|
13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, precum şi unele măsuri de corelare legislativă, PL-x 659/2015. Caracter ordinar. Dacă din partea iniţiatorilor, cine? Da, vă rog, Guvernul, v-am rugat. Doamnă secretar de stat, vă rog.
|
|
Doamna Sirma Caraman (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Principalul obiect de reglementare a acestei ordonanţe de urgenţă este modificarea Ordonanţei nr. 28 privind programul de dezvoltare locală în sensul transformării din program anual în program multianual şi alinierea cu prevederile Legii nr. 273, art. 34, prin care programele guvernamentale pentru obiective de investiţii ale autorităţilor locale să fie multianuale. Vă rugăm a adopta acest proiect de act normativ în forma adoptată de Comisia pentru administraţie publică. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Comisia pentru administraţie publică a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a proiectului de lege pentru aprobarea modificării Ordonanţei nr. 19/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, precum şi unele măsuri de corelare legislativă. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, avizul favorabil, cu amendament admis, al Comisiei pentru industrii şi servicii. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 7 octombrie 2015. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege prevede modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, Ordonanţa Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi Ordonanţa Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile. La lucrările comisiei au participat 20 de deputaţi din totalul de 22. Comisia propune plenului Camerei, cu unanimitate de voturi, adoptarea prezentului proiect de lege cu amendamentele admise. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Nu voiam să intervin, dar mi-am adus aminte de foarte multe obiective, chiar şi din colegiul meu, dar sunt foarte multe de la nivel naţional, care au fost începute datorită... sau, mai bine zis, din cauza acelor fragmentări anuale de program, pentru că programele nu puteau fi sau, mai bine zis, nu puteau fi finanţate investiţiile decât prin nişte sume alocate anual, contracte semnate cu valabilitate până la 31 decembrie. Ştim foarte bine că, în momentul în care pornim o investiţie în mediul urban sau rural - şi ne referim la tot ce înseamnă parte de modernizare a infrastructurii, educaţie etc. -, nu putem să nu vorbim despre orizontul de timp în care aceste investiţii să fie terminate. Şi vreau să vă spun că s-a instituit o practică înainte de 2012, înainte să vină Guvernul Ponta, dacă-mi aduc bine aminte, erau sute de obiective, pe vremea prim-ministrului Boc, care erau finanţate anual la simpla plăcere şi latitudinea celor care conduceau ministerele respective. Şi să nu uităm că aveam foarte multe obiective începute, foarte, foarte multe obiective începute şi finalizate în proporţie de 10-15-20% sau doar cu studiu de fezabilitate plătit sau doar cu licitaţia făcută şi fără să fie pornit proiectul. Acest lucru a generat, din 2012 până în 2015, o serie de mari probleme, pentru că, pe lângă noile obiective de investiţii care trebuiau preluate, mai erau 500 de obiective vechi începute şi într-un grad foarte mic de finalizare sau de nefinalizare. Şi iată că acum salutăm această gândire de a duce de la acest program de dezvoltare anual la un program de dezvoltare multianual, pentru că este normal că în momentul în care mă apuc de o investiţie să o şi termin, adică să mă gândesc că aloc banii pe mai mulţi ani, ca să pot s-o termin. Sigur, aici avem o contrazicere cu Legea bugetului, care spune că nu poţi decât pe anul în curs să faci estimări de surse bugetare ş.a.m.d. Ştiu, dar vorbim de modernizarea României, vorbim de dezvoltare durabilă, vorbim de dezvoltare pe termen lung. Nu putem să nu ne asumăm programe multianuale şi aici eu cred că ar trebui să venim... şi aici sper ca această ordonanţă să facă un pic de lumină în acest sens, pentru că altfel n-o să putem să finalizăm sutele de obiective care ştiţi bine că sunt deja începute de foarte, foarte mulţi ani şi neterminate. Să nu uităm, de asemenea, această contradicţie dintre finanţarea din bugetul local şi cofinanţarea de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării. Şi aici trebuie să fie făcută lumină, pentru că avem acea problemă în care un obiectiv... a fost semnat un contract de investiţie, şi ştiţi foarte bine la ce mă refer, în care administraţia locală şi-a asumat acea cofinanţare sau acea finanţare, începe obiectivul şi ulterior nu mai are bani să-l termine. Deci vom susţine această ordonanţă.
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Grupul PNL va vota această ordonanţă, dar vreau să subliniez câteva chestiuni. Sper ca această practică a fostului guvern de a băga modificarea mai multor acte normative într-un singur act normativ să înceteze, odată cu instalarea noului guvern. Pentru că, deşi avem o serie de observaţii majore, în special la Ordonanţa nr. 28, din cauza lipsei de transparenţă în alocarea fondurilor, am reţinut angajamentul viceprim-ministrului, noul ministru al administraţiei şi dezvoltării regionale, de a corecta Ordonanţa nr. 28, în direcţia unor alocări transparente. Ordonanţa aceasta, acest proiect de lege prevede şi alte lucruri importante, inclusiv stimularea accesării fondurilor europene. Numai şi numai din aceste considerente PNL-ul va vota, monitorizând în continuare guvernul ca angajamentele de la instalare să fie respectate. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu mulţumesc. Alte intervenţii dacă sunt? Nemaifiind alte intervenţii, mergem la amendamente. Sunt 18 amendamente admise. La titlul legii, observaţii? Nu. Adoptat. Articol unic, observaţii? Nu. Adoptat. De la 3 până la 10 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat. De la 10 până la 25, dacă sunt observaţii? Nu. 16-18, observaţii? Nu. Adoptat. Rămâne la votul final cu propunere de adoptare, caracter ordinar.
|