|
Domnul Vasile Puşcaş: Domnule preşedinte, Era vorba de câteva amendamente aduse la legea pe care aţi anunţat-o, în vederea clarificării şi a aducerii la un statut unitar a terminologiei din legislaţie, deoarece există o cazuistică foarte numeroasă de interpretare şi rezolvare foarte diferită în instanţă. Ca atare, Guvernul a venit într-o postură foarte ciudată, de-a dreptul hilară, spunând că aceste cazuri se vor rezolva în justiţie, dar ele n-au fost rezolvate în justiţie, pe când este absolut obligatoriu să se clarifice această terminologie din 1990, care nu mai este, la ora actuală, funcţională. Ca atare, multe cazuri sunt deja la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi se rezolvă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Dacă noi nu vrem să facem o clarificare a legislaţiei din 1990, aceasta înseamnă că noi incităm, de fapt, la o injustiţie şi la transmiterea spre Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cazuisticii noastre. Aceasta era materia acestei propuneri, iar faptul că a fost respinsă ne arată cât se poate de clar modul în care se interpretează şi se judecă la noi adevărata justiţie. Mulţumesc.
|