Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2015

14. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor. (Pl-x 440/2013) (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 440/2013

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

44. Următoarea, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor.

Dacă din partea iniţiatorilor ia cineva cuvântul? Nu.

În aceste condiţii, îl invit pe domnul deputat Dragoş Zisopol, vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, să prezinte raportul comun din partea Comisiei pentru muncă şi Comisiei pentru învăţământ.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, prin adresa Pl-x 440/2013 din 23 aprilie 2014, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport. În urma reevaluării şi reexaminării, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, menţinerea soluţiei iniţiale, de respingere a propunerii legislative, exprimată în raportul comun depus cu nr.4c-9/268, respectiv 4c-7/621, în data de 5 februarie 2014, din mai multe considerente.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare, la dezbateri generale, vrea să ia cineva cuvântul? Nu vrea să ia nimeni cuvântul.

În aceste condiţii, iniţiativa rămâne pentru şedinţa de vot final. Are un caracter ordinar.