Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 22 iunie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 22 iunie 2016

14. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015. (PL-x 564/2015, L352/2015)
 
consulta fisa PL nr. 564/2015

 

Domnul Augustin Constantin Mitu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 13 al ordinii de zi, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a ne prezenta proiectul de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul György Attila:

Mulţumesc.

Proiectul de lege prevede majorarea veniturilor, precum şi a cheltuielilor bugetului general consolidat pe sold, cu suma de 4,46 miliarde de lei şi menţinerea deficitului bugetului general consolidat la valoarea de 13 miliarde de lei ca valoare nominală.

Susţinem raportul de admitere al celor două Comisii pentru buget.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Augustin Constantin Mitu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiilor pentru buget din cele două Camere ale Parlamentului.

Domnule deputat Niţă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niţă:

Raport comun la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor au fost sesizate pentru dezbatere în fond la proiectul de lege menţionat şi întocmirea unui raport comun.

Cele două comisii propun, spre dezbatere şi adoptare, plenului Parlamentului raportul comun de admitere şi proiectul de lege.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Augustin Constantin Mitu:

Mulţumim.

Sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii.

Vă supun votului proiectul de lege în ansamblul său.

Comisiile propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Mulţumesc.

307 voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă.

Cu majoritate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat.