|
Domnul Ion Călin: Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, cu dezbatere şi avizare pe fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ avizează favorabil. Consiliul Economic şi Social avizează, de asemenea, favorabil. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările ulterioare, în vederea corelării cu legislaţia actuală în domeniul achiziţiilor publice, precum şi al concesiunilor de lucrări şi de servicii. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au luat hotărârea, în unanimitate de voturi, să adopte Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, în forma adoptată de Senat. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|