|
Domnul Dan Ion Gherguţ (vicepreşedinte, Institutul Naţional de Statistică): Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă numesc Dan Gherguţ, sunt vicepreşedinte la Institutul Naţional de Statistică, sunt prezent aici în locul domnului preşedinte Voineagu care se află în aceste zile la reuniunea Comitetului pentru Programul statistic al Comisiei Europene. Proiectul de lege supus dezbaterii dumneavoastră prevede modificarea structurii de conducere a Institutului Naţional de Statistică şi această modificare este motivată de rolul Institutului Naţional de Statistică de coordonare a sistemului statisticii oficiale din România, ceea ce presupune un efort considerabil de coordonare interinstituţională între institut, ministere, alte autorităţi ale administraţiei publice şi Banca Naţională a României; stabilirea unui cadru organizatoric care să permită susţinerea procesului de integrare cu date şi informaţii statistice relevante şi compatibile cu normele şi standardele europene. De asemenea, această structură susţine, sprijină armonizarea cu sistemul statistic european, prin implementarea completă a acquis-ului comunitar în domeniul statisticii, până la data aderării. În acest context, sarcinile sistemului statistic naţional şi implicit ale Institutului Naţional de Statistică s-au amplificat continuu, ceea ce face necesară asigurarea unui management eficient şi eficace pentru punerea în practică a metodologiilor statistice şi a procedurilor de lucru compatibile cu cele utilizate în ţările membre ale Uniunii Europene. De asemenea, acestea trebuie să fie în concordanţă cu diversitatea şi complexitatea tot mai mare a obiectivelor cuprinse în directivele Consiliului Europei şi în regulamentele Comisiei Europene. Această structură supusă dezbaterii dumneavoastră este complet compatibilă cu cele ale institutelor naţionale de statistică din ţările membre ale Uniunii Europene, iar cei trei vicepreşedinţi asistă preşedintele în coordonarea celor trei pilon ai statisticii: statistica macroeconomică, împreună cu integrarea europeană, statistica economică şi socială, mai precis producerea indicatorilor pe termen scurt, şi nu în ultimul rând infrastructura statistică. Având în vedere cele de mai sus, propunem Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele prezentate. Vă mulţumesc.
|