Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 3 mai 2022
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 3 mai 2022
 |
13. |
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind constituirea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale. |
 |
| |
Domnul Vasile-Daniel Suciu: |
| |
................................................ |
|
12. Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale. Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat. Vă informez că mai avem de primit propuneri privind componenţa nominală, iar pe cei care nu au făcut aceste propuneri în cadrul şedinţei de Birou permanent reunit sau nu au depus, îi invit să facă propuneri. În regulă. Trecem la dezbateri pe articole şi anexă. Dacă la titlu există obiecţii. Nu sunt. Adoptat. La preambul? Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. La art.2? Nu. Adoptat. La art.3? Adoptat. 4? Adoptat. La art.5? Adoptat. Anexa cu componenţa nominală va fi completată... Vă rog, domnule Moşteanu.
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu: Mulţumesc. O intervenţie scurtă, la dezbateri, pe acest punct. USR va vota înfiinţarea acestei comisii. În Biroul permanent de astăzi... în Birourile permanente reunite ne-am abţinut pentru că primisem hotărârea cu câteva minute înainte de începerea şedinţei. USR susţine un control civil, corect al serviciilor. Cred că această comisie ar putea ajuta ca, în sfârşit, după atâţia ani, să avem un control real al serviciilor de apărare şi să nu mai vedem că non-civilii îi controlează pe civili. Mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Şi eu vă mulţumesc. Menţionez că anexa cuprinzând componenţa nominală va fi completată după ce toate grupurile vor face propuneri. Dacă nu mai sunt obiecţii, adoptat. Vă rog să vă pregătiţi pentru vot. Proiectul de hotărâre în ansamblul său, vă rog să votaţi.
|
|
Cu 347 de voturi pentru, 15 contra, 3 abţineri, hotărârea a fost adoptată.
|