Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 februarie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 februarie 2022

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale (PL-x 208/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 208/2021

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale; PL-x 208/2021.

Şi în acest caz suntem în procedură de urgenţă şi trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Şi îi dau cuvântul din nou secretarului de stat Heiuş, din partea iniţiatorilor.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş:

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 30 se reglementează cadrul prin care cheltuielile cu educaţia timpurie, a căror valoare depăşeşte impozitul pe profit, pot fi deduse din impozitul pe venit de natură salarială, din TVA sau din accizele pe care le datorează contribuabilul care apelează la această cheltuială cu educaţia timpurie pentru angajaţii proprii.

Vă rugăm să aprobaţi ordonanţa de urgenţă în forma în care a fost emisă de Guvern.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Huţucă, din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, pentru prezentarea raportului.

Domnule preşedinte, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale.

Prin proiectul de act normativ se instituie procedura de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate a sumelor reprezentând cheltuieli cu educaţia timpurie ce depăşesc impozitul pe profit datorat, prevederi ce au fost în vigoare până la data de 1 aprilie 2021.

Termenul de declarare a impozitului pe profit aferent perioadei ianuarie-martie 2021 este 25 aprilie 2021.

În urma examinării proiectului de lege, a avizelor primite şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

La dezbateri generale îi dau cuvântul domnului Coleşa Ilie.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Noi susţinem această iniţiativă legitimă prin care se completează, din punct de vedere tehnic, o altă iniţiativă legislativă mai complicată, prin care cheltuielile cu educaţia timpurie se pot deduce din impozitul pe profit sau dacă nu se poate de acolo, din impozitul pe salarii, din TVA, din accize.

Legea iniţială, care este şi ea bună, este însă puţin complicată. De ce doar cheltuielile cu educaţia timpurie se deduc din aceste taxe şi impozite? O găsim cu puţină încărcătură ideologică, deoarece încurajarea depărtării copilului în primii ani de viaţă de către părinţi, prin susţinerea unor cheltuieli suplimentare cu educaţia, înseamnă de multe ori lipsa celor şapte ani de acasă, lipsa educaţiei de la părinţi şi bunici.

Nu suntem împotriva unor asemenea deduceri, bineînţeles, însă noi avem nişte oferte, nişte iniţiative legislative mult mai bune, prin care deducerile şi taxele pentru educaţia şi creşterea copiilor să nu fie condiţionate nici de vârsta copiilor, nici de modul de cheltuire, ci să fie doar deduceri de taxe şi impozite, astfel încât efortul financiar generat de toată această birocraţie a justificării cheltuielilor să fie îndepărtat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului UDMR, domnul vicelider Szabó Ödön.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această ordonanţă de urgenţă practic prorogă intrarea în vigoare a unei legi. Deci nu ştiu la ce se referă colegii mei, pentru că este prorogat termenul. Iar în ceea ce priveşte educaţia timpurie, deducerile care se pot realiza din impozitul pe profit sunt inclusiv învăţământul profesional, învăţământul profesional dual, deci sunt o serie de deduceri care pot fi realizate în acest context.

Eu cred că ar trebui să sprijinim şi mai mult posibilitatea ca tinerii care doresc să se întoarcă la muncă să se poată întoarce la muncă. Cele mai mari probleme le avem pentru că nu avem creşe destule în oraşele mari.

Nu ştiu de unde a scos colegul nostru anterior şi nu aveţi dreptul la replică - o să vă spun şi articolul pentru acest lucru - decât dacă vine o propunere ofensatoare sau o discuţie ofensatoare la adresa dumneavoastră. Deci, am dorit să spun acest lucru acum - art.154.

Deci nu există destule creşe în momentul da faţă. Dacă o să mergeţi, într-adevăr o să bateţi la pas această ţară, o să auziţi că toată lumea se plânge de lipsa locurilor din creşe, ceea ce presupune că este necesar şi este o solicitare ca tinerii să poată să-şi ducă copiii şi dacă aceste costuri care le prevăd, costurile cu educaţia timpurie sunt deductibile, cu atât mai bine, ajutăm familiile ca să aibă venituri suplimentare şi să şi le deducă din impozit. Practic, vor fi sprijinite acele familii care lucrează în detrimentul acelora care, eventual, nu lucrează şi nu plătesc impozit.

Deci este total anapoda!

Vă rog să mai citiţi şi să nu veniţi întotdeauna la acest microfon doar pentru a vă afla în treabă şi a vorbi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului USR, domnul Apostol Alin-Gabriel.

Domnule Coleşa, procedură de urgenţă, un singur vorbitor. Chiar dacă vă puteţi dedubla şi la a doua luare de cuvânt, drept la replică nu e cazul. Chiar nu e cazul!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Vreau să întăresc ce a zis colegul meu, Szabó Ödön, referitor la lipsa creşelor din România. Sunt doar 360 de creşe la nivel naţional, aproximativ doar 22.000 de copii merg la creşă, dintr-un total de 500.000 de copii, posibil.

Dar, în paralel cu educaţia timpurie colectivă, eu am depus o lege ce prevede educaţia timpurie individuală - Legea asistentului în educaţie timpurie.

De aceea, când va veni la plenul Camerei Deputaţilor, am rugămintea să o susţineţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final şi îi dau cuvântul pe procedură liderului Grupului parlamentar al PSD, domnul Simonis.