Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2012

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea lit.b) alin.(3) al art.30 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (PL-x 596/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 596/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

32. Până una alta, trecem la proiectul de lege pentru modificarea literei b) alin.(3) al art.30 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Iniţiatorul? Nu doreşte să intervină.

Raportul comisiei? Comisia de apărare sau politică externă?

Bun, până se...

A, domnule preşedinte Korodi, bună dimineaţa!

Mă uitam după domnul Canacheu şi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Korodi Attila:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte, pentru aşteptare.

Stimaţi colegi,

Avem un raport, o să vă prezint în momentele următoare Raportul comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea lit.b) alin.(3) al art.3 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu unele observaţii şi propuneri, conform avizului nr.512 din 4 mai 2011.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat negativ proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.30 alin. (3) lit.b) din Legea nr.248/2005 în sensul creării posibilităţii ieşirii din România a cetăţenilor români minori pentru a participa la concursuri sau studii oficiale doar în baza unei dovezi în care însoţitorul va specifica perioada de desfăşurare a concursului sau, după caz, a studiilor, statul în care se va desfăşura respectivul concurs, studiu, fără a mai fi necesară dovada acordului părţilor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor şi opiniilor exprimate de invitaţi, membrii celor două comisii au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei iniţiative legislative.

Aş dori să vă precizez că la lucrările Comisiei pentru politică externă au fost prezenţi un număr de 22 de deputaţi din totalul de 23 ai comisiei, iar la şedinţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost 18 deputaţi din totalul de 22 de membri ai comisiei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Proiectul de lege merge către votul final.