| |
Domnul Florin Iordache: |
| |
................................................ |
|
17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, PL-x 283/2015. Are caracter organic. Guvernul. Domnul secretar de stat.
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificări în principal de natură tehnică şi de mecanism pentru TVA, impozitul pe venit şi asigurări sociale de sănătate. Dintre prevederile cele mai importante menţionăm că în cazul persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat, veniturile devin, aşa cum era şi normal, venituri scutite, în loc de venituri neimpozabile. De asemenea, se introduc prevederi din care să rezulte că în cazul contribuabililor, persoane fizice cu handicap grav sau accentuat, care realizează venituri din activităţi independente, se menţin aceleaşi obligaţii ca şi pentru veniturile impozabile, însă nu se datorează plăţi anticipate de impozit. În acord cu conţinutul proiectului de lege şi în concordanţă cu raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, adresează rugămintea de a fi adoptat proiectul de lege în forma aprobată de Senat. Mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Îl invit pe domnul Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei pentru buget, să prezinte raportul. Vă rog, domnule deputat.
|
|
Domnul Viorel Ştefan: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru buget, finanţe a fost sesizată cu adresa PL-x nr.283 din 23 martie 2015 pentru dezbatere şi întocmirea raportului de fond în legătură cu prezentul proiect de lege. Conform prevederilor constituţionale şi ale Regulamentului Camerei, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul în 18 martie 2015. La dezbatere s-au avut în vedere avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi şi ale Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare. Proiectul are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri în vederea punerii de acord a prevederilor art. 55 alin. (4) lit. k) din Codul fiscal, cu Decizia Curţii Constituţionale care a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că veniturile realizate în mod individual din exercitarea unei profesii libere de către persoanele cu handicap grav sau accentuat nu sunt venituri impozabile în înţelesul impozitului pe venit. De asemenea, sunt prevăzute categoriile de persoane fizice care în prezent sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia, iar în domeniul TVA au fost repuse în vigoare prevederile cu privire la persoana obligată la plata taxei pentru achiziţiile intracomunitare. De asemenea, s-au introdus prevederi în acord cu situaţiile în care se anulează înregistrarea în scopuri TVA a persoanelor impozabile care nu au un comportament fiscal adecvat. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma aprobată de Senat. Mai fac menţiunea că în anexa la raport regăsiţi amendamentele respinse. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri generale, Grupul PNL. Domnul Ialomiţianu. Vă rog, domnule deputat. Două minute.
|
|
Domnul Gheorghe Ialomiţianu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul PNL din Camera Deputaţilor va vota în favoarea acestui proiect de lege. Are un lucru foarte bun: scutirea de la impozitare a veniturilor obţinute de persoanele cu handicap grav. E un lucru bun. Totdeauna PNL va vota pentru reducerea fiscalităţii. Să sperăm că actualul Guvern, dacă va mai fi şi la anul, va menţine această facilitate fiscală. De ce spun lucrul acesta? Pentru că nu şi-a făcut treaba. Nu a respectat Legea finanţelor publice şi Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Cele două legi spun foarte clar: atunci când vii cu o facilitate fiscală trebuie să calculezi impactul bugetar pe următorii cinci ani, pentru anul în curs şi în următorii cinci ani. Lucrul acesta Guvernul nu l-a făcut. Să sperăm că la buget o să fim grijulii şi această facilitate să fie aplicată şi în perioada următoare. Sigur, mai sunt şi o serie de neclarităţi în acest act normativ, legate de anularea dreptului de plătitor TVA pentru persoanele juridice. Să sperăm că în implementarea acestui act normativ nu se vor crea dureri de cap pentru anumiţi agenţi economici, mai ales pentru cei de bună-credinţă. Deci, PNL-ul va vota în favoarea acestui act normativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Domnul Niţă de la Braşov. Guvernul acesta va mai fi, cu siguranţă, domnule deputat. Da. Domnul Niţă de la Braşov.
|
|
Domnul Emil Niţă: Mulţumesc frumos. Mă bucură consensul pe acest proiect de lege, consensul braşovean, dar şi consensul general al Parlamentului României. Şi eu cred că justificarea este aceea că are la bază o hotărâre, o decizie a Curţii Constituţionale, nr. 681 din 2014. De aceea, eu cred că toţi trebuie să fim de acord că modificările făcute asupra impozitării veniturilor din profesiuni liberale a persoanelor cu handicap sever sau accentuat sunt foarte normale. Grupul Partidului Social Democrat din nou, repet, se bucură de consensul cu celelalte grupuri parlamentare şi vom vota acest proiect de lege.
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii? Nemaifiind alte intervenţii, sunt trei amendamente respinse. La primul amendament respins este vorba de art. I, pct. 1. Pe care-l susţineţi? Primul amendament se susţine? Domnule Horga, vă rog. Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
|
|
Domnul Vasile Horga: Amendamentul pe care l-am propus se referă la modificarea art. 11 alin. (13), în sensul că în formularea pe care ne-o propune Guvernul pentru agenţii economici... este foarte neclară această formulare. De aceea, eu am propus să spargem această propunere a Guvernului în două chestiuni foarte distincte. Prima este aceea a faptului că în momentul în care o firmă nu are drept să mai folosească înregistrarea în scopuri TVA, atunci trebuie să le interzicem clar faptul că ea mai facturează operaţiunile pe care în continuare le face cu TVA. Pentru că, dacă acest lucru nu-l facem, punem într-o situaţie ingrată o firmă care cumpără de la cel care nu mai are voie să facă operaţiuni cu TVA, iar firma respectivă nu are drept de deducere a TVA-ului deductibil. Asta înseamnă că acea firmă pierde automat 24% din operaţiunea pe care o face cu o firmă la care acest drept a fost luat. Pe lângă faptul că nici firma căreia i s-a anulat acest drept de înregistrare în scopuri TVA nu are drept de deducere pentru operaţiunile pe care le face cu alte firme din aval, statul, în acest fel, practic, se îmbogăţeşte fără just temei cu TVA-ul deductibil de la firma care cumpără de la această firmă şi de la firma care nu are dreptul de deducere în scopuri TVA. Numai în cazuri... a doua parte a amendamentului este că "numai în cazuri excepţionale această firmă căreia i s-a anulat acest drept poate să facă operaţiuni cu TVA, caz în care TVA-ul colectat trebuie să-l restituie statul. Mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul pe care comisia l-a respins, susţinut. Să înceapă votul.
|
|
Cu 66 de voturi împotrivă, 4 abţineri şi 50 de voturi pentru, amendamentul susţinut de domnul Horga a fost respins. Următorul amendament. La punctul 16. Dacă se susţine? Nu se susţine. Şi ultimul amendament respins. La punctul 18. Vă rog, domnule Horga. Procedură. Vă rog, domnule Neacşu.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Foarte scurt, domnule preşedinte. Am avut o discuţie cu colegii mei, liderii grupurilor parlamentare, şi am convenit ca, după finalizarea proiectelor legislative cu propunere de adoptare, să dezbatem, până la ora 13,00 şi proiecte legislative al căror raport de la comisie este de respingere. Am socotit necesară această informare pentru ca reprezentanţii Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul să poată invita reprezentanţii, în consecinţă, să aibă vreme să ajungă la şedinţă.
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule lider. Îl rog pe domnul Horga să susţină amendamentul de la punctul 18. Vă rog, domnule deputat.
|
|
Domnul Vasile Horga: Amendamentul se referă la modificarea art. 29620 din Codul fiscal, în sensul că plătitorii de impozite pe venituri, în speţă copiii până la 18 ani, elevii între 18 şi 26 de ani, dacă parcurg o şcoală sau o facultate, precum şi alte categorii de persoane sunt scutite de la plata impozitului pe veniturile obţinute. Eu propun de fapt, în amendamentul pe care l-am formulat, să înlocuim scutirea persoanelor cu scutirea veniturilor obţinute de către aceste persoane, pentru că altfel amestecăm lucrurile. În formularea Guvernului se susţine în prima parte că sunt scutite persoanele, dar în a doua parte, dacă acele persoane obţin venituri din salarii, din activităţi independente, din agricultură, silvicultură sau alte asemenea venituri, veniturile respective nu sunt scutite, pentru persoanele respective, de impozitul pe venituri. În formularea pe care am făcut-o lucrurile sunt clare, sunt categorii de venituri obţinute de categoriile respective de persoane, care nu intră sub incidenţa impozitului pe venituri. Mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Să înceapă votul.
|
|
Comisia a propus respingerea. Mulţumesc. Cu 65 de voturi împotrivă, 6 abţineri, 53 de voturi pentru, amendamentul a fost respins. Propunerea legislativă rămâne la votul final, are caracter organic.
|