Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.106/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2003
![]() |
14. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind condiţiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură şi silvicultură (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 689/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege privind condiţiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură şi silvicultură. Dacă din partea iniţiatorilor? Da, poftiţi. Vă rog, luaţi cuvântul, vă spuneţi numele şi funcţia. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mă numesc Pete Ştefan, sunt senator. Sunt unul dintre cei cinci iniţiatori. Propunerea noastră legislativă se referă la stabilirea obiectivelor pentru care se poate acorda sprijin financiar în agricultură, activităţile şi elementele care pot fi sprijinite, se referă la natura sprijinului, care poate fi rambursabil şi nerambursabil. Se stabilesc, pe lângă scopurile economice pentru care se acordă sprijin financiar, şi reglementările vizavi de acordarea sprijinului, relaţia între autorităţi şi persoanele fizice şi juridice care sunt beneficiarii sprijinului, obligaţiile, drepturile acestora. În propunerea legislativă se stabileşte şi autoritatea care este însărcinată cu acordarea sprijinului financiar şi totodată se defineşte şi rolul sferei civile vizavi de autorităţi şi solicitanţii sprijinului financiar. În Camera Deputaţilor, în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice s-a ţinut cont din partea iniţiatorilor de amendamentele propuse de domnii deputaţi şi au şi fost acceptate din partea iniţiatorilor. Totodată, s-a ţinut cont şi de amendamentele propuse din partea Guvernului, Consiliului Legislativ şi Oficiului Concurenţei. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Din partea comisiei seizate în fond? Poftiţi, domnule preşedinte. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, La rediscutarea proiectului au participat ca invitaţi, în conformitate cu prevederile art.51-52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Gheorghe Predilă, director general în Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, şi domnul Victor Ciuciu, şef serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor. Cu această ocazie, s-a remarcat şi s-a subliniat că sprijinul acordat va fi, în principal, pentru susţinerea producţiei agricole şi silvice, promovarea produselor agricole, investiţii agricole, protecţia şi exploatarea pădurilor, protecţia terenurilor agricole, menţinerea şi perpetuarea fondului genetic, vegetal şi zootehnic, susţinerea activităţii în piscicultură, exploatarea în gestionarea fondurilor cinegetice, informatică agricolă, ferme experimentale şi practică profesională. La lucrările comisiei au fost prezenţi 32 deputaţi, membri ai comisiei, în urma reanalizării proiectului de lege sus-menţionat în şedinţa din 3 iunie 2003, comisia a hotărât cu unanimitate de voturi menţinerea raportului iniţial, transmis plenului cu adresa nr.24/92 din 05.03.2003. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Da, poftiţi, domnule deputat, din partea PRM. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În istoria post-decembristă a României, actualul guvern a repartizat agriculturii cele mai mici sume de la bugetul de stat. Culmea cinismului, astăzi ne este supus atenţiei un proiect de lege privind acordarea sprijinului financiar în agricultură şi silvicultură, fără să se ţină cont că sumele repartizate cu această destinaţie au fost în ultimii 3 ani aproape nesemnificative, în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană din care vrem să facem parte în viitorul apropiat. La art.1 se menţionează că sprijinul se acordă în limita resurselor financiare alocate prin Legea bugetului de stat, în loc să se precizeze că va avea o valoare anuală de minimum un miliard de euro, de exemplu. În orice caz, poveştile nu pot înlocui banii. De ce zic poveşti? Deoarece, în continuare, sunt înşiruite o serie de generalităţi care ar putea fi incluse în textul unor norme metodologice, nicidecum să constituie articole de lege. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, deci sunteţi împotriva proiectului. Alte grupuri parlamentare? Da, poftiţi, din partea PSD, domnule Nicolescu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Cu respectul pe care îl port domnului coleg, aşa este, agricultura din 1990 până acum n-a primit cât trebuie, pentru că nici n-au fost fonduri suficiente ca să primească cât ar trebui. Această expresie "repartizat în limita surselor alocate" este clar, nu poţi să repartizezi mai mult decât ai, în condiţiile în care spui un miliard, tot nu este suficient. Că ar trebui să alocăm mai mult, şi lucrul acesta va depinde foarte mult de modul cum vom dezvolta agricultura, vom crea resurse în domeniul respectiv şi, într-adevăr, în cei 2 ani pe care îi parcurgem, 2002-2003, nici condiţia climatică nu ne-a ajutat ca să putem obţine rezultatele care să ne permită resurse mai mari în agricultură. Efortul care s-a făcut şi se face în continuare este apreciabil, în limita resurselor alocate. De aceea, revenind la proiectul de lege pe care îl discutăm, trebuie să apreciem că el se doreşte a fi un proiect care să cuprindă principii de bază şi să fie valabile apoi, să putem încadra acţiuni financiare orientate pe agricultură, în acest cadru general de funcţionalitate, valabil pentru orice guvernare şi valabil pentru dezvoltarea agriculturii în continuare. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da şi eu vă mulţumesc. Dacă alte grupuri parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Da, poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege pe care l-au iniţiat domnii senatori e bine venit şi Grupul parlamentar al UDMR îl susţine, pentru că pe lângă creditul agricol va fi o lege prin care agricultorii pot fi sprijiniţi, numai voinţă politică trebuie să existe şi bineînţeles buget pentru Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, şi dorim, în 2004, aceste sume să fie cuprinse în bugetul agriculturii şi atunci, pe baza acestei legi, să se poată distribui la agricultori. Deci suntem pentru această iniţiativă. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Alte grupuri parlamentare? Nu. Începem dezbaterile. O să urmăm textul raportului. Titlul legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.1, vă rog să priviţi la poz.1 din raport. Este o anumită modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.2. Sunt obiecţiuni? Poftiţi, domnule Brudaşcu. |
|
Domnule preşedinte, Eu înţeleg că iniţiatorii acestei generoase propuneri legislative doresc să sprijine agricultura, dar dacă doresc cu adevărat, de ce pun peste tot "se poate"? De ce nu spun clar "se acordă". Deci, eu propun eliminarea de pe parcursul acestei legi a acestui dubitativ "se poate" care lasă la discreţia oricărui şef sau şefuţ dintr-un nivel de decizie centrală sau judeţeană posibilitatea acordării acestor ajutoare. Prin urmare, consider că este mai în concordanţă cu interesul de sprijinire, declarat teoretic, a agriculturii, eliminarea acestui "se poate", rămânând articolul în formularea următoare: "În vederea susţinerii activităţilor din agricultură şi silvicultură, sprijinul financiar se acordă pentru..." şi se enumeră pentru ce cazuri. La lit.a) daţi-mi voie, din punct de vedere gramatical, să atrag atenţia respectuos colegilor că este vorba de "...cheltuielile de producţie ale producătorilor", şi nu "a producătorilor", pentru că nu producţia este a producătorilor, ci cheltuielile sunt ale lor. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Cred că în ceea ce priveşte "ale" suntem cu toţii de acord, în ceea ce priveşte cealaltă propunere, iniţiatorul întâi. Nu este de acord şi să ne explicaţi de ce. Presupun pentru faptul că nu este prevăzută o sumă concretă. |
|
La elaborarea proiectului s-a ţinut cont de un principiu. Şi anume, de faptul că nu se pot angaja într-un an resurse financiare care privesc anii următori, care privesc viitorul acelui buget care încă n-a fost aprobat, care privesc un viitor în care nu ştim care va fi bugetul alocat şi aprobat pentru această destinaţie a agriculturii. Legea este lege-cadru. Deci nu este un proiect care punctual alocă suma pentru anumite destinaţii, este o lege-cadru unde în acest cadru există şi o anexă în structura proiectului, se spun acele activităţi, acele cheltuieli, venituri care pot fi sprijinite prin această lege-cadru, lăsând Guvernului să facă politica agricolă şi să aleagă priorităţile pe care şi le doreşte în fiecare an. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Dan Brudaşcu, nu sunteţi de acord, dar nici să insistaţi prea mult nu puteţi, pentru că nu aţi depus nici un amendament. |
|
Domnule preşedinte, nu am depus nici un amendament, dar vreau să-i atrag atenţia iniţiatorului că tot aşa se anulează efectul Legii nr.33/1996 unde se precizează clar un principiu - 50% din valoarea masei lemnoase, 50% din valoarea transportului pe CFR. Şi, atunci, de ce se angajează viitorul printr-o lege şi, aici, unde e vorba de un principiu, nu se poate angaja viitorul? Deci, ori suntem consecvenţi, ori nu suntem consecvenţi, şi atunci facem lucruri doar de dragul de a ni le nota la sindicat că am mai făcut încă ceva. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, nu la sindicat... în altă parte. Aţi ascultat obiecţia domnului Brudaşcu, supun votului dumneavoastră art.2, în formularea comisiei, cu acea modificare pur gramaticală. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 26 de voturi contra. S-a adoptat în formularea comisiei. Art.3, vă rog să priviţi la pct.3 al raportului. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat art.3. Art.4. Se propun nişte eliminări. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei. Art.5 se elimină şi el. Sunt obiecţii? Nu sunt. Art.6 devine art.4. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptată această variantă. Art.7, care devine art.5, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.8, care devine art.6, are nişte modificări la poz.9 din raport. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptată această formulare a comisiei. Art.9 devine art.7. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.10 devine art.8. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.11 se elimină. Vă rog să priviţi la poz.12 din raport. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Art.12 devine art.9. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.13 devine art.10. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.14 devine art.11. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.15, care devine art.12, are nişte modificări. Vă rog să priviţi la poz.16 din raport. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Art.16 devine art.13. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.17 devine art.14. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.18, care devine art.15, are nişte modificări, vă rog să priviţi la pct.19. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.19 devine art.16. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.20, care devine art.17 prin renumerotare. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.21, care devine art.18, are nişte modificări pe care le găsiţi la pct.22 al raportului. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.22, care devine art.19, are modificări prevăzute în raport la poz.23. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.23 devine art.20. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.24, care devine art.21, are prevăzute modificări la poz.25 din raport. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.25 devine art.22. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.26 devine art.23. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.27 devine art.24. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.28 devine art.25. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.29 devine art.26. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.30 devine art.27. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Art.31 devine art. 28. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.32 devine art.29. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.33 devine art.30. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.34 devine art.31. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat. Art.35 devine 32. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat. Anexa este modificată, aşa cum e prezentată în raport. Dacă sunt obiecţii la anexă? Nu sunt. Adoptată. Am parcurs întregul proiect de lege, va fi supus votului final mâine, în şedinţă specială de vot. |


