|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, în vederea reexaminării actului normativ, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 406 din 15 iunie 2016. Această lege, adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României, la data de 12 martie 2016. În temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României a trimis în data de 30 martie 2016 o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la anumite prevederi ale actului normativ. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat cererea de reexaminare şi a respins legea. Comisiile au reexaminat actul normativ, după cum urmează: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului în şedinţa din data de 13 iunie, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în şedinţa din 23 octombrie 2018 şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017. În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea cererii de reexaminare şi respingerea actului normativ. În raport cu obiectul şi conţinutul său, actul normativ face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|