|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acest raport are mai multe probleme. Una. După informaţiile noastre, un amendament care a fost adoptat în comisie apare ca unul respins. Se referă la statutul bonelor care, conform acestui amendament, ca în întreaga noastră legislatură, se adoptă printr-o lege, nu printr-o hotărâre de guvern. Iar cealaltă problemă este că are... conţine nişte elemente de împiedicare de a fi bonă cineva chiar exagerate, inclusiv de a locui împreună cu cineva care a suferit o condamnare penală, de exemplu, a avut un accident grav de circulaţie, nu mai poate fi bonă. Ca atare, solicităm retrimiterea la comisie a acestei legi importante, zicem noi, pentru a corecta aceste greşeli.
|