Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2019

14. Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea art.61 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 688/2018). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 688/2018

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

121. Proiectul de Lege privind modificarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; PL-x 688/2018.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

Domnule Grosaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sistemul de asigurări sociale ale avocaţilor funcţionează încă din anul 1907, fiind instituit un sistem autonom şi unic pentru asigurările sociale şi pensii, care din anul 2016 a fost reglementat prin Legea nr. 72.

Propunerea legislativă vine să remedieze o situaţie existentă în cadrul Congresului avocaţilor, în sensul reprezentării inclusiv a Casei de Asigurări a Avocaţilor, de drept, cu un delegat ales care va fi stabilit de către organele de conducere ale Casei, în condiţiile în care supravegherea este de competenţa Congresului avocaţilor, iar statutul, hotărârile Consiliului şi bugetul Casei de Asigurări sunt supuse aprobării Congresului avocaţilor.

Având în vedere aceste considerente, consider oportun ca şi Legea profesiei de avocat va trebui să conţină prevederi legate de reprezentarea în cadrul Congresului avocaţilor a Casei de Asigurări a Avocaţilor.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Vă rog, din partea Comisiei juridice.

Vă rog, domnule Popa. Sunteţi şi iniţiator dumneavoastră.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind modificarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; PL-x 688/2018.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Guvernul a transmis un punct de vedere asupra iniţiativei legislative, în sensul că Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării acesteia.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prin adăugarea la categoriile de membri ai Congresului avocaţilor a unui delegat al Casei de Asigurări a Avocaţilor.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Intervenţii? Nu sunt intervenţii.

Rămâne la votul final, neavând amendamente.

Mai departe.