Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.144/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2019

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 585/2019). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 585/2019

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; PL-x 585/2019.

Din partea comisiilor sesizate în fond are cuvântul tot domnul preşedinte Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii. (Vociferări.)

A, e doamna Fădor. Cine e?

A, domnul deputat, vă rog.

Atât din partea Comisiei pentru administraţie, cât şi a Comisiei juridice, da?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Răzvan-Ion Ursu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 22 din Legea nr. 10/1995, în sensul că investitorii, persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii la construcţiile existente în sensul legii, au obligaţia de a realiza reţelele edilitare aferente, anterior emiterii autorizaţiei de construire. De asemenea, se prevede ca operatorii serviciilor de utilităţi publice să aibă obligaţia de a obţine autorizaţia de construire. Execuţia lucrărilor de racordare se face în baza contractelor de execuţie încheiate cu constructorii atestaţi şi se realizează în termenele prevăzute în contractul de racordare.

Totodată, prin iniţiativa legislativă, se propune completarea art. 7 din Legea nr. 50/1991, în sensul ca autorizaţia de construire să se emită numai după realizarea drumurilor la strat de uzură.

Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au dezbătut proiectul de lege în şedinţa comună din 17 decembrie 2019.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor reunite au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamente respinse, prevăzute în Anexa nr. 2, anexe care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Ursu Răzvan-Ion? Aţi vorbit.

(Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

Domnule Roman, doriţi? La dezbateri, da? Sau procedură? Ce?

 

Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală):

Ca iniţiator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Iniţiator? Am zis de la început, domnule Roman.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Practic, prin această lege continuăm ceea ce am început cu Legea debirocratizării, unde simplificăm procedurile de autorizare. Preluăm practic normele de aplicare pentru funcţionarea în bune condiţii, de la 1 ianuarie 2020, a Comisiei de Acord Unic şi practic rezolvăm şi acea problemă, în sensul că branşamentele trebuie să fie în acelaşi timp gata cu bunul cumpărat de către un cumpărător de bună-credinţă, iar atunci când se face o stradă se lucrează aşa cum trebuie, mai întâi se fac branşamentele, se introduc reţelele de utilităţi, se pune stratul de uzură, şi apoi se eliberează autorizaţia de construire.

Mulţumesc colegilor cu care am lucrat pe acest proiect şi în special deputatului Ursu.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Dacă nu mai sunt intervenţii.

Dacă la titlu...?

(Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

A, vă rog. La amendamente admise sau respinse?

 

Domnul Stelian-Cristian Ion (din sală):

... pentru dezbateri generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Da, domnule...

Nu v-am văzut, m-am uitat. Sunteţi foarte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Proiectul a pornit ca o iniţiativă foarte bună pentru debirocratizare. Problema este că la partea sancţionatorie s-a umblat foarte mult şi s-au micşorat drastic nişte sancţiuni, ceea ce poate crea mari probleme pe viitor. Să construieşti fără autorizaţie, să încalci o autorizaţie de construire şi să fii sancţionat cu o amendă foarte mică - unele amenzi au scăzut de 10 ori - este o chestiune inacceptabilă.

De aceea, votul nostru va fi abţinere, pentru că proiectul are o parte bună, dar pe partea sancţionatorie va putea genera un val de indisciplină în construcţii, care este absolut inacceptabil.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc mult.

(Domnul deputat Răzvan-Ion Ursu solicită să ia cuvântul.)

La amendamente admise? La care?

De la 1 la 10?

De la 10 la 20?

Marginal 10.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Răzvan-Ion Ursu:

Comisia propune eliminarea amendamentului admis de la nr. crt. 10 din raportul comun deoarece este dublă reglementare.

Şi, cu permisiunea dumneavoastră, o să-l şi citesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Păi, citiţi, că trebuie supus votului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Răzvan-Ion Ursu:

"La art. 36 pct. III, după lit. j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins: «k) executarea unei construcţii noi, a unei intervenţii la o construcţie existentă, precum şi desfiinţarea acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la documentaţia de execuţie»".

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să vă duceţi şi la ceilalţi lideri, până supun votului.

Nu e de tehnică legislativă.

Bun. Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Video in format Flash/IOS

219 voturi pentru, două abţineri. Amendamentul a fost modificat.

De la 10 la 20?

De la 20 la 31?

Dacă la respinse?

De la 1 la 10?

De la 10 la 11? Nu.

Proiectul rămâne la votul final.