| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
11. Ultimul proiect de lege, tot pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale. Înainte de a da cuvântul, dacă vrea iniţiatorul? Pe procedură, domnul deputat Cezar Preda. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.
|
|
Domnul Cezar-Florin Preda: Domnule preşedinte, pe procedură. Am o rugăminte: nu mai fiţi atât de selectiv în a întrerupe oamenii care vin la microfon. Primul care a jignit, într-adevăr, foarte mulţi colegi deputaţi a fost colegul nostru... colegul de la PSD, care a spus că niciunul de la Partidul Democrat Liberal nu are nicio legătură cu şcoala românească şi cu sistemul, ceea ce cred că este nepermis, iar dumneavoastră trebuia să fiţi omul, la funcţia pe care o aveţi, care să întrerupeţi o asemenea expunere. Vă mulţumesc. Scuzaţi-mă, condiţia era să fiţi şi atent! Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Aveţi dreptate, dar aţi fi fost de la început, de la ora... dacă eraţi de la ora 10,55 aici aţi fi văzut discursurile dinainte, care erau mult mai dure şi mai jignitoare. Aici aveţi dreptate şi de aia am şi dat cuvântul doamnei deputat în dreptul la replică. Şi sunt şi prezent, şi atent, domnule deputat. Mă bucur că sunteţi şi dumneavoastră prezent. Domnul Oajdea, iniţiatorul acestui proiect de lege. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Daniel Vasile Oajdea: Domnilor colegi, Legea pe care vreau să o susţin aici şi pe care am iniţiat-o se referă la reducerea numărului de ore obligatorii petrecute de elevi în sălile de clasă şi la reintroducerea manualelor unice. Concret, astăzi s-a ajuns în situaţia în care un elev de clasa a VII-a pleacă de la ora 7,00 dimineaţa, ca să ajungă la şcoală, să înceapă orele de la 8,00, şi stă la şcoală până la 3,00, ajunge la 4,00 acasă. Este normal, nu are când să mai înveţe, mi se pare absolut corect. De aceea, eu am propus, prin iniţiativa legislativă, ca elevii din clasele I-IV să petreacă maximum 4 ore pe zi obligatorii, cei din clasele V-VIII, maximum 5 ore pe zi obligatorii în şcoală şi cei din liceu, maximum 6. De ce? Foarte simplu. Şi profesorii spun că au nevoie să se pregătească pentru a doua zi şi e normal. Un elev nu trebuie şi el să se pregătească?! Pentru că dacă noi îl ţinem la şcoală peste 7 ore încontinuu şi-i predăm diverse discipline, trebuie să-i dăm şi timpul ca să înveţe pentru a doua zi. De aceea, cred că este absolut normal să limităm, prin lege, aceste ore petrecute obligatoriu de elevi la şcoală. Nu are legătură cu after-school, care este altceva. Tot în această iniţiativă legislativă am propus reintroducerea manualelor unice. Astăzi probabil mulţi dintre noi ştim că elevi de la aceeaşi specializare, fie că este vorba de licee şi aşa mai departe, lucrează după manuale diferite, multe dintre ele conţin greşeli, ştim cu toţii cum au fost aprobate. Mi se pare mult mai corect să avem manuale unice pentru fiecare profil în parte, la nivel naţional, astfel încât să fim siguri că sunt şi bune, şi am veni şi în întâmpinarea părinţilor. Să nu uităm că sunt părinţi care au mai mulţi copii, unul e într-o clasă, urmează celălalt, chiar dacă e la acelaşi liceu trebuie să cumpere alt manual care are un conţinut diferit. De aceea, cred că având în vedere şi faptul că evaluările sunt unice la nivel naţional, iar copiii învaţă după cărţi diferite, de multe ori cu greşeli, cred că s-ar impune revenirea la manualele unice, pe care să le stabilească, evident, Ministerul Educaţiei, printr-o comisie de specialitate, care să fie corectate, să nu mai conţină erori. Şi cred că astfel am avea şi rezultate mult mai bune la învăţătură pentru copii. De aceea, vă rog să susţineţi această iniţiativă legislativă, că o consider bună şi cu un rol important în procesul de învăţare. Vă mulţumesc foarte mult.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc. Preşedintele comisiei, raportul, vă rog frumos. Raportul comisiei. Măcar dezbateri generale.
|
|
Domnul Angel Tîlvăr: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit, spre dezbatere în fond, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011. Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.1, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea reglementării numărului maxim de ore pe săptămână pentru fiecare an de studiu în învăţământul secundar, gimnazial şi liceal, precum şi reintroducerea în sistemul de învăţământ a manualelor unice pentru fiecare profil în parte. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţele din 11 martie 2014, comisia a propus respingerea propunerii legislative. Nu mai citesc motivele, pentru că probabil la dezbaterile generale vor fi invocate de vorbitori. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnul deputat Zlati, la dezbateri generale, domnul Pambuccian, după care doamna deputat Turcan şi încheiem lista.
|
|
Domnul Radu Zlati: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ideea manualelor alternative este una dintre puţinele idei pe care o consider ca bun câştigat în lungul proces de reformă a învăţământului românesc. Deşi iniţiativa cuprinde şi elemente pozitive, fie şi numai această prevedere, de reintroducere a manualului unic, ne face pe noi, Grupul parlamentar liberal, să ne abţinem de la a vota această propunere legislativă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc foarte mult. Vă reamintesc că, totuşi, raportul comisiei este de respingere a iniţiativei. Domnul deputat Pambuccian.
|
|
Domnul Varujan Pambuccian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am să fac câteva consideraţii care par poate mai puţin legate de subiect, dar sunt extrem de legate. Sistemul de învăţământ în lume astăzi este probabil sistemul aflat în cea mai mare criză. El s-a cristalizat cu mult timp înainte în forma pe care o avem acum, la începutul primei revoluţii industriale, şi aveau un unic scop: să creeze un om pe modelul cel mai de succes al momentului - care era fabrica. Din păcate, de atunci a trecut mult timp, suntem în momentul celei de-a treia revoluţii industriale, în care accentul nu se mai pune pe un om capabil să facă procese repetitive întocmai şi la timp pe tot cuprinsul vieţii, şi exact elementele care-l structurau pe el, pe sistemul de învăţământ, ca pe o fabrică, sunt elementele care acum nu mai au nicio legătură cu lumea în care trăim. O reîntoarcere la acest model, după ce am făcut paşi timizi, după ce va trece mult timp până când vom avea curajul să ajungem la diversitate curriculară, la destructurarea sistemului actual, la liberalizarea lui, mi se pare o mare eroare, şi nu cred că e bine să o facem. Grupul nostru parlamentar nu va vota acest proiect. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Doamna deputat Turcan.
|
|
Doamna Raluca Turcan: Domnule preşedinte, Dragi colegi, Eu nu cred că sistemul din România naşte tâmpiţi. Dimpotrivă! Eu cred că sistemul de educaţie din România generează copii cu abilităţi mult mai ridicate decât copiii din alte ţări. Problema este că aceste abilităţi nu sunt corelate cu piaţa muncii. Problema este că profesorii din România nu sunt stimulaţi să performeze şi nu există o evaluare a performanţelor astfel încât să se acorde stimularea. Sistemul de educaţie are multe hibe, dar nu-l denigraţi, că nu merită această denigrare. Pe fond, această iniţiativă este greşită. Şi Partidul Democrat Liberal nu susţine această iniţiativă. Pentru că nu putem încuraja scăderea orelor de studiu în România în condiţiile în care România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană ca număr de ore de studiu într-un an. În Marea Britanie, unde sunt 190 de ore de studiu pe an, dezbaterea este să crească numărul de ore de studiu, să ne apropiem de numărul de ore de muncă al celor din partea asiatică a lumii, care în momentul în care intră în şcoală, au un IQ cu 10% mai mic decât IQ-ul copiilor europeni, însă după ce termină patru ani de şcoală, ajung să fie peste performanţa, peste media de inteligenţă a copiilor din Uniunea Europeană. Şi asta se datorează muncii. Deci, cred că România are nevoie de mai multe ore de studiu, însă, are nevoie să i se fixeze un obiectiv. Şi obiectivul este ca atunci când termini să ai abilităţi care să fie corelate cu cerinţele pieţii muncii. Dezbaterea este mult mai amplă şi sper ca în Parlamentul României să participăm vreodată la dezbaterea anuală care, prin Legea educaţiei naţionale, obligă ministerul să prezinte un raport de activitate, o strategie pentru creşterea performanţei. Vreau să vă spun că de când aţi preluat guvernarea n-a existat o astfel de dezbatere în Parlament, testarea învăţământului românesc pe soluţiile pentru creşterea performanţei învăţământului românesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc. În încheiere, domnul deputat Oajdea.
|
|
Domnul Daniel Vasile Oajdea: Domnilor colegi, Nu am putut să mă abţin. Deci, când aud că 7 ore pe zi pentru un copil, 7 ore de curs e puţin, în condiţiile în care şi când munceşti e limitat la 8 ore pe zi, mi se pare o aberaţie care poate fi rostită de la tribuna Parlamentului. Haideţi să le punem 12 ore pe zi la copii, s-o mulţumesc pe colega, să înveţe, să le predăm 12 ore încontinuu, şi după aia o să avem un învăţământ performant, de top, susţinut de PDL. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Dragi colegi, Vă reamintesc că raportul comisiei sesizate în fond propune respingerea acestei iniţiative legislative. Conform art.104 din regulament, nefiind amendamente, merge la votul final. Are caracter organic. Aici se închide ziua noastră de dezbateri. În cinci minute ne revedem pentru votul final. Vă reamintesc de şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi cu membrii Biroului permanent. După aceea, Birou permanent, urmând să mergem şi la Biroul permanent reunit de la ora 14, cum aţi primit pe SMS.
|