subsecventă. În consecinţă, trăgând linie, vom vota în favoarea acestui proiect. Vă mulţumesc frumos.
|