| |
Domnul Miron Tudor Mitrea: |
| |
................................................ |
|
Ne-a venit raportul înlocuitor la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Iniţiatorul? Guvernul României, doamna... era să zic colegă, de când lucrăm împreună. Aveţi microfonul, vă rog.
|
|
Doamna Irina Alexe (secretar general adjunct, Ministerul Afacerilor Interne): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă mulţumesc pentru că aţi fost de acord să procedăm aşa. Prin măsurile propuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 se vizează pe de o parte salarizarea personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a personalului aeronautic participant la misiuni în străinătate, astfel încât să fie eliminate neconcordanţele cu privire la baza de calcul a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută, respectiv salariul lunar brut, se creează posibilitatea de a stabili prin norme proprii ale ordonatorului principal de credite cuantumul sporului acordat personalului care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale şi, de asemenea, se creează posibilitatea plăţii unei majorări de 75% din solda sau salariul de funcţie, respectiv salariul de bază, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează pentru personalul din structurile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Vă rugăm să fiţi de acord cu adoptarea proiectului în forma propusă de cele două comisii şi vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc. Domnul Iordache, preşedintele Comisiei pentru muncă. Aveţi microfonul, domnule deputat.
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dau citire raportului înlocuitor al celor două comisii: Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Noi am ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Toate au dat un aviz favorabil. Proiectul de lege a fost adoptat de către Senat. Face parte din categoria legilor ordinare. În urma dezbaterilor, în cele două comisii, vă rog să supuneţi plenului spre adoptare proiectul de lege cu amendamentele prezentate în prezenta anexă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Vă rog, domnule Pâslaru. Domnule deputat Pâslaru, aveţi microfonul.
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, având importanţa lui. Mulţumesc mult.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat, PNL, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Mihăiţă Calimente: Având în vedere importanţa acestui proiect de lege şi pe lângă importanţa lui şi faptul că restabilim un lucru normal, pentru că în loc de plată, aceşti oameni primeau zeci de zile sau sute de zile de compensare şi niciodată nu reuşeau să efectueze aceste zile de concediu, Grupul Partidului Naţional Liberal va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai există alte intervenţii ale vreunui grup parlamentar? Domnul Árpád. Domnule deputat Árpád, aveţi microfonul, stimate coleg.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Noi suntem pentru ca toţi cei care lucrează în astfel de situaţii să primească aceeaşi sumă de bani. Deci, nu avem nimic împotrivă ca aceste categorii să primească aceste indemnizaţii în plus. Ar fi fost bine să votaţi şi pentru medici şi pentru alte categorii. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc. Dacă există alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Înţeleg că nu. Intrăm la dezbaterea pe articole. Citim pe raportul cu amendamente admise. Nr.crt.1 nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.2 text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.3, 4 nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.5. Text nou. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.6 nemodificat. Există intervenţii? Nu. Rămâne textul original. Se pare că astea sunt toate articolele pe care le are proiectul de lege. A fost adoptată legea pe articole, urmează s-o trimitem pentru mâine la votul final. Vă rog, secretariatul, să fie nr.2 pe ordinea de zi mâine la votul final.
|