|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Convenţia supusă ratificării se constituie într-un instrument juridic internaţional care se concentrează pe drepturile fundamentale ale victimelor traficului şi care stabileşte un mecanism de combatere a acestui trafic. Acest document juridic internaţional cuprinde dispoziţii referitoare la: obiectivele şi domeniul de aplicarea a convenţiei, prevenirea traficului de fiinţe umane şi măsurile care vizează descurajarea cererii, măsuri pentru protecţia şi promovarea drepturilor victimelor, cadrul juridic în domeniul dreptului penal material, modul de efectuare a investigaţiilor, al urmăririi şi aspecte procedurale, cooperarea internaţională şi cooperarea cu societatea civilă. Având în vedere toate aceste aspecte, vă adresez rugămintea să aprobaţi proiectul de act normativ în forma prezentată. Vă mulţumesc foarte mult.
|