|
Domnul Ionel Floroiu: Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil. În conformitate cu prevederile art. 62 şi 132 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în şedinţa din 4 noiembrie 2024. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu un amendament admis prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|